ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1252/2016

Decizia nr. 1252/2016 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/97/2015 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 4119 din 29 aprilie 2015 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; să se constate că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituire pentru imobilul teren în suprafață de 2,5705 ha situate în comuna Bacia, jud. Hunedoara și pe cale de consecință să se dispună stabilirea de măsuri reparatorii constând în 154.230 puncte, cu cheltuieli de judecată.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 165/2013. Pârâta a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a instanței, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 16 din data de 12 ianuarie 2016 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Din economia dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) și ale art. 17 alin. (1) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 se reține faptul că deciziile emise de entitatea învestită de lege cu soluționarea cererii petenților pot fi atacate de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității respective.

În speță, reclamantele prin acțiunea formulată, au înțeles să conteste Decizia de invalidare nr. 4119 din 29 aprilie 2015 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, entitate legal învestită cu soluționarea cererii de restituire a imobilelor preluate de la reclamante. Prin urmare competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei revine Tribunalului Municipiului București, secția civilă.

Prin Sentința civilă nr. 463 din 14 aprilie 2016, Tribunalul Tribunalului București, secția a III-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea acesteia Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut următoarele: Dispozițiile art. 35 alin. (1), respectiv art. 34 din Legea nr. 165/2013, nu tranșează cu claritate noțiunea de "entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii.

Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent, competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor aparține secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, respectiv Tribunalul Hunedoara. Aceasta având în vedere că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea, imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

Sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie un element mai puțin important, care nu este în măsură să atragă competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și 6 din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit. a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale. Această instituție nu este în măsură a aprecia asupra suprafeței terenului sau a construcției, a configurării imobilelor, a stării acestora la momentul preluării, aspecte care sunt invocate prin contestația formulată.

A interpreta în sens diferit, ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991, să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la modificarea Codului de procedură civilă, cât, mai ales, la adoptarea Legii nr. 165/2013. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii". Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de "entitate" folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Se reține însă că, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestația formulată împotriva Deciziei de invalidare nr. 4119 din 29 aprilie 2015 emisă de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, astfel încât, rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei contestate în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente. Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Textele legale citate anterior au caracter imperativ și nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât aceea a existenței unor norme de competență teritorială exclusivă, incidente în acele categorii de litigii avute în vedere de legiuitor.

În plus, fiind învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 43 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 336/03.05.2016, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând în considerentele hotărârii că, din coroborarea dispozițiilor art. 3 lit. g), art. 17, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 rezultă că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și refuzul acesteia de a soluționa cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietății vor putea fi contestate numai la secția civilă a Tribunalului București.

O atare soluție legislativă vizând competența exclusivă a unei singure instanțe de soluționare a anumitor cauze este în acord cu prevederile Constituției, instanța de control constituțional apreciind că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiției, prin reglementarea prevăzută în art. 35 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul român a avut ca scop și realizarea obiectivului de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător.

Prin urmare, nu are relevanță sub aspectul stabilirii normei de competență incidente în cauză, împrejurarea că administrarea probelor ar fi mai facilă la tribunalul în a cărui rază teritorială se află imobilele, după cum nu prezintă semnificație juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanțelor din București. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), având ca obiect Legea nr. 165/2013, în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 iunie 2016. Procesat de GGC - GV