ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1129/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 05 mai 2014 reclamanta C.D.E. a contestat Decizia de invalidare nr. 307 din 31 ianuarie 2014 emisă de pârâta C.N.C.I. Prin sentința nr. 1286 din 08 octombrie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevede că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din lege pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Tribunalul a apreciat că textul de lege se referă la soluționarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către entitățile învestite și la soluționarea dosarelor deja înregistrate pe rolul C.C.S.D. care se trimit la C.N.C.I, precum și la dosarele înregistrate Ia C.N.C.I. ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. S-a reținut că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 rezultă că este competent să soluționeze contestația împotriva deciziei de invalidare emisă de C.N.C.I. tribunalul în circumscripția căruia se află entitatea care a soluționat cererea de restituire a terenului, respectiv Tribunalul Hunedoara.

Prin sentința nr. 158 din 28 ianuarie 2014, Tribunalul Hunedoara a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Hunedoara a reținut că în raport de obiectul acțiunii și de dispozițiile legale incidente în cauză nu este competent să soluționeze contestația, întrucât, prin art. 2 al Deciziei nr. 307 din 31 ianuarie 2014 emisă de către C.N.C.I., contestată în cauză, este stabilită o competență exclusivă în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului Ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării". Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta. Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și compîetăriie ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii.

Întrucât, în cauză, Decizia de invalidare nr. 307 din 31 ianuarie 22014, contestată de reclamantă, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecării. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2015.