ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată la 21 noiembrie 2016, reclamanta A. SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să emită o decizie de aprobare a transferului direct al dreptului de proprietate asupra celor 4.813 acțiuni din patrimoniul societății B. SA în patrimoniul A. SA, în baza Certificatului de adjudecare din data de 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la 2 februarie 2017, reclamanta a solicitat îndreptarea greșelilor materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul radierii mențiunii "să stabiliți în sarcina Depozitarului Central obligația de a înregistra transferul de proprietate asupra acestor acțiuni."

Prin Încheierea de ședință de la 10 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale, considerând că obiectul cererii de chemare în judecată este cel formulat la pagina 1, în sensul obligării pârâtei ASF de a emite o decizie de aprobare a transferului direct al dreptului de proprietate asupra celor 4.813 acțiuni din patrimoniul societății societății B. SA în patrimoniul A. SA, în baza certificatului de adjudecare din data de 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C.

De asemenea, a respins cererea de introducere în cauză a Depozitarului Central în raport de obiectul cu care instanța a fost învestită, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că pârâta, în opțiunea reclamantei, are competența de a aproba acest transfer de proprietate.

Prin aceeași încheiere de ședință, Curtea a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o excepție a lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că în motivarea acestei excepții se menționează că o altă persoană juridică decât pârâta A.S.F. ar avea competența de a îndeplini obligația invocată de reclamantă în cuprinsul cererii, și a unit această din urmă excepție cu fondul cauzei.

Prin Sentința nr. 619 din 24 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și a obligat pârâtă să emită o decizie de aprobare a transferului direct al dreptului de proprietate asupra a 4813 acțiuni din patrimoniului SC B. SA în cel al reclamantei, în baza certificatului de adjudecare din data de 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență că prin adresa înregistrată la A.S.F. sub nr. x din 11 august 2016, reclamanta a solicitat paratei să aprobe transferul în patrimoniul acesteia a dreptului de proprietate asupra 4.813 acțiuni D. deținute de B. SA și să stabilească în sarcina Depozitarului Central obligația de a înregistra transferul de proprietate asupra acestor acțiuni ca soluție pentru valorificarea valorilor mobiliare ce fac obiectul executării silite în baza C. proc. civ., printr-un intermediar, pe o piață reglementată, prin metoda «vânzare specială la ordin», reglementată prin dispozițiile Codului Bursei de Valori București SA

A mai reținut că, prin Adresa nr. x din 12 septembrie 2016, pârâta a solicitat reclamantei să comunice copii ale documentelor la care face referire prin Adresa nr. x din 11 august 2016, respectiv corespondența purtată cu Depozitarul Central SA, cu Bursa de Valori București SA. cu E. SA, Sentința civilă nr. 1517/2012, cererea de executare silită nr. x/2012, actul de adjudecare întocmit în favoarea A. SA, notificarea societății civile profesionale de executori judecătorești din 11 februarie 2013, precum și orice alte informații pe care le deține în speță, iar cu Adresa x din 16 septembrie 2016, reclamanta i-a comunicat copii certificate ale următoarele înscrisuri:

- Sentința civilă nr. 1517/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în data de 23 martie 2012

- Încheierea nr. 5515 din 11 iulie 2012 prin care a fost încuviințată executarea silită împotriva societății B. SA, în temeiul titlului executoriu Sentința civilă nr. 1517/2012;

- proces-verbal din data 16 decembrie 2012, prin care au fost declarate sechestrate definitiv, un număr de 14.317 acțiuni deținute de societatea B. SA la societatea A. SA

- anunț de vânzare mobiliară din data de 22 ianuarie 2013, prin care societatea civilă profesională de executori judecătorești a anunțat că în data de 30 ianuarie 2013 va opera transferul direct de proprietate asupra unui număr de 14.317 acțiuni deținute de B. SA la societatea A. SA

- proces-verbal al societății civile profesionale de executori judecătorești din 30 ianuarie 2013 Dovada de adjudecare/preluare a bunurilor mobile, care atestă preluarea de către subscrisa a unui număr de 14.317 acțiuni deținute de B. SA la societatea A. SA

- Adresa nr. x din 8 noiembrie 2012 emisă de Depozitarul Central SA Adresa nr. x din 7 februarie 2013 emisă de E..

