ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 95/2016

Asupra conflictului

negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 12 decembrie 2014, pe rolul Tribunalului București, reclamantul

M.P.P., în contradictoriu cu Comisia și A.N.R.P., a formulat contestație

împotriva Deciziei de compensare nr. 1882 din 30 septembrie 2014, emisă de C.N.C.I.,

prin care a solicitat modificarea deciziei, în sensul majorării despăgubirilor,

având în vedere că suprafața inițială a fost de 810 mp, și nu de 664 mp, precum

și acordarea de despăgubiri în numerar, nu în puncte.

Prin sentința civilă nr. 294 din 3

martie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a declinat competența soluționării

contestației în favoarea Tribunalului Argeș.

În motivare,

tribunalul a reținut că art. 34 și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu

tranșează cu claritate noțiunea de „entitate", în raport de care se

stabilește competența de soluționare a cererii.

Această

noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv

unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr.

83/1999, republicată; entitatea Investită cu soluționarea notificării, în

înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, tribunalul

a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva

deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secției civile a Tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea

cererii, în speța de față Tribunalul Pitești. Se consideră că această instanță

este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării

imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea

imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această

instanță.

Învestit

prin declinare, Tribunalul Argeș,

secția civilă, a pronunțai sentința nr. 360 din 11 noiembrie 2015, prin care a

declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalul București, a constat ivit

conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța superioară

comună instanțelor aflate în conflict, în vederea soluționării conflictului

negativ de competență.

În motivare, a

arătat că obiectul cererii de chemare în judecată, formulate de reclamant, este

contestarea deciziei de compensare emisă de C.N.C.I., prin care s-a validat

dispoziția primarului Municipiului Pitești și s-a hotărât modul de atribuire a

punctelor de compensare.

În aceste condiții,

fața de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competența

teritorială a soluționării contestației revine tribunalului de la sediul

entității, respectiv de la sediul C.N.C.I.

Entitatea

inițial învestită prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 s-a

dezinvestit prin dispoziția de acordare a despăgubirilor pentru imobilul situat

în Pitești, validată ulterior prin decizia emisă de C.N.C.I., obiectul

contestației fiind reprezentat de decizia de compensare, cum se arata expres in

cererea de chemare in judecata.

Competența

materială și teritorială se stabilește în raport de obiectul cauzei și de

dispozițiile legale aplicabile, așa încât tribunalul a reținut că nu exista

nici un argument faptic sau legal pentru a se aprecia ca Tribunalul Argeș este

competent în cauza de fața.

Cu

privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal

sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Norma de

competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două

instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai

2013.

Astfel,

potrivit acestui text de lege „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33

și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă

a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de

30 de zile de la data comunicării".

Dispozițiile

legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce

conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității

învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege

este explicitată la art. 3 alin (1) pct 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că

au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de

restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii; a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr.

94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al

O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările

ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești

și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar

sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în

temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând

minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I.,

înființată potrivit legii.

Întrucât în

cauză Decizia de invalidare nr. 1882 din 30 septembrie 2014, contestată de

reclamant, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr.

165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege,

astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de

soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul acestei entități.

Având în

vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București,

aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă

judecății.

În consecință,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului

în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul

București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Definitivă

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2016.