ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1584/2016

HOTĂRÂRE

22.09.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1584/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1584/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 august 2015, sub nr. x/3/2015 pe rolul Tribunalului București, contestatorii A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au solicitat să fie anulată în parte decizia de validare parțială nr. 4440 din 28 mai 2015 emisă de pârâtă, prin care se recunoaște cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilelor nerestituite, stabilirea întinderii dreptului de proprietate al subsemnaților în conformitate cu hotărârile judecătorești date în aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și a despăgubirilor corespunzătoare, respectiv acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 685 m.p. teren și 179,42 m.p. construcție.

În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 17 și 35 din Legea nr. 165/2013, art. 4 din Legea nr. 10/2001 și Decizia Curții Constituționale nr. 686/2014.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1544 din 15 decembrie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că sunt incidente în speță dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

A apreciat că textul legal nu tranșează cu claritate noțiunea de entitate și, prin urmare, entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare, ar determina instanța competentă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanța în circumscripția căreia se află sediul acestei entități ar fi cea mai în măsură să analizeze contestația în raport de locul situării imobilului. Pe de altă parte, o altă interpretare ar conduce la situația ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul legilor speciale de reparație la nivel național să fie soluționate de cele trei secții civile ale tribunalului, ceea ce ar determina un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și la încălcarea procesului celerității judecării acestor cauze.

Învestit prin declinare, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 233 din 15 iunie 2016 s-a declarat necompetent să soluționeze contestația, a considerat că soluționarea litigiului este de competența Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În pronunțarea acestei soluții Tribunalul Argeș a reținut că obiectul contestației formulate în prezenta cauză îl constituie decizia de invalidare emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care s-a invalidat măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea C.J.F.F. Argeș nr. 1166 din 6 noiembrie 2009. Prin urmare, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este entitatea învestită de lege în sensul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care determină competența teritorială respectiv Tribunalul București, întrucât în circumscripția sa teritorială se află sediul acestei entități.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Regula generală privitoare la competența teritorială reglementată de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Reiese, deci, că ori de câte ori printr-o dispoziție legală specială se prevăd alte reguli de stabilire a competenței teritorială a instanțelor, acestea se aplică cu prioritate.

Actul normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conține dispoziții speciale referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile abilitate în acest sens, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul entității, în termen e 30 de zile de la data comunicării.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este definită la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

În speță, prin cererea de chemare în judecată, persoanele îndreptățite A., B. și C. au contestat decizia de compensare nr. 4440 din 28 mai 2015 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, arătând că întinderea dreptului lor de proprietate vizează o cotă de 1/1 la care autorul lor este îndreptățit, așa cum s-a stabilit prin hotărâri judecătorești ulterioare dispoziției nr. 482/2006 a Primarului municipiului Pitești prin care s-a respins restituirea în natură și s-au acordat despăgubiri doar pentru cota de 1/2.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În acest context al analizei, întrucât decizia de compensare contestată a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția teritorială a Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, tribunal în circumscripția căruia se află sediul entității ce a emis decizia contestată, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.