ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2015

HOTĂRÂRE

26.03.2015

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1393/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași sub nr. x/245/ 2011 din 3 iunie 2011, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe: D. Tomești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, E. Iași pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, F. Tomești, și pe SC G. SA, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate al SC G. SA, pentru suprafața de 1 ha. teren, situat în T 14, „aflat în administrarea SC G. SA Tomești”.

Prin sentința nr. 7933 din 9 aprilie 2012, Judecătoria Iași a dispus, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, trimiterea cauzei la Tribunalul Iași, în vederea soluționării excepției de nelegalitate și a cererii de constatare a nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a supra terenurilor nr. 1701 din 9 decembrie 1996, emis pentru SC G. SA Tomești.

Tribunalul Iași, prin sentința nr. 2026 din 10 mai 2013, și-a declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate a certificatului emis de H., sub nr. 1701/1996, în favoarea Curții de Apel Iași.

Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 152 din 9 octombrie 2013, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 1996, emis de H., și a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Iași, pentru ca acesta să dispună și asupra cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate menționat.

Tribunalul Iași, prin sentința nr. 4895/CA din 6 decembrie 2013, și-a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1996, emis de H., în favoarea Curții de Apel Iași, unde Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/45/2013.

I., prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. x/45/2013, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și excepția tardivității acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că, la emiterea actului administrativ contestat, a avut în vedere documentația depusă de societatea în cauză, care era avizată și aprobată de organele abilitate, potrivit H.G. nr. 834/1991.

D. de fond funciar Tomești, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului reclamanților de a formula plângere prealabilă și excepția tardivității, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că nici E. și nici F. Tomești nu au dreptul de a pune pe reclamanți în posesie pe amplasamentul solicitat de aceștia, imposibilitate despre care reclamanții au fost încunoștințați încă din anul 2010, când, prin adresa din 1 iulie 2010, li s-a adus la cunoștință faptul că: „Terenul în suprafață de 1,00 ha, din amplasamentul „șes G.”, nu poate fi atribuit cu titlu de proprietate, deoarece fosta societate SC G. SA deține certificat de atestare a dreptului de proprietate, conform H.G. nr. 834/1991”.

Prin sentința nr. 91 din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel Iași a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, precum și excepția tardivității introducerii acțiunii la instanță și a respins cererea de constatare a nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de H., la data de 9 decembrie 1996, în beneficiul SC G. SA Tomești, formulată de reclamanții: A., B., și de C. în contradictoriu cu I. și cu SC G. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut următoarele.

Curtea a constatat că societatea comercială SC G. SA Tomești a fost înființată prin H.G. nr. 735/1992, ca urmare a reorganizării unei foste unități economice de stat, în baza Legii nr. 15/1990, și că, prin parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991, acesteia i s-a eliberat, de către H., în anul 1996, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru o suprafața totală de 2.629.614,253 mp, identificată prin anexa nr. 2 și planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor, înregistrată la Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Iași.

S-a mai constatat că, prin sentința nr. 6594 din 7 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/245/2008, Judecătoria Iași a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și de B., în contradictoriu cu C. ș.a., luându-se act de: „Tranzacția asupra succesiunii defuncților J. și K.”; în cuprinsul masei de împărțit figurând și suprafața de „1 ha. teren ce s-a aflat în administrarea SC G. SA Tomești”.

În baza titlului menționat, cei în cauză au solicitat F. Tomești să pună în executare sentința nr. 6594/2009, cerere la care li s-a răspuns prin adresa din 1 iulie 2010, în sensul mai sus evocat.

Considerând că: „F. Tomești refuză să ne pună în posesia acestui hectar, pe vechiul amplasament, motivând că SC G. SA Tomești ar deține pe acest teren un certificat de atestare a dreptului de proprietate”, A. a solicitat Oficiului de Cadastru Iași, la data de 6 mai 2010, să-i comunice: „care este situația juridică a acestui teren, dacă SC G. SA Tomești este intabulat ca și proprietar”, precum și eliberarea unei copii după certificatul de atestare a dreptului de proprietate, emis în baza H.G. nr. 834/1991.

