ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2878/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2878/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3626/2016 din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, judecând cauza în fond după casare, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., prin care a contestat Decizia nr. 219 din 25 martie 2014 și Decizia nr. 300461 din 21 ianuarie 2014 emise de ANAF.
Prin Decizia nr. 1771/2017 din 16 mai 2017, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul A., împotriva Deciziei nr. 3626 din data de 19 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, cerere disjunsă din Dosarul nr. x/2017, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTru a hotărî astfel, în ceea ce privește competența materială a instanței, Curtea de Apel a reținut că prezenta cerere de revizuire se întemeiază pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar, conform dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., cum hotărârile judecătorești invocate ca fiind contradictorii sunt pronunțate de Curtea de Apel Craiova, competența materială de soluționare a cauzei revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță mai mare în grad față de instanța care a pronunțat hotărârile potrivnice.
Analizând cauza și decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este tardiv formulată.
PENTru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora:
"revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 8. există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:
"Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."
În situația hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv Decizia nr. 3626/2016 din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, termenul în care se putea solicita revizuirea, sub sancțiunea decăderii prevăzute de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., începea să curgă de la data pronunțării acesteia, respectiv 19 decembrie 2016.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 3626/2016 din 19 decembrie 2016 la data de 14 februarie 2017, cu mult peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Invocând dispozițiile art. 186 C. proc. civ., revizuentul a solicitat repunerea în termenul de revizuire, susținând că întârzierea în promovarea căii de atac a fost determinată de necunoașterea considerentelor Deciziei nr. 3626/2016 din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, hotărârea fiindu-i comunicată in extenso abia la data de 27 ianuarie 2016.
Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ.: "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".
Înalta Curte constată însă că aspectul invocat în susținerea cererii de repunere în termen nu constituie motiv temeinic justificat în sensul textului de lege enunțat, în condițiile în care exercitarea dreptului procesual nu era condiționată de cunoașterea considerentelor hotărâri judecătorești invocate ca încălcând autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri judecătorești anterior pronunțate.
Prin urmare, reținând că, în speță, nu s-a făcut dovada existenței vreunei situații care să se circumscrie prevederilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ. și art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge cererea de repunere în termen și, pe cale de consecință, și cererea de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3626 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardivă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2017.
Procesat de GGC - MM