ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 95/2016

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2014, pe rolul Tribunalului București, reclamantul M.P.P., în contradictoriu cu Comisia și A.N.R.P., a formulat contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 1882 din 30 septembrie 2014, emisă de C.N.C.I., prin care a solicitat modificarea deciziei, în sensul majorării despăgubirilor, având în vedere că suprafața inițială a fost de 810 mp, și nu de 664 mp, precum și acordarea de despăgubiri în numerar, nu în puncte. Prin sentința civilă nr. 294 din 3 martie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declinat competența soluționării contestației în favoarea Tribunalului Argeș.

În motivare, tribunalul a reținut că art. 34 și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea Investită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, tribunalul a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Pitești. Se consideră că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

Învestit prin declinare, Tribunalul Argeș, secția civilă, a pronunțai sentința nr. 360 din 11 noiembrie 2015, prin care a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalul București, a constat ivit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În motivare, a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată, formulate de reclamant, este contestarea deciziei de compensare emisă de C.N.C.I., prin care s-a validat dispoziția primarului Municipiului Pitești și s-a hotărât modul de atribuire a punctelor de compensare.

În aceste condiții, fața de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competența teritorială a soluționării contestației revine tribunalului de la sediul entității, respectiv de la sediul C.N.C.I. Entitatea inițial învestită prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 s-a dezinvestit prin dispoziția de acordare a despăgubirilor pentru imobilul situat în Pitești, validată ulterior prin decizia emisă de C.N.C.I., obiectul contestației fiind reprezentat de decizia de compensare, cum se arata expres in cererea de chemare in judecata. Competența materială și teritorială se stabilește în raport de obiectul cauzei și de dispozițiile legale aplicabile, așa încât tribunalul a reținut că nu exista nici un argument faptic sau legal pentru a se aprecia ca Tribunalul Argeș este competent în cauza de fața.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Astfel, potrivit acestui text de lege „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării". Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii; a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii.

Întrucât în cauză Decizia de invalidare nr. 1882 din 30 septembrie 2014, contestată de reclamant, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Definitivă Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2016.