ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1711/2015

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, la data de 14 aprilie 2014, sub nr. 12863/3/2014, reclamanta B.O. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 177 din 23 ianuarie 2014, solicitând majorarea celor 7.297 puncte acordate pentru terenul în suprafață de 4,13, situat în comuna Covăsinț, jud. Arad sau restituirea în natură a acestui lot. Prin sentința nr. 159 din 5 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 12863/3/2014, Tribunalul București, secția a IIl-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut ea decizia contestată a fost emisă în baza procedurii prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, pentru care legiuitorul a stabilit o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terenul solicitat în natură de către reclamantă, care este situat în localitatea Covăsinț, jud. Arad. Această reglementare a fost apreciată de către instanță ca fiind firească, pentru o mai eficientă administrare a dovezilor necesare soluționării notificării, verificării și stabilirii situației de fapt. Instanța a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 din acest act normativ pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită Ia secția civilă a tribunalului a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Analizând dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, tribunalul a apreciat ea acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate" în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din actul normativ menționat, ca fiind unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța a apreciat că secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speță Tribunalul Arad, este competent să soluționeze contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. În opinia instanței, această jurisdicție este cea mai în măsură să analizeze contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul acesteia constă în evaluarea terenului și în cererea de restituire în natură a acestuia, administrarea de probatorii fiind, din această perspectivă, mai facilă. Sediul C.N.C.I.

constituie, după aprecierea Tribunalului, un element mai puțin important, care nu este în măsură să atragă competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel după cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în acest scop. Prin urmare, Tribunalul București a apreciat că nu poate fi competent din punct de vedere teritorial să reanalizeze o situație de fapt și de drept care a făcut obiectul unei proceduri derulate în raza de competență a unei alte instanțe din țară, chiar dacă unitatea ce a emis această decizie are sediul în București, cu atât mai mult cu cât se va repune în discuție îndreptățirea reclamantei de a benefica de măsurile reparatorii deja analizate și stabilite.

Prin sentința nr. 247 din 16 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 12863/3/2014, Tribunalul Arad, secția I civilă, a constatat necompetența sa teritorială în soluționarea contestației deduse judecății și a stabilit competența în favoarea Tribunalului București. Pentru a dispune astfel, această instanță, verificând decizia contestată, a reținut că este emisă de pârâta C.N.C.I. în temeiul Legii nr. 165/2013, care, la art. 35 stipulează că aceste decizii pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității. Această competență teritorială exclusivă a fost stabilită de legiuitor în termeni extrem de preciși, nelăsând focul unei interpretări contrare.

Dimpotrivă, legiuitorul a prevăzut la alin. (1) al aceluiași articol, că aceeași instanță soluționează și refuzul entității de a emite decizia, iar la alin. (3) că aceasta are competența de a se pronunța inclusiv asupra cererii de restituire în natură a bunului. Mai mult, legiuitorul a înțeles să expliciteze la art. 3 semnificația unor termeni și expresii utilizate în lege, în speță prezentând interes definițiile de la pct. 4 lit. g) și pct. 5, ce se referă la „entitatea învestită de lege" C.N.C.I. și la „decizia" acesteia, delimitată clar de „entitatea învestită eu soluționarea notificării", „unitatea deținătoare" ori „comisiile de fond funciar". Prin urmare, decizia contestată fiind emisă de pârâtă în temeiul atribuțiilor sale prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 165/2013, poate fi contestată strict în condițiile reglementate de art. 35 alin. (1) din acest act normativ.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauza, competența soluționării pricinii revine Tribunalului București, pentru considerentele ce succed: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IIl-a civilă, la data de 14 aprilie 2014, sub nr. 12863/3/2014, reclamanta B.O. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 177 din 23 ianuarie 2014, prin care a solicitat majorarea ceior 7.297 puncte acordate pentru terenul în suprafață de 4,13, situat în com. Covăsinț, jud. Arad sau restituirea în natură a acestui lot. Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se considera îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul, entității, in termen de 30 de zile de la data comunicării.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competență teritorială absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității, competența de soluționare a contestațiilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013. Referitor la semnificația sintagmei „entitate învestită de lege", în art. 3 alin. (1) pct. 4 din actul normativ mai sus indicai sunt enumerate structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea, la lit. g) fiind menționată și C.N.C.I., care este, de altfel, și emitenta deciziei contestate de reclamantă.

Coroborând prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanței competente să soluționeze litigiului dedus judecății nu poate fi stabilită prin raportare la instanța în a cărei rază teritorială este situat imobilul, așa după cum a apreciat prima instanță învestită, întrucât, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 177 din 23 martie 2014 emisă de pârâta C.N.C.I., competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție se atlă sediul acesteia. Prin urmare, în raport de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte reține ca entitatea învestită de lege, în cauză, nu poate fi decât cea care a emis decizia atacată, motiv pentru care competența de soluționare a litigiului revine, potrivit normelor legale menționate, tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acesteia.

Cum pârâta C.N.C.I. are sediul în București, sector 1, competența de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015.