ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 236/2016

HOTĂRÂRE

02.02.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 236/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 236/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. xxx/3/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. - C.N.C.I. solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 1840 din 16 septembrie 2014 și pe cate de consecință, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare pentru imobilul imposibil de restituit în natură, conform Dispoziției de propunere pentru acordarea de despăgubiri nr. 1320 din 23 martie 2006, emisă de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 631 din 15 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Tribunalul a constata că textul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu definește noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii, această noțiune fund definită de art. 3 pct 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv „unitatea deținătoare", în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, al O.U.G. nr. 94/2000, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate, Tribunalul a stabilit competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța Tribunalul Cluj, instanță mai în măsură a analiza contestația, având în vedere obiectul contestației, iar administrarea de probatorii fiind mai facilă.

S-a apreciat că sediul C.N.C.I. constituie un element mai puțin important, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr, 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Interpretare contrară ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze.

Prin sentința civilă nr. 560 din 15 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată de C.N.C.I. și declinată, în favoarea Tribunalului București, secția civilă, competența. soluționării acțiunii. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și justiție, spre competentă soluționare și suspendarea cauzei pe durata soluționării conflictului de competență.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită ia secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității investite, în termen de 30 de zile de la data comunicării, noțiunea de entitate investită fiind definită la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013. De asemenea, potrivit art. 5 pct. 5 din Legea nr. 165/2013, prin decizia entității învestite de lege se înțelege decizia/dispoziția/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzuta la pct. 4;

Din interpretarea textelor legale mai sus indicate, se desprinde concluzia ca entitatea investită este emitentul actului sau cel chemat să emită actul în situația în care este vorba de încălcarea obligației de emitere a deciziei în termenul prevăzute de lege, iar cum în speță emitenta actului este C.N.C.I., instituție ce are sediul în București, competența teritorială în soluționarea, plângerii de față revine Tribunalului București, secția civilă.

Cu privire la conflictul negativ de competența, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

Conform prevederilor art. 35 alin. (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cât privește sintagma „entitate investită", art. 3 pct. 4 al actului normativ mai sus citat enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g), regăsindu-se C.N.C.I. care, în cauza de față, este emitenta deciziei contestate.

Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate" folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 1840 din 16 septembrie 2014, emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente.

Cum sediul C.N.C.I. se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.