ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2016

Decizia nr. 850/2016 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2015 sub nr. x/3/2015 pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - B. și C., a formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare nr. 3074 din 10 februarie 2015 emisă de aceasta, solicitând anularea deciziei și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să valideze în tot Hotărârea Comisiei Județene Constanța nr. 505 din 11 septembrie 2006 și nr. 638 din 25 octombrie 2006 de validare a propunerilor Comisiilor locale Bărăganu și Mereni, privind înscrierea suprafețelor de 3 ha și 1 ha reconstituite solicitanților A. și D., după E., în anexa nr. 23 la Regulamentul aprobat prin H.G.

nr. 890/2005, cu cheltuieli de judecată. in drept, a invocat, dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Prin sentința civilă nr. 1187 din 16 octombrie 2015, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența teritorială de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Constanța. S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediu! entității* în termen de 30 de zile de la data comunicării. Tribunalul București a apreciat că acest text de lege mi tranșează cu claritate noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii.

Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimui juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ai O.U.G. nr. 83/1999 republicată; entitatea investita cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, instanța a reținut că acestea reglementează competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C. în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Constanța.

S-a apreciat că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie reconstituirea dreptului de proprietate cu privire ia un teren și care presupune și evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță, mai ales că este vorba despre cereri de despăgubiri formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, iar Comisia Județeană Constanța este cea care a emis Hotărârile nr. 505 din 11 septembrie 2006 și nr. 638 din 25 octombrie 2006 de validare a propunerilor Comisiilor locale Bărăganu și Mereni privind înscrierea suprafețelor de 3 ha și 1 ha, reconstituite solicitanților A. și D. după E. în anexa nr. 23 la Regulamentul aprobat prin H.G.

nr. 890/2005. De asemenea, s-a considerat că sediul C. constituie un element mai puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel învestit cu soluționarea contestației de față, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a invocat, ia rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, iar prin sentința civilă nr. 217 din 16 februarie 2016 a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, reclamantul a investit instanța cu o acțiune în anularea Deciziei de invalidare nr. 3074 din 10 februarie 2015 emisă de C. în baza dispozițiilor Legii nr. 165/2013. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, indicat în mod explicit de reclamant în cererea de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin urmare, rezultă cu evidență că entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din lege nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei contestate în prezenta procedura, entitate care are sediul în București, sens în care este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, învestită să soluționeze conflicte similare de competență. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de Tribunalul Constanța, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Astfel potrivii dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de ia data comunicării". Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absoluta, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de „entitate învestită de lege’’ este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că, au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentm aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1993. republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) B., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C. înființată potrivit legii.

Se constată că prin acțiunea introductivă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - B. și C., a formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare nr. 3074 din 10 februarie 2015 emisă de aceasta, solicitând anularea deciziei și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să valideze în tot Hotărârea Comisiei Județene Constanța nr. 505 din 11 septembrie 2006 și nr. 638 din 25 octombrie 2006 de validare a propunerilor Comisiilor locale Bărăganu și Mereni. privind înscrierea suprafețelor de 3 ha și 1 ha reconstituite solicitanților A. și D., după E., în anexa nr. 23 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Întrucât în cauză reclamantul a chemai în judecată pe pârâții B. și C., nemulțumit fiind de Deciziei de invalidare nr. 3074 din 10 februarie 2015, C. are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul C. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei in favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul C., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 aprilie 2016.