- cererea din data de 12 decembrie 2012 formulată de societatea civilă profesională de executori judecătorești, înaintată Bursei de Valori București.

- Adresa nr. x din 8 ianuarie 2013 prin care BVB răspunde cererii din 12 decembrie 2012.

- notificarea comunicată de reclamanta prin intermediul societății civile profesionale de executori judecătorești către Depozitarul Central SA, prin care solicită operarea transferului direct al proprietății asupra unui număr de 14.317 acțiuni deținute de B. SA la reclamanta.

- Adresa Depozitarului Central nr. 41191 din 14 martie 2013.

- Adresa C.N.V.M. nr. x din 15 martie 2013.

Totodată, a constatat că, prin Sentința civilă nr. 1517 din 23 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Tribunalul Specializat Cluj a dispus respingerea cererii formulate și precizate de reclamanta SC B. SA împotriva pârâților SC A. SA, prin Consiliul de Administrație, F., G. SA Cluj-Napoca, H., I. și J., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active invocate de pârâta SC A. SA. A respins cererile de intervenție în interesul reclamantei formulate de intervenientele SC K. SA, SC L. SA și SC M. SA. A obligat, în solidar, reclamanta și intervenientele în interesul reclamantei să-i achite pârâtei SC A. SA suma de 26.922.88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea nr. 5515 din 11 iulie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2012, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă a admis cererea formulată de petenta SCPEJ C., și a încuviințat executarea silită, la cererea creditorului SC A. SA, împotriva debitorului SC B. SA, în temeiul titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 1517/2012 pronunțată la data de 23 martie 2012, de către Tribunalul Specializat Cluj, în Dosar nr. x/2011, rămasă irevocabilă.

Potrivit Procesului-verbal din 16 octombrie 2012, emis de SCPEJ C., au fost sechestrate un număr de 14.317 acțiuni deținute de debitorul B. SA la reclamanta., în valoare totală de 35.790,57 RON calculată ca produs între numărul de acțiuni menționat și valoarea nominală a unei acțiuni, sumă compusă din 26.922,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată și 8.867,69 RON reprezentând cheltuieli de executare silită, constituind titlu executoriu potrivit art. 3717 alin. (4) C. proc. civ.

Prin anunțul de vânzare imobiliară din data de 22 ianuarie 2013 SCPEJ C. luând în considerare titlul executoriu Sentința civilă nr. 1517/1258/2011 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj din data de 23 martie 2012 în dosarul nr. x și procesele-verbale privind cheltuielile de executare din data de 2 octombrie 2012, respectiv 18 ianuarie 2013, prin care debitoarea B. SA a fost obligată să achite reclamantei cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită în valoare totală de 39.471.20 RON, imposibilitatea executării silite prin vânzare la licitația publică (Adresa BVB nr. x din 8 ianuarie 2013), în temeiul art. 448 C. proc. civ. și art. 81 alin. (1), lit. f) și art. 96 alin. (8) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, anunță debitorul că, în data de 30 ianuarie 2013, orele 14 se va opera transferul direct de proprietate asupra unui număr de 4.813 deținute de debitorul menționat

Prin Procesul-verbal încheiat în data de 30 ianuarie 2013 de către SCPEJ C. s-a menționat faptul că "urmează să se efectueze transferul direct de proprietate asupra unui număr de 4.813 acțiuni deținute de debitoare la A. S.A" având în vedere faptul că până la data prezentei, debitoarea nu și-a achitat creanța, fapt constatat în prezența creditoarei A. SA și în absența debitoarei B. SA, care deși a fost anunțată nu s-a prezentat.

În data de 30 ianuarie 2013, potrivit Dovezii de adjudecare/preluare a bunurilor mobile eliberate de SCPEJ C., s-a atestat faptul că reclamanta a preluat în contul creanței sale, prin transfer direct de proprietate, un număr de 4.813 acțiuni deținute de debitoarea B. SA la reclamanta, în valoare de 39.466.6 RON (având în vedere valoarea de piață a unei acțiuni 8,2 RON/acțiune) în temeiul art. 448 C. proc. civ. și art. 81 alin. (1), lit. f) și art. 96 alin. (8) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005.

