ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra contestației în anulare de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 72 din 28.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 și următoarele vechiul C. pen. prin Sentința penală nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curții de Apel Ploiești și cu infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin Sentința penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 85 alin. (1) vechiul C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare mai sus menționată.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (2), (3) lit. a) și 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse, rezultând o pedeapsă de 10 ani și 8 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32 din 01.11.2016 emis de către Curtea de Apel Brașov și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispozițiile prezentei hotărâri.

S-au menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curții de Apel Ploiești și ale Sentinței penale nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015 inclusiv și de la data de 01.11.2016 la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 34.400 RON, respectiv 440 euro ridicate de la locuința inculpatului A. cu ocazia percheziției domiciliare, instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Ploiești din data de 21.11.2014; măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înființarea popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile inculpatului A., instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Ploiești din data de 18.12.2014 și măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A., instituită prin Ordonanța nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Ploiești din data de 11.02.2015.

În baza art. 112 lit. b), d) și e) C. pen., art. 289 alin. (3) C. pen., art. 290 alin. (5) C. pen., art. 291 alin. (2) C. pen., art. 292 alin. (4) C. pen. și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de 2.288.000 euro și 10.000 RON.

În baza art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 19, art. 20, art. 21 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1359 și art. 1381 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și au fost obligați inculpații A., B., C., D., E., F. și partea responsabilă civilmente SC N. SRL, în solidar, la plata unei sume de 21.740.241 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României la data executării, în favoarea părții civile.

În baza art. 398 C. proc. pen.. raportat la art. 274 C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și de judecată în primă instanță.

Împotriva sentinței penale, au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul A..

B. Prin Decizia penală nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 72 din 28.06.2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015 și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu opinie separată, în ceea ce privește inculpatul A. în sensul admiterii apelului și pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 16 lit. c) C. proc. pen.., revocarea măsurilor asigurătorii și înlăturarea măsurilor de siguranță corespunzătoare faptelor de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen..cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (cu referire la B., C. și G.).

Împotriva acestei decizii, în termen legal (13.01.2020), a formulat contestație în anulare contestatorul A..

Cererea de contestație în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.10.2020 sub nr. x/2020.

C. Prin încheierea din 16 decembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis, în principiu, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 și a acordat termen pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare la data de 20 ianuarie 2021.

De asemenea, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Înalta Curte a reținut că sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu arătând că în etapa admisibilității în principiu, instanța verifică doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la termenul de introducere a contestației, motivul pe care se întemeiază contestația și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar.

S-a reținut că titularul cererii de contestație în anulare are legitimarea procesuală cerută de lege pentru promovarea căii de atac, A. având calitatea de apelant inculpat în etapa judecării cauzei în apel, iar cererea a fost formulată de condamnat, prin intermediul apărătorului ales.

De asemenea, s-a reținut că, motivul de contestație invocat se regăsește printre cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de art. 426 lit. a) - i) îmbrăcând forma prevăzută de dispozițiile art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii atacate s-a reținut că potrivit prevederilor art. 430 C. proc. pen.., instanța învestită poate dispune, suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere, dar numai în situația în care, față de împrejurările cauzei, aspectele invocate și dovezile aduse în sprijinul acestora, consideră că nu se mai justifică executarea condamnării înainte de soluționarea contestației. Or, raportat la aceste aspecte, instanța a constatat că, această măsură nu se justifică.

Prin motivele formulate, atât în scris, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, contestatorul A. a invocat motivul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. proc. pen., considerând că a existat un caz de incompatibilitate la judecata în apel în ceea ce îi privește pe judecătorii H. și I.. S-a susținut că domnul judecător H. a prezidat, anterior completul de judecată la Curtea de Apel Ploiești la termenul când a fost pusă în discuție temeinicia și legalitatea măsurii preventive față de contestator, iar doamna judecător I. a contestația formulată de Direcția Națională Anticorupție privindu-l pe inculpat când a verificat legalitatea măsurii arestului la domiciliu luată față de inculpat.

Au fost invocate dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. pen.., apreciind că judecătorul care participă la soluționarea contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra măsurii preventive devine incompatibil să exercite o funcție de judecată în aceeași cauză în faza superioară a procesului penal. De asemenea, contestatorul a precizat că judecătorul care se pronunță asupra temeiniciei și legalității unei măsuri preventive în faza procesuală a camerei preliminare este incompatibil să exercite funcția de judecată.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condițiile procedurale reglementate expres în art. 426-art. 432 din C. proc. pen., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituții juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestației în anulare, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care își produce deja efectele.

După admiterea în principiu a contestației în anulare, dezbaterea contestației în anulare nu se poate cantona decât la cazurile de contestație care au fost invocate în cererea inițială și care au trecut prin filtrul admisibilității în principiu.

