ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 849/2016

Decizia nr. 849/2016 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2015 sub nr. x/3/2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta E., au formulat contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 3208 din 24 februarie 2015 emisă de pârâtă și au solicitat, în principal, anularea in parte și evaiuarea terenului conform standardelor internaționale, în baza prevederilor Legilor nr. 247/2005 și nr. 10/2001 și obligarea la emiterea titlului de despăgubire, iar în subsidiar. aplicarea corectă a grilei notariale conform Legii nr. 165/2013. Totodată au solicita! anularea deciziei de compensare în ceea ce îl privește pe reclamantul C., acestuia nefiindu-i aplicabile prevederile art. 24, nefiind cesionar de drepturi litigioase, având în vedere ca este fiul reclamantei A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1186 din 16 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. A reținut această instanță, în motivarea soluției, aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civiiă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Tribunalul București a constatat că acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii.

Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, ca fiind unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normeior metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999. republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, rezultă o competență de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de E. în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite eu soluționarea cererii, în speța de față, Tribunalul Vâlcea, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie și evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță. La Tribunalul Vâlcea, dosarul a fost înregistrat la data de 6 ianuarie 2016, primind termen de judecată la data de 23 februarie 2016, dată când reclamanții au invocat excepția de neeornpetență teritorială a acestei instanțe, solicitând admiterea excepției și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București.

Astfel investit cu soluționarea contestației de față. Tribunalul Vâlcea prin sentința civiiă nr. 315 din 23 februarie 2016 a admis excepția de neecompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, față de obiectul cererii cu care reclamanții au investit instanța, pentru determinarea competenței sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013 care cuprind o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului in a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

În ceea ce privește noțiunea de „entitate investită" a arătat că aceasta noțiune este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, având această semnificație structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii enumerate la lit. a)-g). Întrucât în cauză decizia contestată a fost emisă de E., tribunalul a apreciat că, în conformitate cu prevederile legale enunțate, această instituție are calitatea de „entitate investită" care atrage competența teritorială a Tribunalului București. în a cărei circumscripție teritorială se află sediul entității. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de Tribunalul Vâlcea, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Astfel potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1), deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării". Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută- ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de „entitate învestită de lege" este explicilată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că, au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, eu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz. Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) E., înființată potrivit legii.

Se constată că prin acțiunea introductivă, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta E., au formulat contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 3208 din 24 februarie 2015 emisă de pârâtă și au solicitat, în principal, anularea în parte și evaluarea terenului conform standardelor internaționale, conform prevederilor Legii nr. 247/2005 și Legea nr. 10/2001, și obligarea la emiterea titlului de despăgubire, iar în subsidiar, aplicarea corectă a grilei notanale conform Legii nr. 165/2013.

Totodată, au solicitat anularea deciziei de compensare în ceea ce îl privește pe reclamantul C., acestuia nefiindu-i aplicabile prevederile art. 24. nefiind cesionar de drepturi litigioase, având in vedere ca este fiul reclamantei A. Întrucât în cauză reclamanții au chemat în judecată pe pârâta E., nemulțumiți fiind de Decizia de compensare nr. 3208 din 24 februarie 2015 emisă de pârâtă, E. are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (3) din aceiași act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul E. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul E., respectiv Tribunalul București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 aprilie 2016.