În aceeași dovadă de adjudecare/preluare a bunurilor se menționează faptul că "prezenta dovadă a fost întocmită și constituie titlu de proprietate asupra bunurilor arătate mai sus, conform art. 447. alin. (2) și (3) C. prov. civ."

Prin adresa înregistrată la Depozitarul Central sub nr. x din 11 februarie 2013, SCPEJ C. au notificat Depozitarul Central pentru a proceda de îndată la operarea transferului direct de proprietate asupra acțiunilor deținute de debitoarea SC B. SA la emitentul SC A. SA.

Prin Adresa nr. x din 15 martie 2013, CNVM a comunicat Depozitarului Central SA următorul punct de vedere:

"Ca urmare a adresei dumneavoastră nr. x din 1 februarie 2013. înregistrată la CNVM cu nr. x din 4 februarie 2013, completată prin Adresa x din 11 februarie 2013. înregistrată la CNVM cu nr. x din 12 februarie 2013, prin care ne supuneți atenției solicitarea adresată Depozitarului Central de către societatea civilă profesională de executori judecătorești C. privind înregistrarea transferului direct de proprietate asupra unui număr de 4.813 acțiuni deținute de debitorul SC B. SA la SC A. SA. în temeiul art. 448 C. proc. civ. și art. 81 alin. (1) lit. f) și art. 96 alin. (8) din Regulamentul nr. 13/2005 și în conformitate cu hotărârea adoptată în ședința CNVM din data de 12 martie 2013. vă comunicăm următoarele:

- Sentința civilă nr. 1517 din 23 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. x/2011, a avut ca obiect acțiunea formulată de SC B. SRL în contradictoriu cu SC A. SA Cluj-Napoca, N., F., O., P., J., H. și G. SA Cluj-Napoca cu privire la autorizarea convocării AGA.

- Tribunalul Specializat Cluj a dispus prin Sentința civilă nr. 1517 din 23 martie 2012 "... Obligă, în solidar, reclamanta și intervenientele în interesul reclamantei să-i achite pârâtei SC A. SA suma de 26.922,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată."

În acest context, SC Depozitarul Central SA nu poate opera înregistrarea transferului direct în cauză în temeiul art. 81 lit. f) din Regulamentul nr. 13/2005. cu modificările și completările ulterioare, deoarece dispozitivul sentinței respective nu conține nicio referire la acest transfer de acțiuni emise de SC A. SA"

Față de situația de fapt reținută, judecătorul fondului a conchis că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. j) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005 pentru a opera transferul direct de proprietate, acțiunea reclamantei fiind întemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 619 din 24 februarie 2017 și încheierii din data de 10 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând casarea sentinței și a încheierii recurate, respingerea cererii de îndreptare a greșelilor materiale formulată de reclamantă, introducerea în cauză a Depozitarului Central, în temeiul art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., admiterea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a A.S.F, iar în măsura rejudecării litigiului în fond, respingerea acțiunii în contradictoriu cu A.S.F. ca neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva Încheierii din data de 10 februarie 2017, recurenta a solicitat admiterea lui și, în consecință, introducerea în cauză a Depozitarului Central în temeiul art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., admiterea excepțiilor inadmisibilității cererii și a lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte A.S.F, în raport cu prevederile legale invocate.

A arătat recurenta că, prin Încheierea din 10 februarie 2017, instanța de fond a respins cererea A.S.F. de introducere în cauză a Depozitarului Central pentru că astfel a cerut reclamanta, iar nu pentru că ar fi analizat și argumentele și textele legale incidente în speță invocate de către pârâta A.S.F prin întâmpinare, hotărârea fiind astfel nelegală, prin lipsa motivelor care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

A criticat recurenta și argumentele aduse de instanța de fond în ceea ce privește calificarea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de ASF, ca o excepție a lipsei calității procesuale pasive, întrucât, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, recurenta-pârâtă a adus argumente diferite în susținerea și invocarea celor două excepții, aspecte pe care însă instanța de fond nu le-a avut în vedere.

