ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5944/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2017 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/22.11.2017.

Prin sentința nr. 41/2018 pronunțață la data de 06 martie 2018, Curtea de Apel Brașov a respins cererea formulată ca fiind neîntemeiată.

3.1. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A., criticile formulate vizând aplicarea și interpretrarea în mod eronat a dispozițiilor de lege care reglementează regimul juridic al conflictelor de interese în contextul stării de fapt reale.

Sub un prim aspect se arată de către recurent împrejurarea că cele două contracte de asistență juridică încheiate cu apărătorul B. sunt total diferite, respectiv cel din data de 28.11.2013 a fost încheiat între recurent în calitate de persoană fizică (suspect într-un dosar penal), iar cel din data de 01.03.2014 a fost încheiat în calitate de primar al UAT Belin.

În condițiile în care cele două contracte de asistență juridică sunt diferite, în raport și de dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, susține recurentul că nu există niciun interes de natură patrimonială, și de asemenea că nu s-a dovedit neîndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi revin în calitate de primar.

Susține recurentul că chiar și în situația în care s-ar fi dovedit existența unor interese de natură patrimonială tot nu ar fi incidente în cauză dispozițiile legii privind conflictul de interese în raport de dispozițiile art. 79 din Legea nr. 161/2003. A face o examinare a conflictului de interese în afara analizei textului art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 este un lucru netemeinic și nelegal.

Arată recurentul că analiza interesului personal prevăzut de art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali trebuie efectuată prin raportare la prevederile art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 care stabilește situațiile când funcționarul public este în conflict de interese.

În atare situație, susține recurentul că prin participarea la încheierea celor două contracte de asistență juridică nu se află în conflict de interese.

3.2. La data de 07.04.2021, în temeiul dispozițiilor art. 489 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocă un nou motiv de recurs, respectiv lipsa interesului actual al ANI în confirmarea definitivă a Raportului de evaluare, înlăturarea de drept a răspunderii administrative a recurentului pentru pretinsul conflict de interese în raport de prevederile actuale art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 precum și prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015, susținând că este un motiv de ordine publică, ca atare putând fi invocat în orice stare a pricinii.

Se susține că art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduce un caz legal de înlăturare a răspunderii administrative pentru faptele considerate ca formând conținutul constitutiv al conflictului de interese, în condițiile împlinirii unui termen de 3 ani de la data săvârșirii lor.

Drept urmare, consideră recurentul că instanța urmează să constate incidența deplină a înlăturării răspunderii recurentului-reclamant prin prisma noii reglementări, termenul de 3 ani de la pretinsului conflict de interese fiind împlinit. În acest context, interesul ANI în a obține confirmarea valabilității raportului de evaluare nu mai are caracter actual.

4.1. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, susține în esență, că în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese prin încălcarea dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 corobortae cu dispozițiile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Arată intimata că regimul juridic al conflictului de interese al aleșilor locali este reglementat diferit de cel al funcționarilor publici, iar în cauză aplicabilitatea dispozițiilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 este indiscutabilă în condițiile în care recurentul deține o funcție de autoritate publică iar categoria aleșilor locali este expres vizată de dispozițiile Legii nr. 393/2004.

Respectarea dispozițiilor Legii nr. 161/2003 presupune abținerea de la luarea oricărei decizii de natură să confere un anumit avantaj sau dezavantaj unei persoane cu care are o relație de angajament, iar în cauză s-a făcut dovada existenței unei relații de angajament, respectiv contractul de asistență juridică încheiat cu Cabinetul de avocat, în calitate de primar.

De asemenea, susține intimata că în cauză s-a dovedit și existența unui interes personal sub aspectul faptului că a creat un beneficiu patrimonial către o persoană juridică cu care avea o relație de angajament repsectiv către Cabinet de avocat "B.".

Normele juridice nu incriminează nicio situație specifică, ci vorbesc despre interdicția ca un primar să nu creeze, pe parcursul exercitării funcției, un interes personal din care o persoană cu care are o relație de angajament să obțină un avantaj sau beneficiu.

