ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1396/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 25 octombrie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea. C. A. SRL a solicitat anularea, în tot, a Deciziei date în soluționarea plângerii prealabile nr. x/11 octombrie 2017 prin care a fost respinsă contestația în procedura prealabilă, respectiv a deciziei de angajare a răspunderii solidare din 21 iunie 2017; a solicitat totodată suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare în temeiul dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2005 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin Încheierea de ședință din 27 noiembrie 2017 Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare a deciziei de angajare a răspunderii solidare din 21 iunie 2017, ca nefondată, pentru considerentele arătate pe larg în cuprinsul acesteia ce face parte integrantă din sentința atacată.

Prin Sentința civilă nr. 702/2017 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Craiova și Agenția Națională De Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Dolj și a dispus anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017, dar și a deciziei date în soluționarea contestației formulată împotriva acesteia nr. x/11 octombrie 2017.

Împotriva Încheierii din 27 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL.

Împotriva Sentinței nr. 702/2017 din 18 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

3.1 Recursul reclamantei SC A. SRL

În opinia recurentei sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, încheierea recurată fiind data cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material, astfel încât, în cauza, sunt-incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a solicitat să se constate că raționamentul primei instanțe este în prezent influențat de împrejurările că aceiași instanța de judecata, respectiv Curtea de Apel Craiova, în același dosar, s-a pronunțat între timp în pricina pe fondul cauzei, respectiv pe anularea actelor administrative, unde s-a concluzionat că actele atacate sunt nule.

Astfel, A. SRL a obținut anularea în fond a deciziei de antrenare a răspunderii solidare, prin Sentința nr. 702 din 18 decembrie 2017 dosar nr. x/2017, dosar în care aceiași instanța a respins cererea privind suspendarea actelor contestate, pentru aceleași motive de nelegalitate a acestor acte, pe care le-a invocat constant.

Având în vedere că aceleași motive au condus la încheierea deciziilor atacate cu privire la A. SRL, obținerea unei hotărâri, în fond, favorabile echivalează cu o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut în prezenta cauză.

Cât privește paguba iminentă, executarea deciziilor atacate sunt de natură să producă reclamantei, în speța noua, un prejudiciu viitor, previzibil, întrucât executarea acestei decizii, prin oricare din formele prevăzute de lege ar bloca activitatea societății, împiedicând astfel însăși realizarea obiectului de activitate al societarii și chiar aducând firma în stare de faliment, fapt ce ar prejudicia nu numai reclamanta ci și beneficiarii creanței.

Mai menționează că în situația în care se trece la executare silită a actului administrativ, s-ar ajunge la o încetare de plăți a societății, având în vedere că ar avea de plata suma de peste 2.000.000 RON, practic executarea însemnând întreruperea și blocarea oricărei forme de activitate.

Astfel pârâta, trecând la executarea actelor administrative, cu siguranța ar proceda și la poprirea conturilor societății, fapt ce ar duce la imposibilități de plată către furnizorii curenți, cu consecința încetării plăților către aceștia, faptul fiind în sine, intrarea societății în incidența de plăți, paguba fiind iminenta, în sensul că nu ar putea sa mai lucreze cu instrumente bancare și nici să onoreze obligațiile de plată.

La momentul prezentei, recurenta susține că are furnizori de achitat de peste 60.000 RON, ori lipsa plății creanțelor respective ar conduce la imposibilitate de aprovizionare și deci la încetarea activității societății.

Cu privire la cazul bine justificat susține că a făcut dovada existenței acestei condiții și pe lângă motivele deja invocate solicită a se avea în vedere și împrejurarea că în cauză a început executarea silită potrivit somației comunicate în dosarul de executare silită x/18 iulie 2017 emisă de DGRFP Craiova.

