ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1290/2016

Decizia nr.

1290/2016

Asupra

conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin cererea, astfel cum a fost

completată, înregistrată la data de 28 aprilie 2015, sub nr.

x/3/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a

civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie anulată Decizia de

invalidare nr. 2926 din 27 ianuarie 2015 și validată Hotărârea

nr. 201 din 05 aprilie 2007 a Comisiei județene Argeș.

Prin

Sentința nr. 1541 din 15 decembrie 2015, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, cu motivarea că, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele ANRP și Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor, anularea Deciziei de invalidare nr. 2926 din 27

ianuarie 2015 și validarea Hotărârii nr. 201 din 05 aprilie 2007 a

Comisiei județene Argeș.

Tribunalul a

reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr.

165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art.

33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării.

S-a mai

arătat faptul că acest text de lege nu tranșează cu

claritate noțiunea de "entitate", în raport de care se

stabilește competența de soluționare a cererii. Această

noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013,

respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii

Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, al Ordonanței de

urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, precum și al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999,

republicată.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în

precedent, instanța a reținut competența de soluționare a

contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secției

civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de

față Tribunalul Argeș. S-a considerat că această

instanță este cea mai în măsură a analiza contestația,

în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul

contestației îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de

probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

Sediul

Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie, în opinia

instanței, un element mai puțin important, care nu este în măsură

a atrage competența, această instituție având atribuții

exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor,

astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și 6 din Legea nr.

165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor

au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora.

A interpreta

altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii

nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie

soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului

București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a

imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii

și la încălcarea principiului celerității judecării

acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la

modificarea Codului de procedură civilă, cât, mai ales, la adoptarea

Legii nr. 165/2013.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 08 februarie

2016, iar la termenul de judecată din 10 mai 2016 s-a pus în discuție

excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin

Sentința nr. 178 din 10 mai 2016, Tribunalul Argeș, secția

civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictul negativ de

competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea acesteia

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut faptul

că Tribunalul București fost învestit cu soluționarea unei

acțiuni întemeiate pe Legea nr. 165/2013, prin care s-a solicitat anularea

Deciziei de invalidare nr. 2926/2015 și validarea H.C.J. Argeș nr.

201/2007, pârâți în cauză fiind Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Comisia națională

pentru Compensarea Imobilelor, ambele instituții cu sediul în

București.

Potrivit art.

34 alin. (1) din legea sus-menționată, dosarele înregistrate la

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi

soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi

soluționate în termen de 36 de luni, iar conform art. 35 alin. (1)

deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate

de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității, în termen de 30 de zile de la data

comunicării.

În analiza

textelor de lege arătate, este cert că legiuitorul a avut în vedere

entitatea care a emis actul a cărui anulare se solicită.

În

speță, aceasta este Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, instituție care face parte din categoria entităților

prevăzute de lege, astfel cum reiese din coroborarea art. 3 pct. 1, teza

finală și pct. 4 lit. g), neexistând niciun dubiu asupra acestui

aspect.

Drept urmare,

având în vedere că art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede o

competență exclusivă de soluționare a cererii în sarcina

tribunalului de la sediul entității și, întrucât, în prezenta

cauză, acest sediu se află în București, deci în raza de

competență teritorială a Tribunalului București,

instanța a admis excepția și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea instanței sus arătate.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. din Legea nr. 165/2013, în vederea

finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în

echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist,

se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care

funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are

în competență validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a

deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin

propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Examinând

conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a

statuat că dispozițiile art. 17(1) lit. a) și art. 21(5) și

(8) din Legea nr. 165/2013, sunt constituționale în măsura în care nu

se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu

soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri

judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat

irevocabil/definitiv asupra calității de persoane

îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

Conform

prevederilor art. 35 (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea

prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită, la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cât privește

sintagma "entitate învestită", art. 3 pct. 4 al actului

normativ, mai sus citat, enumeră toate structurile desemnate de lege cu

atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și

de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g) regăsindu-se Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor care, în cauza de

față, este emitenta deciziei contestate.

Se

observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din

perspective diferite, noțiunea de "entitate" folosită de

legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având

însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl

constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 2926 din 27 ianuarie 2015,

emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,

rezultă cu evidență că, în cazul de față,

entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea

nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de

emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta

procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme

legale, litigiul de față este de competența (teritorială

și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se

află sediul entității emitente.

Cum sediul

Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în

București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului

București, competența de soluționare a cauzei va fi

stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016.

Procesat

de GGC - NN