ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 914/2016

HOTĂRÂRE

14.04.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 914/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 914/2016

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2015 sub nr. x/3/2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 3471 din 11 martie 2015 emisă de pârâtă.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Prin sentința nr. 1268 din 30 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis excepția de necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că obiectul cauzei constă în contestație împotriva deciziei de invalidare emisă de B. cu referire la un imobil în privința căruia s-a emis o dispoziție cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, pentru un imobil situat în localitatea Slobozia Ciorăști și în județul Vrancea, așadar în circumscripția Tribunalului Vrancea, în raza căruia se află entitatea învestită cu notificările de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, în baza Legii nr. 10/2001.

Dispozițiile art. 35 alin.

(1)

din Legea nr. 165/2013 prevăd că deciziile emise cu respectarea prevederilor

art. 33 și 34

pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Textul de lege se referă la soluționarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către entitățile învestite, a dosarelor deja înregistrate pe rolul C. care se trimit la B. și a dosarelor înregistrate la B. ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Art. 35 face trimitere expresă la competența tribunalului în circumscripția se află sediul entității învestite ori care a fost învestită cu soluționarea pe fond a cererilor de restituire în baza Legii nr. 18/1991 ori a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Consideră că intenția legiuitorului în nici un caz nu a fost aceea de a stabili competența Tribunalului București pentru cererile care vizează chiar fondul raportului juridic având ca obiect recunoașterea și stabilirea măsurilor reparatorii echivalente dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de stat.

Noțiunea de „entitate” este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Rezultă că tribunalul competent a soluționa contestația vizând decizia de invalidare emisă de B. conform art. 34 și raportat la art. 35 din Legea nr. 165/2013 este tribunalul în circumscripția căruia se află entitatea care a soluționat notificarea de restituire a imobilului, anume Tribunalul Vrancea.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, s-a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de B. în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea notificării, în speța de față Tribunalul Vrancea.

Prin sentința civilă nr. 82 din 9 februarie 2016, Tribunalul Vrancea a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Reținând că sediul entității emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului București, Tribunalul Vrancea și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen e 30 de zile de la data comunicării”.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) B., înființată potrivit legii.

Întrucât în cauză, Decizia de invalidare nr. 3471 din 11 martie 2015, contestată de reclamant, a fost emisă de B., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul B. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul B., respectiv Tribunalul București.