ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 208/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 decembrie 2017, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/22.11.2017, emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 41 din 6 martie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în jduecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 41 din 6 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

La data de 7 aprilie 2021, recurentul - reclamant a depus la dosar o cerere prin care a invocat un motiv nou de recurs, apreciat a fi de ordine publică, referitor la lipsa interesului actual al Agenției Naționale de Integritate în confirmarea defintivă a Raportului de evaluare nr. x/22.11.2017 și înlăturarea de drept a răspunderii administrative a recurentului pentru pretinsul conflict de interese, în raport cu prevederile actuale ale art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, precum și prin prisma deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015.

4.1. La termenul de judecată din 15 aprilie 2021, recurentul - reclamant A. a depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 54/2019, în măsura în care aceste dispoziții ar putea fi interpretate în sensul celor reieșite din considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74/2020 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În motivarea cererii, recurentul a arătat că, prin noul motiv de recurs de ordine publică invocat în cauză, a solicitat să se constate lipsa de interes a Agenției Naționale de Integritate în confirmarea definitivă a Raportului de evaluare, având în vedere că dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduc un caz legal de înlăturare de drept a răspunderii administrative pentru fapte considerate ca formând conținutul constitutiv al conflictului de interese, în condițiile curgerii unui termen de 3 ani de la data săvârșirii lor.

Recurentul- reclamant a susținut că dispozițiile criticate pe cale excepției de neconstituționalitate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Costituție, prin care este consacrat principiul legalității, precum și art. 16 din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi.

4.2. Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, iar pe fond, a susținut că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

4.3. Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, s-a constituit dosarul asociat nr. x/2017, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 10 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea recurentului - reclamant A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 54/2019, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 10 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța a depășit limitele de analiză a admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale, apreciind în mod greșit că nu este îndeplinită cerința legăturii de cauzalitate dintre aplicarea art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 și soluția ce va fi pronunțată în cauză.

Consideră că, în cazul stabilirii acestei legături de cauzalitate, este necesar a se verifica interesul procesual al invocării excepției, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității acestui text de lege. Prevederile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 au introdus un caz legal de înlăturare de drept a răspunderii administrative pentru fapte considerate ca atrăgând starea de incompatibilitate, în condițiile curgerii unui termen de 3 ani de la data săvârșirii lor, iar prin cererea de sesizare a Curții Constituționale reclamantul a susținut că înlăturarea acestor dispoziții de la aplicare în cazul faptelor săvârșite înainte de intrarea în vigoare a textului de lege reprezintă o încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituție.

Mai arată recurentul-reclamant că, potrivit jurisprudenței instanței supreme, este necesar să existe o legătură între prevederile legale contestate și soluționarea cauzei, nefiind, însă, necesar, ca aspectele de neconstituționalitate învederate că determine/să influențeze soluția ce ar urma să fie pronunțată pe fondul cauzei.

Susține recurentul-reclamant că normele criticate prin excepția de neconstituționalitate nu au fost invocate în cauză in abstracto, instanța neanalizând excepția prin raportare la circumstanțele pricinii, din a căror examinare rezultă că nu mai poate fi anagajată răspunderea recurentului, prin prisma art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, termenul de 3 ani de la data pretinsului conflict de interese fiind împlinit. Textul de lege se circumscrie prevederilor legale mai favorabile aplicate subiectelor de drept vizate, fiind aplicabil și în privința efectelor raportului de evaluare, din perspectiva interesului ANI de a obține confirmarea valabilității acestui act administrativ.

Ca atare, consideră recurentul-reclamant că în cauză există o legătură intrinsecă între obiectul excepției de neconstituționalitate și posibilul efect de înlăturare a răspunderii sale.

În opinia recurentului-reclamant, este nelegală și motivarea instanței în sensul că acesta ar tinde la obținerea unei decizii de aplicare a legii, întrucât, în motivarea excepției de neconstituționalitate, a formulat critici cu privire la Decizia nr. 74/2020 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. O astfel de motivare nu privește condiția de admisibilitate a legăturii cu cauza, pe care o poate cerceta instanța învestită cu soluționarea cauzei, ci intră în obiectul de verificare exclusiv al Curții Constituționale, care stabilește dacă o dispoziție legală este neconstituțională într-o anumită interpretare.

Recurentul-reclamant arată că nu a solicitat, prin cererea de sesizare, să se acorde o altă interpretare textului de lege criticat, ci a expus modalitatea în care consideră că ar trebui soluționată excepția de către Curtea Constituțională, în raport de criticile formulate, în sensul pronunțării unei decizii interpretative. Susține că nu a solicitat Curții Constituționale să interpreteze și să aplice în cazul concret dispozițiile legale, ci a solicitat verificarea constituționalității și constatarea art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 ca fiind neconstituțional în măsura în care ar fi aplicabil doar persoanelor vizate de rapoarte de evaluare întocmite de ANI ulterior intrării în vigoare a acestor dispoziții.