Pornind de la o premisă eronată, respingând excepțiile ridicate de ASF prin întâmpinare, fără a proceda la o analiză detaliată a aspectelor și textelor legale invocate în susținerea lor, instanța de fond a construit întreaga motivare de admitere a acțiunii reclamantei, pornind strict de la motivele invocate de reclamantă în conținutul acțiunii și fără a examina și aspectele invocate de pârâta ASF prin întâmpinare.

În acest context, instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 81 lit. j) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, argumentând unirea celor două excepții (a inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a A.S.F), prin aceea că "în motivarea acestei excepții se menționează că o altă persoană juridică decât pârâta A.S.F. ar avea competența de a îndeplini obligația invocată de reclamantă în cuprinsul cererii".

Instanța de fond trebuia să procedeze la analizarea speței pornind de la excepția inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu A.S.F., dar raportat la dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. g) și lit. j) din Regulamentul A.S.F nr. 13/2005, a arătat recurenta că în cauză este discutabilă inclusiv calitatea sa procesuală pasivă a A.S.F, întrucât în materia transferurilor directe de proprietate asupra valorilor mobiliare competențele decizionale ale A.S.F. sunt limitate legal doar la cazurile expres prevăzute de dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. g) și j) din Regulamentul nr. 13/2005 privind autorizarea și funcționarea depozitarului central, caselor de compensare și contrapărților centrale.

Pentru toate celelalte cazuri de transfer direct al dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, singura entitate învestită cu atribuții legale în măsură să decidă cu privire la legalitatea și oportunitatea transferurilor directe asupra valorilor mobiliare este Depozitarul Central SA, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 13/2005 privind autorizarea și funcționarea Depozitarului Central, caselor de compensare și contrapărților centrale.

În recursul formulat împotriva sentinței instanței de fond, recurenta pârâtă a arătat, în esență, că prin Adresa nr. x din 11 august 2016, înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. R.G. 57952 din 11 august 2016, intimata A. SA a solicitat Autorității să aprobe transferul în patrimoniul acestuia a dreptului de proprietate asupra 4.813 acțiuni D. deținute de B. SA și să stabilească în sarcina Depozitarului Central obligația de a înregistra transferul de proprietate asupra acestor acțiuni ca soluție pentru valorificarea valorilor mobiliare ce fac obiectul executării silite în baza C. proc. civ., printr-un intermediar, pe o piață reglementată, prin metoda «vânzare specială la ordin», reglementată prin dispozițiile Codului Bursei de Valori București SA

Având în vedere că, în condițiile actuale ale Codului B.V.B., este acoperită de jure derularea executării silite în baza C. proc. civ., prin metoda de executare "vânzare specială la ordin", conform art. 228 alin. (3) cu trimitere la art. 96 alin. (7) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2005, soluția solicitată de reclamantă nu se încadrează în excepțiile de la art. 79 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005 privind autorizarea și funcționarea depozitarului central, caselor de compensare și contrapărților centrale, cu modificările și completările ulterioare ("Regulament"), instituite expres și limitativ în art. 81 și art. 811 din Regulamentul menționat.

Având în vedere cererea x din anul 2016, speța a fost analizată, inclusiv față de istoricul cazului începând din anul 2013, între cele două momente înregistrându-se o pasivitate de 3 ani, perioadă în interiorul căreia a intervenit posibilitatea valorificării pachetului de acțiuni pe piața de capital, în condițiile dispozițiilor Codului BVB - art. 228 alin. (3) astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 1939 din 19 august 2015.

În ceea ce privește argumentele reținute de instanță, în considerarea faptului că sunt aplicabile dispozițiile art. 81 lit. j) din Regulament, atât prin întâmpinare cât și prin documentele depuse la dosarul cauzei, a susținut recurenta că a demonstrat că solicitarea A. SA nu se încadrează în excepțiile prevăzute la art. 81 și la art. 811 din Regulament, respectiv în situația în care ar fi necesară aprobarea expresă a A.S.F.

Referitor la competența reținută în sarcina A.S.F. de instanța de fond, în ceea ce privește operarea transferul direct de proprietate, a reiterat faptul că aceasta nu este fundamentată legal și interpretează extensiv/adaugă la prevederile legale exprese care prevăd situațiile în care, în conformitate cu prevederile art. 81, alin. (1) din Regulament, Autoritatea are prerogativa legală să decidă exclusiv cu privire la următoarele situații de transfer direct al dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare lit. g) și j).