3.2 Recursul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova:

Apreciază recurenta că hotărârea instanței de fond este nelegală, astfel încât motivele de nelegalitate se circumscriu prevederilor art. 483 și art. 488 pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

Critică hotărârea instanței de fond pentru faptul ca a dat o greșita interpretare normelor legale aplicabile în speță, a ignorat unele norme legale incidente, a reținut greșit faptele și susținerile părților în raport de exigentele textelor de lege și cuprinde motive contradictorii.

Susține că sentința recurată este data cu încălcarea normelor de drept material cuprinse în art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015, în condițiile în care instanța de fond retine ca și neregularitate nemotivarea măsurii de emitere a deciziei fără audierea contestatoarei, dar în drept constata nulitatea deciziei în raport de disp. art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015, conform cărora: "Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (4) este nula decizia de atragere a răspunderii solidare emisa fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea."

Din interpretarea logico-sistematică a considerentelor deciziei atacate rezultă faptul că prima instanță consideră legală aplicarea în speță a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015, reținând că, organul fiscal a menționat că, decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă fără audierea persoanelor care se fac vinovate de starea de insolvabilitate a societății raportat la prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Așadar, în mod nelegal, instanța de fond a constatat nulitatea în raport de disp. art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015, aplicând și interpretând greșit prevederile acestui text de lege, în condițiile în care reține ca și neregularitate nemotivarea deciziei de angajarea răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017 sub aspectul lipsei audierii reclamantei.

Învederează că, decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă fără audierea reclamantei raportat la prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 care dispun că, "organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege".

Față de probele administrate în cauza, s-a dovedit legalitatea aplicării dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 la emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017.

Apreciază că urgența emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017, în deplină concordanță cu textul de lege mai sus indicat, se datorează împrejurării că exista riscul închiderii procedurii de insolvență și radierea debitoarei SC B. SRL din Registrul Comerțului, așa cum s-a dispus de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015.

Astfel, prin Sentința nr. 400 din 12 iunie 2017, Tribunalul Dolj a dispus închiderea procedurii de insolvență și radierea societății debitoare. Sentința nr. 400 din 12 iunie 2016 a Tribunalului Dolj a fost publicată în buletinul procedurilor de insolvență la data de 26 iunie 2017 (BPI nr. 12520/26 iunie 2017), deci după data emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare din 21 iunie 2017. Hotărârea a fost atacată cu apel la data de 4 iulie 2017 de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj.

Contrar susținerilor primei instanțe, arată că organele fiscale și-au îndeplinit obligația de a emite și motiva în fapt și în drept Decizia de angajare a răspunderii solidare din 21 iunie 2017 în acord cu dispozițiile art. 26 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, prevederi legale aplicabile în speța. Așadar, instanța de fond, a reținut nelegal ca Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017 este nemotivată, ignorând prevederile art. 26 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Apreciază că, numai prin lipsa mențiunilor impuse de către art. 26 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 46 din Legea nr. 207/2015 în cadrul deciziei emise de către organele fiscale, asistăm la o nemotivare a măsurii de emitere a deciziei de angajarea răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017 și la o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei.

În speță, decizia de antrenare a răspunderii solidare este motivată în fapt și în drept în acord cu dispozițiile legale incidente și pe cale de consecință, că reclamanta nu a suferit o vătămare a drepturilor sale prin emiterea deciziilor contestate.

Chiar dacă s-ar interpreta în sensul că ar exista o astfel de obligație (obligația de fi inserat în cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017, ca urgența emiterii acesteia se datorează împrejurării că exista riscul închiderii procedurii de insolvență și radierea debitoarei SC B. SRL din Registrul Comerțului), solicită să se constate că legiuitorul nu a stabilit o sancțiune care să atragă nulitatea actului întocmit fără îndeplinirea acestei obligații. O eventuală nulitate relativă a actului implică din partea persoanei interesate dovedirea producerii unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului întocmit cu neindicarea acestui aspect.