Contestatorul A. și-a întemeiat contestația în anulare pe cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Potrivit art. 426 lit. d) din C. proc. pen., se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

În argumentarea cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., s-a susținut că a existat un caz de incompatibilitate la judecata în apel în ceea ce îi privește pe judecătorii H. și I. întrucât s-au pronunțat în calitate de judecători de cameră preliminară cu privire măsura preventivă luată față de contestatorul A. apreciind că judecătorul care se pronunță asupra temeiniciei și legalității unei măsuri preventive în faza procesuală a camerei preliminare, în fond ori în cale de atac, este incompatibil să exercite funcția de judecată.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

Imparțialitatea instanței presupune, conceptual, lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces, iar potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, imparțialitatea se analizează și se apreciază, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv (cauza Piersack împotriva Belgiei, cauza Kyprianou împotriva Ciprului, cauza Micallef împotriva Maltei, cauza Fey împotriva Austriei).

Din perspectiva criteriului subiectiv, se impune a se determina dacă convingerile personale ale unui judecător pot influența soluționarea unei anumite cauze, iar din acela al criteriului obiectiv dacă judecătorul prezintă garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa (cauza Morice împotriva Franței, cauza Grieves împotriva Regatului Unit).

În cadrul demersului subiectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că imparțialitatea personală a unui magistrat este prezumată până la proba contrară (cauza Hauschildt împotriva Danemarcei).

În ceea ce privește demersul obiectiv, este necesar să se stabilească dacă, spre deosebire de conduita judecătorului, există fapte verificabile care pot ridica îndoieli privind imparțialitatea sa (Cauza Micallef împotriva Maltei).

Curtea a mai statuat că granița dintre cele două noțiuni nu este una ermetică întrucât comportamentul unui judecător poate, din punct de vedere al unui observator extern, să antreneze îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparțialitatea judecătorului (demersul obiectiv), dar poate viza și problema opiniei personale a judecătorului (demersul subiectiv). Întrucât, uneori este dificil să se prezinte proba care ar răsturna prezumția de imparțialitate subiectivă a unui magistrat, cerința de imparțialitate obiectivă oferă o garanție suplimentară importantă (cauza Kyprianou împotriva Ciprului).

Demersul obiectiv înseamnă să se determine dacă, independent de atitudinea personală a judecătorului, anumite fapte verificabile ar putea să pună la îndoială rezonabilă imparțialitatea acestuia. Astfel, imparțialitatea analizată sub imperiul criteriului obiectiv, presupune a se verifica dacă judecătorul oferă garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, aparențele prezentând o importanță deosebită, în raport cu încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor, într-o societate democratică (cauza Piersack împotriva Belgiei, cauza Sramek împotriva Austriei).

În cauza Ferranteli și Santangelo contra Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că este important să se stabilească dacă anumite fapte sau împrejurări pot ridica dubii legitime cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului, deci dacă temerile unei persoane cu privire la imparțialitate sunt în mod obiectiv justificate.

Jurisprudența națională

Înalta Curte amintește că în art. 3 alin. (1) din C. proc. pen., este reglementat principiul separării funcțiilor judiciare, în sensul că în procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: a) funcția de urmărire penală; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcția de judecată.

Legiuitorul a prevăzut că în aplicarea principiului separării funcțiilor judiciare în desfășurarea aceluiași proces penal exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare.

În acest sens, se reține că judecătorul ce a exercitat funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale în faza de urmărire penală nu mai poate exercita funcția de judecată.

În aplicarea acestui principiu au fost introduse și dispozițiile art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., judecătorul de drepturi și libertăți fiind incompatibil să participe la judecarea cauzei în procedura de cameră preliminară, la judecata în fond ori în căile de atac.

Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție obiectivă de lipsă de imparțialitate stabilind o garanție a procesului echitabil superioară standardelor impuse de Curtea europeană.

În egală măsură, art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. prevede că Judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea sa este afectată.

Jurisprudența instanței supreme a constatat că nu există incompatibilitate în cazul în care judecătorul fondului, în contextul motivării unei încheieri prin care instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a afirmat că în aceste condiții luarea unei măsuri privative de libertate se impune cu atât mai mult cu cât majoritatea inculpaților au avut o atitudine procesuală de nerecunoaștere a învinuirii formulate de către organele de urmărire penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, Sp, Decizia nr. 3138 din 11 decembrie 2014).

