ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1252/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1252/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 1252/2016
Asupra
conflictului de competență de față, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată sub nr. x/97/2015 pe rolul Tribunalului Hunedoara,
secția civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea
Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
anularea Deciziei de invalidare nr. 4119 din 29 aprilie 2015 emisă de
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; să se constate
că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la
restituire pentru imobilul teren în suprafață de 2,5705 ha situate în
comuna Bacia, jud. Hunedoara și pe cale de consecință să se
dispună stabilirea de măsuri reparatorii constând în 154.230 puncte,
cu cheltuieli de judecată.
În
drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.
165/2013.
Pârâta
a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a instanței,
iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Prin
Sentința civilă nr. 16 din data de 12 ianuarie 2016 s-a admis
excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara,
dispunându-se declinarea competenței de soluționare a acțiunii
în favoarea Tribunalului București
Pentru
a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Din
economia dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) și ale art. 17 alin. (1)
și art. 35 din Legea nr. 165/2013 se reține faptul că deciziile
emise de entitatea învestită de lege cu soluționarea cererii
petenților pot fi atacate de persoana îndreptățită la
secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se
află sediul entității respective. În speță,
reclamantele prin acțiunea formulată, au înțeles să
conteste Decizia de invalidare nr. 4119 din 29 aprilie 2015 emisă de
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, entitate legal
învestită cu soluționarea cererii de restituire a imobilelor preluate
de la reclamante.
Prin
urmare competența teritorială exclusivă de soluționare a
cauzei revine Tribunalului Municipiului București, secția
civilă.
Prin
Sentința civilă nr. 463 din 14 aprilie 2016, Tribunalul Tribunalului
București, secția a III-a civilă, a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, și
constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea
cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în
soluționarea acesteia
Pentru
a pronunța această sentință, Tribunalul București a
reținut următoarele:
Dispozițiile
art. 35 alin. (1), respectiv art. 34 din Legea nr. 165/2013, nu
tranșează cu claritate noțiunea de "entitate", în
raport de care se stabilește competența de soluționare a
cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din
Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul
Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, precum și al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999,
republicată; entitatea învestită cu soluționarea
notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu
modificările și completările ulterioare.
Din
interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în
precedent, competența de soluționare a contestațiilor formulate
împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea
Imobilelor aparține secției civile a Tribunalului în a cărui
circumscripție se află sediul entității învestite cu
soluționarea cererii, respectiv Tribunalul Hunedoara. Aceasta având în
vedere că această instanță este cea mai în măsură
a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având
în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea,
imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către
această instanță.
Sediul
Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie un element mai
puțin important, care nu este în măsură să atragă
competența, această instituție având atribuții exclusiv în
vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt
prevăzute de art. 25 alin. (5) și 6 din Legea nr. 165/2013, după
ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au
tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel,
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are atribuții de
verificare și de validare a lucrărilor efectuate de
entitățile arătate la lit. a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013,
și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale.
Această instituție nu este în măsură a aprecia asupra
suprafeței terenului sau a construcției, a configurării
imobilelor, a stării acestora la momentul preluării, aspecte care
sunt invocate prin contestația formulată.
A
interpreta în sens diferit, ar însemna ca totalitatea notificărilor
formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991, să fie
soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului
București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a
imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii
și la încălcarea principiului celerității judecării
acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la
modificarea Codului de procedură civilă, cât, mai ales, la adoptarea
Legii nr. 165/2013.
Înalta
Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență,
conform art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr,
norma de competență incidentă raportului juridic litigios este
cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile
art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Dispozițiile
legale sus-menționate instituie o normă de competență
teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui
circumscripție se află sediul entității învestite de lege
competența de soluționare a contestației formulate împotriva
deciziilor emise de aceasta.
Noțiunea
de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1)
pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această
semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de
restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor
reparatorii:
a)
unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr.
250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările
și completările ulterioare, al Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, precum și al Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată;
b)
entitatea învestită cu soluționarea notificării, în
înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările
și completările ulterioare;
c)
comisia locală de fond funciar, comisiile comunale,
orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr.
18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
d)
comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond
Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr.
18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
e)
Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au
aparținut cultelor religioase și comunităților
cetățenilor aparținând minorităților naționale
din România;
f)
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,
organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate
juridică;
g)
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată
potrivit legii".
Se
observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din
perspective diferite, noțiunea de "entitate" folosită de
legiuitor în conținutul textului anterior citat.
Se
reține însă că, obiectul cererii de chemare în judecată îl
constituie contestația formulată împotriva Deciziei de invalidare nr.
4119 din 29 aprilie 2015 emisă de către pârâta Comisia
Națională pentru Compensarea Imobilelor, astfel încât, rezultă
cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se
referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate
fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei
contestate în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu
prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de
competența (teritorială și materială) a tribunalului în a
cărui circumscripție se află sediul entității
emitente.
Având
în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor
se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este
instanța competentă teritorial să soluționeze cauza
dedusă judecății.
Textele
legale citate anterior au caracter imperativ și nu sunt susceptibile de o
altă interpretare decât aceea a existenței unor norme de
competență teritorială exclusivă, incidente în acele
categorii de litigii avute în vedere de legiuitor.
În
plus, fiind învestită cu soluționarea excepției de
neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr.
165/2013, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 43 din 9 februarie
2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 336/03.05.2016, a respins, ca
neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând
în considerentele hotărârii că, din coroborarea dispozițiilor
art. 3 lit. g), art. 17, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013
rezultă că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin
puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,
precum și refuzul acesteia de a soluționa cererile adresate în
temeiul legilor reparatorii în materia proprietății vor putea fi
contestate numai la secția civilă a Tribunalului București.
O
atare soluție legislativă vizând competența exclusivă a
unei singure instanțe de soluționare a anumitor cauze este în acord
cu prevederile Constituției, instanța de control constituțional
apreciind că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a
justiției, prin reglementarea prevăzută în art. 35 din Legea nr.
165/2013, legiuitorul român a avut ca scop și realizarea obiectivului de
asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii în
materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate
în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor
practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ
corespunzător.
Prin
urmare, nu are relevanță sub aspectul stabilirii normei de
competență incidente în cauză, împrejurarea că
administrarea probelor ar fi mai facilă la tribunalul în a cărui
rază teritorială se află imobilele, după cum nu
prezintă semnificație juridică sub acest aspect, nici
considerentele legate de o supraîncărcare a instanțelor din
București.
În
consecință, Înalta Curte va stabili competența de
soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția
căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea
Imobilelor, respectiv Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cererii de chemare în judecată,
formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), având ca
obiect Legea nr. 165/2013, în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 01 iunie 2016.
Procesat
de GGC - GV