ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 899/2016

Decizia nr. 899/2016 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1356 din 17 noiembrie 2015 Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția civilă. În motivare, tribunalul a reținut că reclamanta a formulat cerere de restituire a imobilului teren în suprafață de 1,3665 ha situat în jud. Hunedoara, com. Șoimuș, Localitatea Păuliș, la Comisia Locală Șoimuș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 343 din 06 decembrie 2007 a fost validată anexa de despăgubiri nr. 23 a localității Șomiș.

Ulterior emiterii acestei hotărâri, dosarul a fost înaintat la A., iar la data de 13 mai 2015, B. a emis Decizia de invalidare nr. 4397/2015 contestată în prezent cauză. Motivul care a stat la baza invalidării hotărârii constă în faptul că autorul reclamantei, C. a predat la stat suprafața de 3.78 ha și i s-a reconstituit în natură, în favoarea reclamantei în calitate de moștenitoare o suprafață mai mare, respectiv de 4,5135 ha. Tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Instanța a constatat că textul de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în mțelesui H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în precedent Tribunalul a apreciat în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Hunedoara competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de B. S-a considerat că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie decizia de invalidare a unor dispoziții emise de primărie pentru un imobilul aflat în județul Hunedoara, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

Investit prin declinare, Tribunalul Hunedoara a pronuțat încheierea din data de 23 februarie 2016, prin care a admis excepția de necompetență teritorială de ordine publică invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Hunedoara, a dispus suspendarea judecății cauzei și a trimis cauza pentru soluționarea conflictul negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivare, tribunalul a arătat că, din economia dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) și ale art. 17 alin. (1) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 se reține faptul că deciziile emise de entitatea învestită de lege cu soluționarea cererii petenților pot fi atacate de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității respective.

În speță reclamanta D. prin acțiunea formulată a înțeles să conteste Decizia de invalidare nr. 4397 din 13 mai 2015, emisă de B., entitate legal investită cu soluționarea cererii de restituire a imobilului teren preluate de la reclamantă. Prin urmare, a apreciat instanța, competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei revine Tribunalului Municipiului București, secția civilă, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtelor. Cu privire la conflictul negativ de competența, cu a cărui Judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Astfel, potrivit, acestui text de lege „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de ia data comunicării". Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările uiterioare; c) cornisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) B., înființată potrivit legii.

Întrucât în cauză Decizia de invalidare nr. 4397 din 13 mai 2015, contestată de reclamanta D., a fost emisă de B., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 365/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul B. se află în circumscripția teritorială a Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul B., respectiv Tribunalul București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2016.