Prin cererea din 18 noiembrie 2020, judecătorii J., K. și L., membri ai Completului nr. 3, au formulat declarație de abținere de la soluționarea cauzei nr. x/1/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, invocând faptul că, pe parcursul procesual al dosarului ce formează obiectul contestației în anulare, au soluționat, în calitate de judecători de cameră preliminară, contestații formulate de inculpatul contestator.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020 pronunțată în prezentul dosar, Înalta Curte a respins declarațiile de abținere formulate de judecătorii J., K. și L. reținând că împrejurările nu sunt de natură a demonstra existența, la momentul actual, a unor relații ori împrejurări care să pună sub semnul îndoielii obiectivitatea acestora în soluționarea prezentei cauze și care s-ar putea circumscrie noțiunii de suspiciune rezonabilă, așa cum o cere textul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., precum și faptul că motivele invocate nu creează o bănuială legitimă în sensul afectării imparțialității.

La data de 26 noiembrie 2020, doamna judecător I., membru al completului de judecată C3, învestit cu soluționarea contestației în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a formulat declarație de abținere invocând faptul că a făcut parte din completul de judecată C9 care a soluționat apelul inculpatului A., prin Decizia nr. 177/A, din ședința publică din 06 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tot la data de 26 noiembrie 2020, doamna judecător M., membru al completului de judecată C3 învestit cu soluționarea aceleiași cauze, a formulat declarație de abținere, susținând că este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.. A arătat că a îndeplinit funcția de judecător de drepturi și libertăți în aceeași cauză ce a format obiectul dosarului de urmărire penală nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., soluționând Dosarul nr. x/2015 prin pronunțarea Încheierii nr. 278 din 26 februarie 2015.

Prin încheierea din 14 decembrie 2020, Înalta Curte a admis declarațiile de abținere formulate de doamnele judecător I. și M. în Dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Instanța a reținut, cu privire la doamna judecător I., că a participat la judecarea, în apel, a dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care a pronunțat Decizia penală nr. 177/A din 06 iulie 2020, iar în cauza pendinte, a fost învestită cu pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul A., împotriva aceleiași decizii penale și a constatat că motivul invocat de doamna judecător I. se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., în interpretarea dată acestuia prin Decizia nr. 32 din 9 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, nr. 148 din 25 februarie 2020.

De asemenea, a reținut cu privire la doamna M. că, prin Încheierea nr. 278 din 26 februarie pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, a soluționat o contestație formulată în cursul urmăririi penale de inculpatul A.. Astfel, s-a apreciat că aceasta se află în situația de incompatibilitate invocată, având în vedere că a participat în calitate de judecător de drepturi și libertăți la soluționarea unei cereri în aceeași cauză, care în prezent se află în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, în faza admisibilității în principiu. S-a reținut că motivul invocat de doamna judecător M. se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

La data de 15 decembrie 2020, domnul judecător H., membru al completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a declarat cerere de abținere arătând că a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat Decizia penală nr. 177 din data de 06 iulie 2020, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, Înalta Curte a admis declarația de abținere formulată de domnul judecător H., în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținând că aceasta se află în situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., având în vedere că a participat la judecarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar prezenta cauză are ca obiect o cerere de contestație în anulare formulată împotriva hotărârii pronunțate în apel.

Înalta Curte constată că prin încheierea din 6 august 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești, domnul judecător H., în calitate de judecător de cameră preliminară, a verificat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luat, printre alții, față de inculpatul A..

Domnul judecător H. a reținut în cuprinsul acestei încheieri că menținerea măsurii controlului judiciar este necesară în cauză având în vedere că obligațiile care decurg din aceasta sunt utile pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru asigurarea prezenței inculpaților la judecată și prin asigurarea unui control, cel puțin pentru o perioadă de timp, a activităților acestora.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2018 prin care s-a dispus respingerea cererii de recuzare a domnului judecător H., inculpații A. și B. au invocat, în susținerea acestei cereri, faptul că acesta a fost judecător de cameră preliminară pronunțând încheierea din data de 06 august 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte, respingând cererea de recuzare a reținut că, în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, domnul judecător H., în calitate de judecător de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar față de inculpați, iar această încheiere nu a vizat fondul cauzei, ci s-a analizat doar în mod sumar datele existente la dosar.

Or, simplul fapt, că a pronunțat în calitate de judecător de cameră preliminară încheierea din data de 06 august 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, nu poate fi considerat că ar justifica o bănuială de parțialitate în privința sa. De altfel, aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, în calea de atac a apelului.

De asemenea, prin Încheierea nr. 689 din 15 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, doamna judecător I., în calitate de judecător de cameră preliminară, a soluționat contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu privire la inculpatul A., analizând legalitatea măsurii arestului la domiciliu luată față de acest inculpat.

În acest sens, se constată că prin Încheierea nr. 689 din 15 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, doamna judecător I. a precizat expressis verbis că o asemenea analiză nu este incompatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție întrucât cu această ocazie instanța nu se pronunță asupra fondului procesului, respectiv asupra vinovăției inculpatului.