Pentru toate celelalte cazuri de transfer direct al dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, singura entitate investită cu atribuții legale, în măsură să decidă cu privire la legalitatea și oportunitatea transferurilor directe asupra valorilor mobiliare, este Depozitarul Central SA, fără a fi necesar acordul/avizul/aprobarea A.S.F., pe baza documentelor corespunzătoare fiecărui caz.

În speță A.S.F. nu avea și nu are calitatea să se pronunțe cu privire la situațiile de transfer direct date prin Regulament în sarcina Depozitarului Central SA și, pe cale de consecință, nici răspunsul către petenta A. SA nu putea conține o decizie de admitere/de respingere a solicitării reclamantei.

A mai susținut recurenta că, pe fondul confuziei create de reclamantă, pe care curtea de apel, prin încheierea de ședință din data de 10 februarie 2017, a înțeles să o perpetueze, a fost obligată să emită o decizie de aprobare a transferului direct de proprietate, respingându-se, totodată, cererea sa de introducere în cauză a Depozitarului Central SA, prin unirea lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei.

Prin hotărârea pronunțată instanța a făcut abstracție de faptul că transferul direct al valorilor mobiliare, în condițiile dispozițiilor Regulamentului, se face cu luarea în considerare a limitelor impuse de competențele prevăzute în sarcina celor 2 entități, respectiv, ca regulă generală, Depozitarul Central SA având această calitate, iar A.S.F numai în situații excepționale, limitativ enumerate.

Recurenta a mai solicitat ca, în soluționarea recursului, să fie avute în vedere și toate aspectele precizate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, prin care a explicat, pe larg, considerentele de fapt și de drept care au stat la baza soluționării cererii ce i-a fost adresată de reclamantă.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, combătând punctual fiecare critică dezvoltată în cuprinsul memoriului de recurs și solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la solicitarea de introducere în cauza de către instanța de recurs a Depozitarului Central SA, în conformitate cu art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., a invocat inadmisibilitatea cererii în raport cu dispozițiile imperative ale art. 478 alin. (1) coroborate cu art. 494 din C. proc. civ.

Intimata reclamantă a arătat că a justificat calitatea procesuala pasivă a A.S.F prin indicarea obiectului (aprobarea de către A.S.F a transferului direct în patrimoniul subscrisei a dreptului de proprietate asupra a 4.813 acțiuni), a motivelor de fapt (executarea silita asupra acțiunilor în baza unei proceduri speciale, reglementata prin legi speciale) și a motivelor de drept (art. 81 alin. (1) lit. j) din Regulamentul nr. 13/2005).

A mai susținut că orice referire la "condițiile actuale ale Codului B.V.B", respectiv la art. 228 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 1393 din 19 august 2015, sunt neavenite și nu pot fi analizate de către instanța de recurs. Prima instanța s-a raportat în mod corect la prevederile legale de la data valorificării valorilor mobiliare, preluarea acestora în contul creanței fiind expres reglementată.

Recurenta pârâtă ASF a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat al recurentei pârâte de a emite o decizie de aprobare a transferului direct al dreptului de proprietate asupra celor 4.813 acțiuni din patrimoniul societății B. SA în patrimoniul A. SA, în baza Certificatului de adjudecare din data de 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C.

Analizând criticile aduse sentinței recurate de către recurenta pârâtă ASF, Înalta Curte apreciază, referitor la invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Prin considerentele încheierii și sentinței, care justifică primirea susținerilor reclamantei, s-a răspuns cel puțin implicit și apărărilor corelative ale recurentei pârâte din întâmpinare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondată critica subsumată acestui motiv de recurs, privind interpretarea și aplicarea greșită de către prima instanță a prevederilor art. 228 alin. (3) din Codul B.V.B coroborat cu art. 96 alin. (7) din Regulamentul 13/2005, art. 79 alin. (1) din Regulament, art. 81 alin. (1) lit. j).

