ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2017

Decizia nr. 654/2017

Asupra cererii de revizuire de față

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5756 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție,

secția de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta A. împotriva sentinței nr. 142 din 23 aprilie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 127/A din 15 februarie 2017 a

Curții de Apel București

s-au admis apelurile

declarate de apelantele-pârâte B. și C. - Secretariatul B. împotriva

sentinței nr. 1341/F din 6 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul

nr. x/3/2014 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a C., respingându-se

acțiunea față de această pârâtă ca introdusă

împotriva unei persoane tară calitate, dispunându-se totodată și

respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate în contradictoriu cu

B.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a

formulat cerere de revizuire D.

În motivarea cererii, întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a susținut

că hotărârea a cărei anulare o solicită este

potrivnică Deciziei civile nr. 5756 din 11 decembrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, deoarece s-a încălcat

autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Revizuenta susține că sunt întrunite

toate condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 509

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul din 4 aprilie 2017 Înalta Curte

a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea cererii de

revizuire.

Analizând condițiile de

admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată

următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de

atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă

interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile

și în condițiile prevăzute în mod expres de lege:

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3)

C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi

de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate,

cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează

chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale

vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate

asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă

există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de

același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru

judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri este admisibila dacă sunt îndeplinite

următoarele condiții: existența unor hotărâri

judecătorești definitive, care sa fie potrivnice (contradictorii);

hotărârile judecătorești în cauză să fie

pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de

părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu-se

fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă

a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării

menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea

autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții

contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având

aceeași cauză, același obiect și aceleași

părți.

În speță, aceste condiții nu

sunt însă îndeplinite, întrucât în litigiul finalizat cu pronunțarea Deciziei

nr. 127/A din 15 februarie 2017 a Curții de Apel București a fost

invocată autoritatea lucrului judecat a Deciziei nr. 5756 din 11 decembrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar

instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Astfel, în întâmpinarea depusă la dosar,

intimata D. a avut puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 5756 din 11

decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fila

35, Dosar nr. x/3/2014).

De asemenea, în concluziile scrise depuse de

aceeași intimată (fila 165, Dosar nr. x/3/2014) se arată:

"Raportat la emiterea deciziei de invalidare a pârâtelor apelante,

subliniem faptul că anularea s-a realizat .cu încălcarea puterii de

lucru judecat a Deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 5756/2009".

Relativ la acest aspect, instanța

s-a pronunțat în sensul : „Tribunalul a considerat că, în

condițiile în care prin sentința civilă nr. 142/2009 a

Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia civilă nr.

5756/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost

obligată fosta A. să emită o decizie de despăgubire,

prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au

fost analizate aspectele sale neconstituționale prin Decizia nr. 686/2014

a Curții Constituționale, interzic actualei Comisii Naționale

pentru Compensarea Imobilelor o nouă analiză a calității

reclamantei de persoană îndreptățită.

Curtea observă că tribunalul a

interpretat greșit dispozițiile legii și decizia Curții

Constituționale, care interzic o nouă analiză doar atunci când,

prin hotărâre judecătorească, a fost deja verificată

și stabilită calitatea notificatorului de persoană

îndreptățită ia măsuri reparatorii, întrucât altminteri

s-ar încălca puterea lucrului judecat, în speță, decizia

invocată a Curții de Apel Craiova este doar o decizie prin care

instanța de contencios-administrativ a obligat fosta A. sa finalizeze

procedura de emitere a titlului de despăgubire în baza dispoziției

primarului, fără a fi fost verificată judiciar calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită, întrucât nu acesta a

fost obiectul cauzei, iar la acea data A. nu avea în competența astfel de

verificări".

Se constată astfel ca în al doilea proces

a fost invocată autoritatea de lucru judecat, iar instanța s-a

pronunțat cu privire la acest aspect, astfel că nu este

îndeplinită această condiție de admisibilitate a cererii de

revizuire întemeiată pe pct. 8 al art. 509 C. proc. civ.

Trebuie menționat că

instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată

pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită

un control judiciar asupra legalității și temeiniciei

hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care

dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă,

ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată

cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce

rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează

la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv

de revizuire nu este cel al

îndreptării

hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea

altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat,

prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Pentru aceste considerente, constatând

că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de revizuenta D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuenta D. împotriva Deciziei nr. 127 din data de 15

februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2017.