Din cuprinsul cererii formulate, reclamanta nu a probat că prin neinserarea de către organul fiscal în cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare a celor arate anterior i s-ar fi produs o vătămare care nu ar putea să fie înlăturată decât prin anularea actului. De asemenea, contrar susținerilor instanței de fond, arată că reclamanta și-a expus pct. de vedere cu privire la măsurile dispuse chiar prin contestația formulată pe cale administrativă cât și prin cererea în fața instanței, în cuprinsul cărora a invocat apărările de care înțelege să se folosească.

Instanța de fond, trebuia sa evalueze consecințele unei încălcări a unui drept și să țină seama de faptul că o astfel de încălcare determină anularea deciziei adoptate la finalul procedurii administrative în cauză numai dacă, în lipsa acestei neregularități, procedura respectivă ar fi putut avea un rezultat diferit, nicidecum să constate nulitatea în raport de disp, art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015.

Mai susține recurenta că există o contradicție între considerentele și dispozitivul Încheierii din data de 27 noiembrie 2017 pronunțată în prezentul dosar cu privire la cererea de suspendare a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017, care face parte integrantă din Sentința recurată nr. 702 din 18 decembrie 2017 și considerentele și dispozitivul Sentinței nr. 702 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova cu privire la fondul cauzei.

Astfel, prin Încheierea din data de 27 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în prezentul dosar, instanța de fond a respins cererea de suspendare formulata de reclamanta și reține că măsura lipsei audierii reclamantei a fost justificata prin raportare la prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015, care permit emiterea deciziei în lipsa audierii. Concluzionând, instanța, din analiza sumară a actului contestat, reține cel puțin ca aparență în drept și fapt, că emiterea acestuia s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legale.

În schimb, prin Decizia nr. 702 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în prezentul dosar, instanța de fond a concluzionat că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă fără audierea, în prealabil a contestatoarei, organul fiscal nemotivând măsura de emitere a acesteia fără audierea contestatoarei, motiv pentru care, în raport de disp. art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015 constată nulitatea acesteia.

Atât recurenta reclamantă cât și recurenta pârâtă au formulat întâmpinări în cauză solicitând respingerea recursului părții adverse ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Având în vedere că recursul reclamantei cuprinde, în motivare, aspecte relevante din hotărârea pronunțată de prima instanță pe fondul cauzei, iar încheierea atacată se referă la suspendarea executării actului administrativ ce a fost evaluat din punct de vedere al legalității prin sentința pronunțată, Înalta Curte va analiza mai întâi recursul pârâtei care vizează aspectele de fond ale cauzei.

1.1 Recursul pârâtei împotriva Sentinței civile nr. 702/2017 din 18 decembrie 2017:

Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurenta pârâtă vizează contradicția între considerentele încheierii de ședință din data de 27 noiembrie 2017 și cele ale sentinței civile atacate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând aspectele invocate, se observă că prin încheierea de mai sus, prima instanță a statuat asupra solicitării de suspendare a executării deciziei de antrenare a răspunderii, analizând doar formal motivele de nelegalitate invocate, fără a prejudeca fondul cauzei. Astfel au fost analizate doar existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, fără a se face trimiteri concrete la cauzele de nulitate susținute în cererea de chemare în judecată.

Ulterior, cu ocazia soluționării pe fond a acțiunii a verificat motivele de nelegalitate invocate de parte, și, găsind unul dintre ele întemeiat, a procedat la anularea deciziei atacate.

În acest context, nu e poate vorbi de o contradicție între considerentele încheierii și sentinței pronunțate, așa cum a fost concepută de legiuitor ca o cauză de casare a hotărârii în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, pentru a constitui motiv de casare, considerentele contradictorii sau străine de natura pricinii trebuie să se regăsească în același act procedural și să privească fondul cauzei cu care instanța a fost învestită, făcând imposibil controlul judiciar.

Așadar, în modul în care a fost formulată în prezentul recurs, critica privind considerentele contradictorii nu poate fi primită.