În primul rând, referitor la criticile aduse încheierii de dezbateri din 10 februarie 2017 (parte integrantă a sentinței), Înalta Curte constată că nu sunt justificate.

Astfel, instanța de fond a pus în discuția părților cererea intitulată "de îndreptare a erorilor materiale" în ședință publică, aceasta fiind în fapt o precizare a acțiunii, formulată în virtutea principiului disponibilității părților în procesul civil consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., reprezentanta recurentei pârâte arătând apoi în mod expres că, în această situație, punctul 1 din întâmpinarea sa a rămas fără obiect, pentru că ea solicitase tocmai ca reclamanta să precizeze obiectul și părțile litigiului.

Totodată, aceasta a arătat că a solicitat la punctul 2 din întâmpinare introducerea în cauză a societății Depozitarul Central SA, "având în vedere că hotărârea pe care Curtea o va pronunța strict cu privire la obiectul cererii va avea consecințe și asupra acestei societăți".

Or, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a respins în mod justificat față de prevederile art. 78 din C. proc. civ., această din urmă cerere, ținând seama de obiectul acțiunii astfel cum a fost precizat și de competențele legale ale recurentei pârâte, cu atât mai mult, cu cât introducerea în cauză se solicitase, practic, pentru opozabilitate, iar nu pentru că Depozitarul Central SA ar fi fost subiect al raportului juridic dedus judecății, în sensul art. 36 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că susținerile subsumate excepției de inadmisibilitate vizau competențele ASF și, respectiv ale Depozitarului Central SA în materie, aspecte ce țin de justificarea calității de subiect al raportului juridic litigios și chiar de fondul acestuia, iar nu de admisibilitatea demersului judiciar al reclamantei.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a calificat excepția ca fiind una de calitate procesuală pasivă și a unit-o cu fondul cauzei, soluționându-le împreună, conform art. 248 alin. (4) din C. proc. civ.

Referitor la criticile aduse soluției pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că nu pot fi privite ca întemeiate.

Astfel, față de situația de fapt ce reiese din înscrisurile depuse la dosar, se constată că în speță este incident art. 81 lit. j) din Regulamentul C.N.V.M nr. 13/2005, iar nu art. 81 lit. f), cum) pretinde fără temei recurenta pârâtă, putând fi deci operat transferul direct de proprietate de către Depozitarul Central, cu aprobarea expresă a C.N.V.M.

Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text pentru a opera transferul direct de proprietate asupra acțiunilor și că nu sunt probate susținerile recurentei în sensul că intimata și-ar fi exercitat abuziv dreptul menționat.

Nu poate fi considerată ca argument determinant în acest sens perioada de 3 ani în care intimata nu a mai reiterat intenția sa de valorificare a dreptului de creanță și în interiorul căreia a intervenit posibilitatea valorificării pachetului de acțiuni pe piața de capital, în condițiile dispozițiilor Codului BVB - art. 228 alin. (3) astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 1939 din 19 august 2015, câtă vreme nu este dovedit că ar fi cunoscut cum urmează să evolueze legislația și ar fi acționat deliberat pentru obținerea unui beneficiu necuvenit.

Prin urmare, Înalta Curte reține că Legea nr. 297/2004 privind piața de capital reglementează și vânzarea silită a valorilor mobiliare prin însușirea de către creditori a instrumentelor financiare și că art. 151 alin. (5), (6) din lege dispune că însușirea instrumentelor financiare care fac obiect al sechestrului se poate realiza numai în situația în care nu a fost posibila stingerea creanței prin vânzarea instrumentelor financiare respective printr-un intermediar, pe o piață reglementata sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.

În același sens sunt dispozițiile art. 971 alin. (1) din Regulamentul nr. 13/2005 potrivit căruia "Executarea silită a ipotecilor mobiliare, a garanțiilor financiare sau, după caz, executarea silită inițiată ca urmare a instituirii procedurii popririi/sechestrului asupra valorilor mobiliare se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările și completările ulterioare, și ale reglementărilor C.N.V.M. aplicabile, inclusiv ale prezentului regulament."