4.2. Prin notele scrise depuse față de noul motiv de recurs, intimata-pârâtă a invocat excepția tardivității formulării acestora, susținând că aceste motive nu pot fi considerate a fi de ordine publică, iar în subsidiar, a solicitat înlăturarea acestora motivate de faptul că nu au fost invocate și în fața instanței de fond nefiind deci supuse cenzurii acesteia, iar în situația în care se va trece peste aceste apărări a solicitat respingerea lor, ca nefondate.

În ceea ce privește prescripția extinctivă a răspunderii administrative, intimata-pârâtă arată că această chestiune excede cadrului procesual al contestației împotriva raportului de evaluare a conflictului de interese.

Susține intimata-pârâtă că prescriptia răspunderii administrative nu a fost invocată în fața instanței de fond, astfel că nefiind supuse analizei și cenzurii instanței de fond, acest motiv de recurs trebuie înlăturat, fiind inadmisibil analizarea acestuia în faza procesuală a recursului.

Concret, motivul nou invocat vizează consecințele rămânerii definitive a raportului de evaluare contestat, care însă excede analizei prezentei cauze, atâta timp cât prin actul administrativ contestat s-a reținut doar existența unei situații de conflict de interese fără a se stabili răspunderea administrativă față de persoana evaluată A..

Pe fondul acestui motiv, arată că prescripția a fost întreruptă prin declanșarea evaluării de către Agenția Națională de Integritate și nu s-ar putea reține împlinirea termenului de 3 ani.

II. Considerentele asupra cererii de seizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

2.1 La termenul de judecată din data de 10 iunie 2021 recurentul A. a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

"1. Dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, alineat introdus în anul 2019 prin Legea nr. 54/2019 ce privesc prescripția răspunderii pentru eventuale fapte de incompatibilitate și/sau conflicte de interese sunt aplicabile și situațiilor de conflicte de interese și/sau incompatibilități reținute de către Agenția Națională de Integritate printr-un raport de evaluare întocmit anterior apariției Legii nr. 54/2019, dar nedefinitivat continuând să formeze obiectul unor procese pe rolul instanțelor de judecată.

În motivare, susține recurentul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 C. proc. civ. pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Arată în acest sens că problema de drept a fost invocată în cadrul unui litigiu pendinte în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție avînd ca obiect recurs, hotărârea ce se va pronunța urmând a fi definitivă, iar competența de a soluționa prezentul recurs aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, arată recurentul că este îndeplinită și condiția ce vizează ca sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, susținând că în prezenta cauză soluția ce va fi pronunțată de către instanța de recurs are influență directă asupra dezlegării ce va fi dată întrebării adresate instanței supreme.

Este îndeplinită și condiția ca problema de drept invocată nu a mai făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluționare, precum și cea ce vizează dificultatea interpretării, sens în care susține că problema de drept prezintă un grad ridicat de dificultate, ca atare implică o soluție de principiu, deoarece ridică în discuție aplicabilitatea unei norme, ceea ce depășește simplul demers de interpretare al normelor juridice, aflate la confluența unor norme aparent contradictorii, care necesită abordări interdisciplinare.

În ceea ce privește condiția noutății chestiunii de drept a cărui lămurire se solicită, arată recurentul că această condiție nu trebuie înțeleasă în sensul că ar fi necesar ca problema respectivă să nu se mai fi ridicat vreodată în fața instanțelor de judecată sau să vizeze în mod indisolubil o normă dintr-un act normativ recent intrat în vigoare.

Se susține că în prezenta cauză această condiție este îndeplinită, noutatea reiese neîndoielnic din inexistența unui recurs în interesul legii ori a unei hotărâri prealabile prin care să fie interpretate dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 care reglementează prescripția răspunderii, respectiv întinderea efectelor acestui text legal asupra evaluării judiciare a legalității rapoartelor nedefinitive întocmite de Agenția Națională de Integritate anterior apariției Legii nr. 54/2019 și care formează obiectul unor cauze pendinte pe rolul instanțelor de judecată.