Întrucât, prin adresa nr. 5646 din 14 iunie 2011, Comuna Tomești a reconfirmat petenților faptul că: „Terenul în suprafața de 1,00 ha identificat prin raportul de expertiză din Dosarul nr. x/245/2008, se află în amplasamentul fostului SC G. SA Tomești și este identificat aproximativ în tarla 14, și tarla 13”, reclamanții au promovat prezenta acțiune, prin care au solicită să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea SC G. SA, invocând în sprijinul cererii dispozițiile „art. 5803 alin. (1) C. proc. civ.”

În raport de această situație de fapt, Curtea a considerat că actul a cărui nulitate absolută parțială se cerere a fi constatată are valoarea și semnificația unui act administrativ unilateral individual, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr .554/2004, și că raportul juridic născut din faptul emiterii lui, de către fostul H., în ale cărui drepturi și obligații a succedat I., este un raport de drept administrativ, în care drepturile și obligațiile părților, în speță ale H., în calitate de emitent al actului de autoritate, și de reclamanții din prezenta cauză, ca persoane ce se consideră vătămate în drepturile lor prin faptul emiterii certificatului contestat, nu pot fi altele decât cele consacrate de Legea contenciosului administrativ.

Din această perspectiva, Curtea a constatat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 obligă pe cei care se consideră vătămați în drepturile sau interesele lor legitime printr-un act administrativ să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, și că, prin art. 11 din același act normativ, se stabilește că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Iași au declarat recurs A. și B. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea căii de atac, se arată, în esență, că în mod greșit instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, precum și excepția tardivității introducerii acțiunii la instanță și a respins cererea de constatare a nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de H., la data de 9 decembrie 1996, în beneficiul SC G. SA Tomești.

Recursul este întemeiat.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și 304

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Curtea a constatat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 obligă pe cei care se consideră vătămați în drepturile sau interesele lor legitime printr-un act administrativ să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, și că, prin art. 11 din același act normativ, se stabilește că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

Raportat la aceste cerințe obligatorii, care se constituie în adevărate condiții de exercitare a dreptului la acțiune, drept consacrat de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat, pe de o parte, că reclamanții nu au făcut dovada că, mai înainte de a sesiza Judecătoria Iași, la data de 13 iunie 2011, au solicitat H. să revoce parțial Certificatul emis sub nr. 1701 din 9 noiembrie 1996, iar pe de altă parte pentru că sesizarea instanței s-a făcut cu depășirea termenului de decădere stabilit de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, din chiar cuprinsul sentinței nr. 6594 din 7 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/245/2008, rezultă că aceștia aveau cunoștință de faptul că terenul în suprafață de 1 ha, pe care l-au inclus în masa de împărțit, se află: „în administrarea SC G. SA Tomești”, iar com. Tomești, prin adresa din 1 iulie 2010, le-a confirmat, cu un an mai înainte de promovarea prezentei acțiuni, că: „SC G. SA deține certificat de atestare a dreptului de proprietate, conform H.G. nr. 834/1991”.

Potrivit art. 109 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 10 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor: neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât și numai prin întâmpinare.

Or, în cauza de față, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și a tardivității au fost invocate de D. Tomești (a se vedea întâmpinarea de la fila 13 din dosarul Curții de Apel Iași) și nu de I.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, soluția pronunțată de instanța de fond este greșită.

Pe de altă parte, trebuie observat că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită și din perspectiva dispozițiilor legale prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în raport cu care: pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1).

În cauza de față, prevederile legale menționate își găsesc pe deplin aplicabilitatea, având în vedere, pe de o parte, susținerile recurenților, iar pe de altă parte, înscrisurile existente la dosarul cauzei, care atestă faptul că din motive temeinice sesizarea instanței s-a făcut cu depășirea termenului stabilit de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Față de acestea, se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea fondului dedus judecății.

Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.