Intimata-pârâtă Angenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea din 13 octombrie 2021, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Angenția Națională de Integritate, constatând că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant A. se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea litigioasă dedusă judecății în prezentul recurs privește îndeplinirea cerinței de admisibilitate rezultată din dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ca excepția de neconstituționalitate invocată prin cererea de sesizare a Curții Constituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Prin încheierea din 10 iunie 2021, instanța a reținut, în esență, că această legătură nu este decelată în cauză, întrucât nu s-a dovedit interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului dosarului, iar reclamantul tinde la obținerea unei decizii de aplicare a legii, invocând interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanța judecătorească.

În recurs, reclamantul a avansat ideea că neconstituționalitatea prevederilor criticate cu soluționarea cauzei nu este necesar să determine/să influențeze soluția ce ar urma să fie pronunțată pe fondul cauzei, pentru a fi considerată îndeplinită legătura cu soluționarea cauzei și a fi considerată admisibilă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că cerința de admisibilitate prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pretinde o legătură între declararea caracterului neconstituțional al unei prevederi legale și soluția ce se va pronunța în cauză, în sensul că textul de lege criticat sau interpretarea acestuia trebuie să conducă în mod nemijlocit sau să contribuie esențial la soluționarea cauzei, respectiv problema vizată de excepție să fie realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluționarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanță reală asupra soluției ce urmează a se pronunța, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu poate fi primită.

Privind din această perspectivă, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu privire la dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, iar acest temei de drept a fost invocat în cuprinsul cererii depuse la 07.04.2021, prin care recurentul-reclamant A. a formulat un motiv de recurs nou cu privire la sentința civilă nr. 41/06.03.2018 a Curții de Apel Brașov, pe care l-a apreciat a fi de ordine publică. Așadar, pretinsa neconstituționalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 nu are relevanță decât în contextul analizării motivului de recurs suplimentar, iar nu în raport de cererea de recurs inițială, care nu cuprinde critici referitoare la lipsa interesului ANI în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, dedusă din prevederile acestui text de lege.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 5944 din 25 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, instanța de recurs a respins, ca tardiv formulată, completarea la recurs depusă la data de 07.04.2021. Această soluție este relevantă în soluționarea prezentei căi de atac.

La momentul examinării recursului de față, inexistența legăturii de cauzalitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 cu soluționarea cauzei este evidentă, în lipsa unui motiv de recurs valid, formulat cu respectarea termenului prevăzut de lege, care să aibă drept obiect analiza acestui text de lege și a efectelor pe care le produce asupra incidentului de integritate care îl vizează pe recurentul-reclamant.

Tardivitatea motivului de recurs întemeiat pe art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, declarată definitiv prin decizia nr. 5944/2021, atestă că instanța de recurs nu a analizat pe fond critica de nelegalitate referitoare la prescripție, respectiv la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, care sunt vizate de excepția de neconstituționalitate. Pe cale de consecință, examenul de neconstituționalitate al textului de lege (sau al interpretării date acestuia prin Decizia nr. 74/2020 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept) ar fi nerelevant și nu ar influența soluția din calea de atac, care a valorificat în privința motivului de recurs amintit un fine de neprimire și anume tardivitatea invocării acestuia.

Mai exact, și în măsura în care s-ar admite cererea de sesizare a Curții Constituționale și acest text de lege ar fi declarat neconstituțional pentru motivele expuse de reclamant, soluția forului constituțional nu poate schimba în vreun fel soluția de tardivitate a motivului de recurs, pronunțată de instanța de control judiciar, soluție care împiedică aplicarea art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 la situația reclamantului din speță.

Concluzionând, lipsa unei căi de atac valide, având ca temei dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, produce efecte asupra cerinței de admisibilitate vizând legătura excepției de neconstituționalitate a acestui text de lege cu soluționarea cauzei, iar aceste efecte se răsfrâng asupra prezentului recurs, conducând la respingerea lui ca nefondat.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că este inutil a se verifica criticile formulate de recurent cu privire la legalitatea motivelor pentru care, prin încheierea din 10 iunie 2021, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei, câtă vreme, incontestabil, această legătură nu există la data soluționării recursului (dacă a existat vreodată), astfel încât instanța de control judiciar nu ar putea, admițând recursul, să dispună sesizarea Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 10 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.