Art. 96 alin. (7) din Regulamentul nr. 13/2005 prevede că valorificarea acțiunilor se realizează printr-un intermediar, pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, prin metoda vânzare specială la ordin, iar conform art. 96 alin. (8), în situația în care creanța nu va putea fi stinsă prin vânzarea valorilor mobiliare ce fac obiectul popririi/sechestrului sau al unei ipoteci mobiliare, creditorul poate lua în proprietate, în contul creanței, valorile mobiliare oferite spre vânzare, depozitarul central urmând a opera transferul în contul creditorului, potrivit art. 81 alin. (1) lit. i).

Cum în cauză, valorile mobiliare sechestrate nu au putut fi "oferite spre vânzare", întrucât BVB a comunicat că nu poate proceda la valorificare prin metoda "vânzării speciale la ordin", iar legiuitorul nu a definit cauzele pentru care creanța nu poate fi stinsa prin vânzarea valorilor mobiliare, în mod temeinic prima instanță a reținut că s-a născut posibilitatea legală a preluării valorilor mobiliare în contul creanței.

Dobândirea proprietății ca efect al executării silite a valorilor mobiliare este deci expres reglementată de legea specială, iar recurenta pârâtă are, evident, în competență aprobarea operării transferului direct de proprietate, regula stabilită de art. 79 din Regulamentul nr. 13/2005 fiind aceea că transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare are loc la data decontării tranzacției în sistemul de compensare decontare administrat de către depozitarul central, iar situațiile de excepție în care depozitarul central poate opera transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare sunt cele limitativ enumerate în art. 81 (inclusiv situația "j) altor transmisiuni de drepturi, potrivit legilor speciale sau reglementărilor în vigoare, cu aprobarea expresă a C.N.V.M.").

În plus, art. 81 mai prevede că "2) Transferurile de proprietate asupra valorilor mobiliare prevăzute la alin. (1) vor fi operate de către depozitarul central în termen de 3 zile de la formularea cererii și depunerea documentației complete cerute pentru fiecare caz în parte. (3) În cazul efectuării transferurilor directe de proprietate asupra valorilor mobiliare, reprezentând cel puțin 10% din capitalul social al emitentului, depozitarul central are obligația informării imediate a C.N.V.M. și a pieței reglementate sau a sistemului alternativ de tranzacționare, după caz.(...)".

Deci, fiind vorba de un transfer de drepturi reglementat de Legea nr. 297/2004 și Regulamentul C.N.V.M nr. 13/2005, este necesar actul de aprobare expresă a pârâtei, conform art. 81 lit. j) din Regulament, chiar dacă transferul proprietății asupra valorilor mobiliare a avut loc la data preluării acestora în contul creanței, prin Certificatul de adjudecare din 30 ianuarie 2013, în baza art. 96 alin. (8) din Regulamentul nr. 13/2005, modificat prin Regulamentul nr. 18/2011 ("În situația în care creanța nu va putea fi stinsă prin vânzarea valorilor mobiliare ce fac obiectul popririi/sechestrului sau al unei ipoteci mobiliare, creditorul poate lua în proprietate, în contul creanței, valorile mobiliare oferite spre vânzare, depozitarul central urmând a opera transferul în contul creditorului, potrivit art. 81 alin. (1) lit. i)").

În raport cu refuzul nejustificat al recurentei pârâte de a emite decizie de aprobare a transferului direct de proprietate asupra a 4813 acțiuni din patrimoniul societății B. SA în cel al intimatei reclamante, în temeiul prevederilor legale menționate și a Certificatului de adjudecare din 30 ianuarie 2013 emis de SCPEJ C., soluția de admitere a acțiunii apare ca fiind în acord cu dispozițiile art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Analizând cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, o apreciază întemeiată în parte, urmând să acorde acesteia integral cheltuielile de deplasare (947 RON) și parțial onorariul de avocat, potrivit dovezilor ce au fost depuse la dosar mai înainte de încheierea dezbaterilor, cheltuielile cu onorariul fiind cenzurate în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în raport cu gradul redus de complexitate și cu actele procedurale și prestația avocatului în prezenta cauză, soluționată la primul termen de judecată.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legale și temeinice încheierea și sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenta căzută în pretenții la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței nr. 619 din 24 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Încheierii din 10 februarie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata-reclamantă A. SA a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2019.

GGC - LM