Analiza efectuată nu presupune examinarea ori stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate, așa încât judecătorul să-și exprime părerea în legătură cu fondul dedus judecății.

Evaluarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că dispozițiile invocate de contestatorul A. referitoare la incompatibilitatea celor doi judecători ce au soluționat cauza în calea de atac a apelului nu sunt incidente, aceștia pronunțându-se în calitate de judecători de cameră preliminară cu privire la măsura preventivă, fără a fi exercitat funcții judiciare incompatibile cu judecata în fond sau apel (ca aceea de judecător de drepturi și libertăți).

În ceea ce privește calitatea de judecător de cameră preliminară în materia măsurilor preventive, analizele realizate de cei doi membri ai completului din apel, în faza camerei preliminare, nu au conținut o evaluare exhaustivă a probelor și o evaluare asupra vinovăției, ci au vizat existența faptelor și necesitatea măsurii pentru buna desfășurare a procesului penal.

În ceea ce privește susținerea apărării conform căreia situația este similară cu cea a doamnei judecător M. a cărei declarație de abținere a fost admisă, se constată că această din urmă soluție s-a datorat incidenței 64 alin. (4) din C. proc. pen., magistratul soluționând, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, o contestație formulată în cursul urmăririi penale de același contestator A., incompatibilitatea fiind astfel consecința funcției judiciare exercitate anterior.

Evaluarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 lit. f) din C. proc. pen.

Instanța consideră că motivul invocat de contestatorul A. trebuie evaluat și prin prisma dispozițiilor art. 64 lit. f) din C. proc. pen.

Înalta Curte reține că un mod detaliat de analiză asupra temeiniciei și legalității menținerii unei măsuri preventive care tinde să analizeze probele din dosar și să se canalizeze spre o concluzie în sensul comiterii faptelor de către inculpat și a vinovăției sale poate genera un astfel de caz de incompatibilitate.

În cauza Ionuț Laurențiu Tudor c. României, hotărârea din 24 iunie 2014, par 84, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că față de judecătorul fondului, respectiv față de judecătorii din apel care au verificat și menținut măsura arestului preventiv, respectiv au respins căile de atac împotriva hotărârilor de menținere poate fi reținută o suspiciune de parțialitate. Pentru a reține temeiul pericolului pentru ordinea publică, judecătorii indicați au estimat că indiciile permit să se tragă concluzia probabilității comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul și că o astfel de concluzie nu ar putea fi rezultatul unei aprecieri sumare a datelor disponibile în privința detenției, ci rezultatul unei aprecieri aprofundate a probelor și datelor administrate din dosar în vederea susținerii vinovăției reclamantului.

De asemenea, în jurisprudența europeană, Curtea de la Strasbourg a arătat că la momentul dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează în mod sumar date existente în dosar în scopul stabilirii dacă există prima facie temeiuri pentru suspiciunea pentru comiterea unei infracțiuni, iar pe de altă parte în cazul pronunțării unei hotărâri instanța trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt suficiente a stabili vinovăția acuzatului. Prin urmare, s-a apreciat că suspiciunea și stabilirea formală a vinovăției nu pot fi tratate ca fiind asemănătoare (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Jasinski c. Poloniei, hotărârea din 20 decembrie 2005, par. 55).

În aceste coordonate, evaluând încheierile dispuse de către cei doi judecători în calitate de judecători de cameră preliminară se constată că aceștia s-au rezumat numai la a verifica strict îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 202 din C. proc. pen., fără a analiza sau face aprecieri asupra vinovăției inculpatului.

Deși judecătorii menționați s-au pronunțat pe o măsură preventivă cu privire la contestatorul A., analiza asupra actelor și lucrărilor dosarului nu reliefează vreo posibilă atitudine parțială sau subiectivă. La data pronunțării pe măsura preventivă, aceștia au avut în vedere existența unor indicii care au condus la menținerea măsurii preventive și nu a unor probe indubitabile de vinovăție, astfel că nu a fost încălcat în niciun mod standardul de imparțialitate. Analiza efectuată s-a rezumat la o evaluare sumară a datelor existente, fără a se pronunța în vreun fel cu privire la vinovăția inculpatului, măsura fiind menținută în considerarea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Suspendarea executării pedepsei

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se solicită, Înalta Curte amintește că instanța s-a pronunțat cu privire la această solicitare prin încheierea din 16 decembrie 2020, iar aspectele avute în vedere la acel moment rămân valabile nefiind indicat vreun element de noutate.

Soluția

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că în cauză nu este incident cazul prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., analiza efectuată în calitate de judecători de cameră preliminară de magistrații a cărei incompatibilitate s-a criticat nefiind de natură a dovedi existența unei lipse de imparțialitate a acestora.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul A. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.

GGC - GV