ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2016

Decizia nr. 850/2016

Asupra conflictului negativ de

competență, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2015 sub

nr. x/3/2015 pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a

civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României

- B. și C., a formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare nr.

3074 din 10 februarie 2015 emisă de aceasta, solicitând anularea deciziei

și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care

să valideze în tot Hotărârea Comisiei Județene Constanța nr.

505 din 11 septembrie 2006 și nr. 638 din 25 octombrie 2006 de validare a

propunerilor Comisiilor locale Bărăganu și Mereni, privind

înscrierea suprafețelor de 3 ha și 1 ha reconstituite

solicitanților A. și D., după E., în anexa nr. 23 la

Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, cu cheltuieli de judecată.

in drept, a invocat,

dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă

nr. 1187 din 16 octombrie 2015, Tribunalul București a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a declinat competența

teritorială de soluționare a contestației în favoarea

Tribunalului Constanța.

S-a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile

emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana

care se consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediu!

entității* în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Tribunalul București a

apreciat că acest text de lege mi tranșează cu claritate

noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește

competența de soluționare a cererii. Această noțiune este

definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea

deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind

regimui juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările

și completările ulterioare, precum și ai O.U.G. nr. 83/1999

republicată; entitatea investita cu soluționarea notificării, în

înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și

completările ulterioare.

Din interpretarea

coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent,

instanța a reținut că acestea reglementează competența

de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise

de C. în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității învestite cu

soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul

Constanța.

S-a apreciat că

această instanță este cea mai în măsură a analiza

contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere

că obiectul contestației îl constituie reconstituirea dreptului de

proprietate cu privire ia un teren și care presupune și evaluarea

imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către

această instanță, mai ales că este vorba despre cereri de

despăgubiri formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, iar Comisia

Județeană Constanța este cea care a emis Hotărârile nr. 505

din 11 septembrie 2006 și nr. 638 din 25 octombrie 2006 de validare a

propunerilor Comisiilor locale Bărăganu și Mereni privind

înscrierea suprafețelor de 3 ha și 1 ha, reconstituite

solicitanților A. și D. după E. în anexa nr. 23 la Regulamentul

aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

De asemenea, s-a considerat că

sediul C. constituie un element mai puțin important, care nu este în

măsură a atrage competența, această instituție având

atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a

imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din

Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale

în soluționarea acestora.

Astfel învestit cu

soluționarea contestației de față, Tribunalul

Constanța, secția I civilă, a invocat, ia rândul său,

excepția necompetenței sale teritoriale, iar prin sentința

civilă nr. 217 din 16 februarie 2016 a admis-o și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, și, constatând ivit conflictul negativ de

competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență

ivit între cele două instanțe.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, reclamantul

a investit instanța cu o acțiune în anularea Deciziei de invalidare

nr. 3074 din 10 februarie 2015 emisă de C. în baza dispozițiilor

Legii nr. 165/2013.

Potrivit art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 165/2013, indicat în mod explicit de reclamant în cererea de chemare

în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și

34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității. în

termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin urmare, rezultă cu

evidență că entitatea la care se referă dispozițiile art.

35 alin. (1) din lege nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea

de emitentă a deciziei contestate în prezenta procedura, entitate care are

sediul în București, sens în care este și jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, învestită să soluționeze conflicte

similare de competență.

Înalta Curte, competentă

să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135

alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele

considerente:

Norma de competență

incidență raportului juridic litigios este cea invocată de

Tribunalul Constanța, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Astfel potrivii

dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea

prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

entității, în termen de 30 de zile de ia data comunicării".

Dispozițiile legale

sus-menționate instituie o normă de competență

teritorială absoluta, ce conferă tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității învestite de lege

competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de „entitate învestită

de lege’’ este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013,

în sensul că, au această semnificație următoarele structuri

cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv

și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea

deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentm aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999,

republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările

și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar,

comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în

temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar

sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București,

constituite în temeiul Legii nr. 18/1993. republicată, cu

modificările și completările ulterioare; e) Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase și comunităților cetățenilor

aparținând minorităților naționale din România; f) B.,

organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică; g) C. înființată potrivit legii.

Se constată că prin

acțiunea introductivă, reclamantul A., în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României - B. și C., a formulat contestație

împotriva Deciziei de invalidare nr. 3074 din 10 februarie 2015 emisă de

aceasta, solicitând anularea deciziei și obligarea pârâtei să

emită o nouă decizie prin care să valideze în tot Hotărârea

Comisiei Județene Constanța nr. 505 din 11 septembrie 2006 și nr.

638 din 25 octombrie 2006 de validare a propunerilor Comisiilor locale

Bărăganu și Mereni. privind înscrierea suprafețelor de 3 ha

și 1 ha reconstituite solicitanților A. și D., după E., în

anexa nr. 23 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Întrucât în cauză

reclamantul a chemai în judecată pe pârâții B. și C.,

nemulțumit fiind de Deciziei de invalidare nr. 3074 din 10 februarie 2015,

C. are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art.

35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare

a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul

C. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta

este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza

dedusă judecății.

În consecință,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei in

favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul C.,

respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 07 aprilie 2016.