Un alt motiv de nelegalitate se referă la incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Concret, a fost invocată încălcarea disp. art. art. 26 alin. (3) teza I și art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Din verificarea considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte observă că singurul motiv ce a determinat prima instanță să constate nulitatea absolută a deciziei de angajare a răspunderii a fost acela că a fost emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea, fiind întocmită cu încălcarea dispozițiilor imperative prev. de art. 9 alin. (1) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 207/2015.

Acest punct de vedere nu este împărtășit de instanța de control judiciar având în vedere că în decizia atacată, autoritatea fiscală a justificat măsura emiterii deciziei fără audiere prin invocarea prevederilor de excepție ale art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 care dispun că: "organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege".

De altfel și instanța de fond a reținut că decizia contestată conține ca justificare această excepție de la regulă, însă a statuat că "organul fiscal nu a arătat care sunt considerentele de fapt și de drept care justifică emiterea deciziei într-una din situațiile de excepție prev. de art. 9 alin. (2) lit. a) - e) din Legea nr. 207/2015, ci s-a limitat în a reproduce conținutul dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. a) din același act normativ", ceea ce echivalează cu o nemotivare a deciziei.

Dincolo de contrarietatea acestui argument, Înalta Curte constată că în decizie a fost indicat, în mod concret, considerentul de drept ce a condus autoritatea la adoptarea măsurii de excepție a lipsei de audiere, respectiv art. 9 alin. (2) lit. a) și anume urgența luării deciziei.

În ce privește considerentele de fapt, în decizia de angajare a răspunderii, aflată la dosar fond, s-a motivat că:

"în cauză există un prejudiciu adus bugetului de stat care constă în imposibilitatea recuperării creanțelor fiscale scadente având în vedere starea de insolvabilitate a debitorului SC B. SRL, definită conform prevederilor art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală republicat, ca fiind acea situație în care patrimoniul debitorului (ansamblul bunurilor urmăribile din societate) are o valoare mai mică decât obligațiile fiscale datorate, ori care nu are bunuri/venituri urmăribile ... Din baza de date ANAF Dolj - Programul Revisal, s-a constatat că o parte a personalului angajat de la B. SRL a fost preluat de A. SRL conform art. 25 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 207/2015, care la data de 21 iunie 2017 reprezenta 84% (din 19 persoane au fost preluate 16 persoane) din personal."

Mai mult, aceste considerente de fapt au fost precizate în decizia de soluția de soluționare a contestației, în care organul fiscal a indicat că urgența adoptării măsurii se datorează împrejurării că exista riscul închiderii procedurii de insolvență și radierea debitoarei SC B. SRL din Registrul Comerțului, așa cum s-a dispus de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2015.

În aceste împrejurări, nu poate fi confirmat raționamentul instanței de fond, în raport de faptul că decizia contestată cuprinde atât considerentele de fapt cât și de drept ale măsurilor adoptate. Astfel, chiar dacă succintă, motivarea deciziei se regăsește în conținutul actului atacat, iar ea permite atât părților cât și instanțelor judecătorești să verifice argumentele ce au stat la baza măsurilor dispuse.

Constatând că, prin acceptarea argumentului nulității absolute a deciziei pentru lipsa audierii, instanța de fond nu a mai analizat aspectele invocate prin contestația dedusă judecății și nici apărările pârâtelor din întâmpinare cu privire la condițiile de atragere a răspunderii solidare, Înalta Curte va dispune casarea cu trimitere spre rejudecare a prezentului litigiu, pentru a fi soluționate toate aspectele deduse judecății.

Casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare se impune din perspectiva prevederilor art. 497 C. proc. civ., având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat expres ca judecată să fie reluată de la prima instanță învestită, dar și pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, în raport de faptul că la instanța de fond nu au fost dezlegate toate motivele de nelegalitate invocate.

