ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 899/2016

Decizia nr. 899/2016

Asupra

conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1356 din 17 noiembrie 2015 Tribunalul București a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Hunedoara, secția civilă.

În motivare,

tribunalul a reținut că reclamanta a formulat cerere de restituire a

imobilului teren în suprafață de 1,3665 ha situat în jud. Hunedoara,

com. Șoimuș, Localitatea Păuliș, la Comisia Locală

Șoimuș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor.

Prin

Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 343 din 06 decembrie 2007

a fost validată anexa de despăgubiri nr. 23 a localității

Șomiș.

Ulterior

emiterii acestei hotărâri, dosarul a fost înaintat la A., iar la data de

13 mai 2015, B. a emis Decizia de invalidare nr. 4397/2015 contestată în

prezent cauză.

Motivul

care a stat la baza invalidării hotărârii constă în faptul

că autorul reclamantei, C. a predat la stat suprafața de 3.78 ha

și i s-a reconstituit în natură, în favoarea reclamantei în calitate

de moștenitoare o suprafață mai mare, respectiv de 4,5135 ha.

Tribunalul

a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr.

165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art.

33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării.

Instanța

a constatat că textul de lege nu tranșează cu claritate

noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența

de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art.

3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în

înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea

învestită cu soluționarea notificării, în mțelesui H.G. nr.

250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate în

precedent Tribunalul a apreciat în favoarea secției civile a Tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității

învestite cu soluționarea cererii, în speța de față

Tribunalul Hunedoara competența de soluționare a contestațiilor

formulate împotriva deciziilor emise de B.

S-a

considerat că această instanță este cea mai în

măsură a analiza contestația, în raport de locul situării

imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie

decizia de invalidare a unor dispoziții emise de primărie pentru un

imobilul aflat în județul Hunedoara, administrarea de probatorii fiind mai

facilă de către această instanță.

Investit

prin declinare, Tribunalul Hunedoara a pronuțat încheierea din data de 23

februarie 2016, prin care a admis excepția de necompetență

teritorială de ordine publică invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de

competență între Tribunalul București și Tribunalul Hunedoara,

a dispus suspendarea judecății cauzei și a trimis cauza pentru

soluționarea conflictul negativ de competență Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

În

motivare, tribunalul a arătat că, din economia dispozițiilor art.

3 pct. 4 lit. g) și ale art. 17 alin. (1) și art. 35 din Legea nr. 165/2013

se reține faptul că deciziile emise de entitatea învestită de

lege cu soluționarea cererii petenților pot fi atacate de persoana

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărei circumscripție se află sediul entității

respective.

În

speță reclamanta D. prin acțiunea formulată a înțeles

să conteste Decizia de invalidare nr. 4397 din 13 mai 2015, emisă de B.,

entitate legal investită cu soluționarea cererii de restituire a

imobilului teren preluate de la reclamantă.

Prin

urmare, a apreciat instanța, competența teritorială

exclusivă de soluționare a cauzei revine Tribunalului Municipiului

București, secția civilă, în a cărui rază teritorială

se află sediul pârâtelor.

Cu

privire la conflictul negativ de competența, cu a cărui Judecată

a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Norma

de competență incidență raportului juridic litigios este

cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Astfel,

potrivit, acestui text de lege „Deciziile emise cu respectarea prevederile art.

33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de ia data comunicării".

Dispozițiile

legale sus-menționate instituie o normă de competență

teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității învestite de lege

competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea

de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct.

4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație

următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a

imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999,

republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările

și completările uiterioare; c) cornisia locală de fond funciar,

comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în

temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar

sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București,

constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială

de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

și comunităților cetățenilor aparținând

minorităților naționale din România; f) A., organ de

specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică; g) B., înființată potrivit legii.

Întrucât

în cauză Decizia de invalidare nr. 4397 din 13 mai 2015, contestată

de reclamanta D., a fost emisă de B., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din

Legea nr. 365/2013, această instituție are calitatea de entitate

învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din

același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei

entități.

Având

în vedere că sediul B. se află în circumscripția

teritorială a Tribunalului București, aceasta este instanța

competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă

judecății.

În

consecință, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția

căruia se află sediul B., respectiv Tribunalul București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2016.