În cuprinsul prezentei cereri de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție este prezentat și punctul de vedere al recurentul A., punct de vedere prin care se susține că legiuitorul nu a clarificat prin norme tranzitorii dacă noile prevederi introduse se aplică și situațiilor de conflict de interese reținute de ANI anterior anului 2019 pentru care nu au fost definitivate rapoartele de evaluare.

Susține că în situația în care noile dispoziții introduse prin Legea nr. 54/2019 se consideră că nu ar fi aplicabile și situațiilor de conflict de interese reținute de ANI anterior intrării în vigoare, efectul ar fi expunerea sa directă la posibilitatea pierderii mandatului de primar precum și a interdicției de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data definitivării raportului de evaluare.

În atare situație, arată că interdicția de a exercita o funcție sau o demnitate publică poate fi asimilată unei "sancțiuni penale" potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții Constituționale a României și drept urmare dispozițiile legii noi, respectiv a Legii nr. 54/2019, fiind aplicabile și situațiilor de conflict de interese reținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019.

Totodată, se susține că interdicția de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică reprezintă o decădere dintr-un drept civil întrucât afectează capacitatea civilă a unei persoane fizice de a avea drepturi, sens în care arată că situația de conflict de interese se definitivează în momentul finalizării procedurii judiciare de contestare a raportului de evaluare și, deci, aflându-se în cazul descris de doctrină "facta pendentia" noile dispoziții sunt lipsite de claritate, predictibilitate juridică, putând genera interpretări discriminatorii, iar pentru evitarea lipsei de predictibilitate, dar și pentru evitarea unor situații discriminatorii în raport cu alți primari aflați în situații similare, este oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se interpreteze dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 în sensul aplicării acestora și rapoartelor de evaluare privind situațiile de conflict de interese întocmite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019 care nu s-au definitivat precum și în cazul faptelor de incompatibilitate și/sau conflicte de interese săvârșite anterior intrării în vigoare a acestei legi.

2.2 Analizând cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la aspectele de drept astfel cum au fost formulate de recurent, Înalta Curte urmează să o respingă.

Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ.:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Procedura reglementată de textul de lege anterior citat reclamă verificarea, de către completul de judecată învestit cu această chestiune incidentală, a condițiilor de admisibilitate a sesizării formulate într-o cauză pendinte.

Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decelate din cuprinsul art. 519 C. proc. civ. sunt următoarele:

- existența unei chestiuni de drept;

- chestiunea de drept să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

- chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că, de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de "soluționare pe fond" trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei (în aceste sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 1/2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013);

- chestiunea de drept să fie nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

Cu privire la îndeplinirea acestor condiții, se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului.

Acțiunea introductivă este un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, care se află în competența de primă instanță a secției de contencios administrativ a curții de apel și se soluționează prin hotărâre supusă numai recursului.

Și condiția de admisibilitate a sesizării, respectiv cea referitoare la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării de pronunțare a unei hotărâri prealabile apare a fi îndeplinită, având în vedere că, din verificarea evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunțată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.

Înalta Curte constată însă că cerința ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, nu este îndeplinită.

Prin cererea de sesizare formulată de recurent se solicită a se lămuri dacă dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduse prin Legea nr. 54/2019 se aplică și situațiilor de conflicte de interese și/sau incompatibilităților săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019 și reținute de către ANI printr-un raport de evaluare emis anterior apariției aceluiași act normativ dar nedefinitivat continuând să formeze obiectul unor procese pe rolul instanțelor de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată cu prioritate că problema prescripției răspunderii nu se impune a fi analizată pe fond, motivul de recurs referitor la prescripție fiind formulat de către recurentul-reclamant după împlinirea termenului de declarare și motivare a căii de atac. Pe cale de consecință, chestiunea de drept invocată nu are legătură cu judecarea recursului, câtă vreme motivul de recurs nu va fi analizat pe fond, prin interpretarea și aplicarea art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, ci va fi înlăturat pe criteriul formal al neinvocării în termen.

Pe de altă parte, cu privire la chestiunea de drept invocată, Înalta Curte constată că cererea formulată de recurent nu vizează o dezlegare de principiu, ci urmărește soluționarea cauzei pe fond.

Mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. pentru a nu fi deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, Înalta Curte a arătat constant că în sesizare trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul soluționării în principiu a chestiunii de drept.

În speță, recurentul solicită lămuriri privind aplicarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluționării cauzei presupunând doar realizarea de către instanța de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute.

Nu este vorba, așadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluționeze cauza cu judecarea căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că cererea formulată de către recurent nu este o veritabilă cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni, acesta urmărind, prin modul de formulare a întrebărilor și argumentarea acestora, soluționarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge cererea formulată de recurentul-reclamant A..

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând motivul de recurs formulat după împlinirea termenului de motivare a recursului și invocat a fi de ordine publică, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de recurs invocat a fi de ordine publică este cel privitor la înlăturarea de drept a răspunderii administrative a recurentului-reclamant pentru fapte considerate ca formând conținutul constitutiv al conflictului de interese pe temeiul prescripției răspunderii prevăzute de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Deși recurentul se referă la lipsa interesului actual al Agenției Naționale de Integritate în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, Înalta Curte constată că nu poate fi valorificată o excepție a lipsei de interes a apărării (intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate), lipsa interesului vizând (potrivit art. 32 și 33 C. proc. civ.) exclusiv exercitarea dreptului la acțiune, nu și a dreptului la apărare.

Cu această clarificare de ordin formal, Înalta Curte reține că ceea ce invocă recurentul-reclamant cu titlu de motiv de ordine publică este intervenirea prescripției răspunderii administrative, bazându-se pe dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Potrivit art. 2513 C. civ., prescripția extinctivă trebuie invocată de cel în favoarea căruia curge până, cel mai târziu, la primul termen de judecată în fond. Excepția prescripției extinctive nu este de ordine publică și neinvocarea ei în termen se sancționează cu decăderea.

În cauza de față, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat prescripția răspunderii administrative în fața instanței de fond și nu a invocat-o nici prin motivele de recurs formulate în termenul legal.

În atare situație această critică nu poate face analiza instanței de control judiciar. Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, neaduse spre analiza instanței de fond, nu este permisă. Pentru aceleași motive va respinge instanța de casare și solicitarea recurentului de constatare a împlinirii termenului de prescripție privind răspunderea de orice natură a recurentului A. în condițiile incidenței Legii nr. 59/2014 adoptată și intrată în vigoare în timpul soluționării prezentei cauze.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, dând prioritate excepției de procedură a tardivității completării motivelor de recurs, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 487 C. proc. civ., va respinge ca tardiv formulat motivul de recurs formulat de reclamantul A. referitor la lipsa interesului actual al Agenției Naționale de Integritate în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, întemeiat pe dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs inițial formulată reclamantul a criticat sentința pronunțată în fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând o greșită interpretare și aplicare de către instanță a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, susținând că prevederile avute în vedere de instanța fondului în scopul reținerii conflictului de interese presupun demonstrarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de această prevedere legală. O atare critică este admisibilă în cadrul analizei efectuate de instanța de recurs pe marginea legalității sentinței civile atacate.

Soluționând recursul reclamantului din această perspectivă, Înalta Curte constată că argumentele recurentului reclamant sunt lipsite de suport, întrucât dispozițiile legale în temeiul cărora a fost reținută, în cauză, existența conflictului de interese trebuie interpretate, în prezenta cauză, prin raportare la noțiunea "interes personal" prevăzută de dispozițiile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva raportului de evaluare nr. x/22.11.2017

Soluționând contestația reclamantului, prima instanță a reținut că prin raportul de evaluare nr. x/22.11.2017, intimata pârâtă a constatat elemente de încălcare a legislației privind regimul conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât recurentul reclamant, în calitate de primar a încheiat contractul de asistență juridică seria x nr. x/01.03.2014 cu Cabinet de avocat "B." în condițiile în care anterior recurentul-reclamant a intrat într-o relație contractuală cu același avocat prin semnarea, în calitate de persoană fizică a contractului de asistență juridică seria x nr. x/28.11.2013.

Arată instanța fondului că, aflându-se "într-o relație de angajament" cu cabinet de avocat "B." reclamantul ar fi trebuit să se abțină de la încheierea unui contract de asistență juridică cu același avocat pentru comună, beneficiul realizat de avocat fiind evident în sensul că acesta a încasat lunar suma de 2.000 RON, iar ulterior suma de 3.000 RON.

Existența conflictului de interese în cauză a fost corect apreciată de intimata pârâtă, concluzionează judecătorul fondului prin raportare la folosul obținut de avocat prin semnarea contractului de asistență juridică seria x nr. x/01.03.2014.

Instanța fondului a înlăturat susținerile reclamantului cu privire la natura "intuitu personae" a contractului de asistență ca fiind nerelevante, legea neinstituind nicio excepție de la interdicția anterior menționată.

Constată Înalta Curte că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Iar, prin noțiunea de interes personal, legiuitorul a prevăzut, la art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali că, aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, daca au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini pana la gradul al doilea inclusiv.

Raportat la aceste dispoziții și la împrejurările de fapt reținute de prima instanță, în sensul că recurentul-reclamant avea posibilitatea de a anticipa faptul că prin semnarea celui de-al doilea contract de asistență juridică, de această data, în calitate de primar, va crea un beneficiu în interesul avocatului B., în mod legal a concluzionat prima instanță că raportul de evaluare nr. x/22.11.2017 reflectă aplicarea corectă a legii.

Cu referire la critica ce vizează greșita examinare de către instanța de fond a conflictului de interese în afara analizei textului art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

Conform art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003:

"(1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;".

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că, pentru a se reține existența conflictului de interese, trebuie îndeplinită condiția referitoare la implicarea funcționarului public în procesul de rezolvare, de luare a deciziilor sau de participare la luarea acestora și condiția privind existența interesului personal de natură patrimonială.

Normele juridice nu incriminează nicio situație specifică, ci vorbesc despre interdicția ca un primar (sau ales local) să nu creeze, pe parcursul exercitării funcției, un interes personal din care o persoană cu care are o relație de angajament să obțină un avantaj sau beneficiu.

În mod correct instanța de fond a reținut existența conflictului de interese prin raportare la faptul că cel de-al doilea contract de asistență juridică a fost semnat în calitate de primar, deși anterior recurentul-reclamant, în calitate de persoană fizică, încheiase cu același avocat contractul de asistență juridică seria x nr. x/28.11.2013.

Atâta timp cât recurentul nu s-a abținut de la a crea un beneficiu față de Cabinetul de avocat "B." acesta a încălcat regimul conflictelor de interese.

În ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de recurent prin notele scrise depuse la termenul dejudecată din data de 04.03.2021, Înalta Curte constată că această excepție este apărare de fond, ce nu poate fi primită având în vedere că prin Ordonanța de clasare s-a reținut că fapta nu este prevăzută de legea penală. În atare situație, nu se dispune o sancțiune penală, însă în materia răspunderii administrative recurentul reclamant răspunde conform legii speciale.

Pe de altă parte, constată Înalta Curte că cele două proceduri pentru verificarea existenței conflictului de interese - procedura de natură administrativă și procedura de natură penală - sunt diferite, diferențe ce nu se regăsesc doar la nivelul gravității faptei, ci pornesc de la texte de lege cu reglementare distinctă (art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din Legea nr. 215/2001, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004, respectiv art. 301 C. pen.) și sunt cercetate în manieră diferită, de organe statale cu atribuții proprii. Organele de cercetare penală au obligația de a verifica existența faptei din perspectiva condițiilor constitutive ale infracțiunii cercetate, astfel cum este generic definită de art. 15 C. pen. și specific descrisă în norma de reglementare proprie, pe când Agenția Națională de Integritate are obligația verificării conflictului de interese prin prisma cerințelor expuse în legile speciale - Legea nr. 161/2003, Codul administrativ, etc.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este demonstrată nelegalitatea sentinței civile criticate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va respinge recursul ca fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Respinge ca tardiv formulată completarea la recurs depusă la data de 07.04.2021.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 41 din 06 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.