1.2 Recursul reclamantei împotriva încheierii de ședință din 27 noiembrie 2017:

Argumentul esențial, utilizat de recurentă în susținerea criticilor sale împotriva respingerii de către prima instanță a solicitării de suspendare a executării deciziei, a fost acela că, prin hotărârea de fond aceasta a fost anulată, deci se confirmă existența cazului justificat care atrage aparența de nelegalitate.

Acest argument, însă, nu mai poate fi primit de vreme ce Înalta Curte a infirmat soluția instanței de fond în cele ce preced.

Se observă că singurul motiv de nelegalitate constatat de prima instanță a fost acela că decizia a fost adoptată în lipsa audierii persoanei a cărei răspundere a fost angajată. Acest motiv de nelegalitate nu poate fi primit așa cum s-a consemnat mai sus, iar celelalte motive invocate de parte nu pot conduce la concluzia că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei, pentru a fi incidente prevederile art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în susținerea solicitării sale reclamanta a mai invocat la instanța de fond împrejurarea că decizia ar fi fost emisă după data radierii societății debitoare și că ar fi fost încălcate prevederile art. 229 C. proc. fisc. .

Analizând la nivel de aparență aceste susțineri, Înalta Curte observă că nu pot fi primite, având în vedere că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă la data de 21 iunie 2017, iar Sentința nr. 400 din 12 iunie 2016 a Tribunalului Dolj, de închidere a procedurii de insolvență, a fost publicată în buletinul procedurilor de insolvență la data de 26 iunie 2017, deci după data adoptării deciziei contestate. Mai mult, se constată că în conformitate cu prevederile art. 229 C. proc. fisc. în titlul executoriu emis se arată natura și cuantumul debitului ce face obiectul executării, astfel că nu pot fi validate, al o analiză sumară, susținerile părții.

Celelalte aspecte invocate, referitoare la incidența condițiilor legale de angajare a răspunderii, acestea constituie apărări cu caracter de temeinicie, privitoare nelegalitatea actului administrativ contestat.

Or, este de principiu că, până la anularea de către o instanța judecătorească actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi data pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, analizând cererea de suspendare prin prisma dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. contenciosului administrativ, instanța, în soluționarea cererii de suspendare, nu se poate apleca asupra fondului actului administrativ decât în măsura depistării unor vădite neregularități ce pot fi constatate la o analiza sumară a actelor atacate.

Cum acestea nu au fost exhibate în prezenta analiză, instanța de control judiciar urmează să confirme soluția instanței de fond cu privire la constatarea inexistenței cazului bine justificat.

În privința celei de-a doua condiții, recurenta nu arată, în concret, care este paguba iminentă care pretinde ca i s-ar produce, nefiind făcută nici o dovadă în acest sens, în condițiile în care scăderea patrimoniului ca urmare a achitării creanței, are o cauză licită, fiind prevăzută de lege.

Mai mult, simpla menționare a creanței constatate și a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă. Reclamanta nu face decât să insereze în cererea de recurs o serie de motive generale, care nu dovedesc nici pe departe paguba iminenta care i s-ar produce prin punerea în executarea actelor administrative contestate. Astfel, nu s-a făcut nicio dovadă că achitarea creanței ar fi de natură să perturbe sau să blocheze activitatea societății, cu efecte iremediabile asupra patrimoniului acesteia.

În consecința, cele doua condiții, prevăzute de legea contenciosului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, însă, în speță, recurenta nu poate face dovada unei pagube iminente, după cum nu a făcut nici dovada cazului bine justificat, care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului a cărui suspendare se solicită.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează să valideze soluția instanței de fond cu privire la respingerea solicitării de suspendare a executării deciziei atacate și să respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va dispune respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a încheierii pronunțate la 27 noiembrie 2017 de instanța de fond.

Totodată, în conformitate cu prevederile 497 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis recursul pârâtei și va fi trimisă cauza spre rejudecare primei instanța potrivit considerentelor prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Încheierii din 27 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva Sentinței nr. 702/2017 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL