ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1711/2015

După

deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, la data de

14 aprilie 2014, sub nr. 12863/3/2014,

reclamanta

B.O. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., contestație împotriva Deciziei

de compensare nr. 177 din 23 ianuarie 2014, solicitând majorarea celor 7.297

puncte acordate pentru terenul în suprafață de 4,13, situat în comuna Covăsinț,

jud. Arad sau restituirea în natură a acestui lot.

Prin sentința nr.

159 din 5 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 12863/3/2014, Tribunalul

București,

secția a IIl-a

civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a decimat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Pentru a

dispune astfel, această instanță a reținut ea decizia contestată a fost emisă

în baza procedurii prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, pentru care

legiuitorul a stabilit o competență teritorială exclusivă în favoarea

judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terenul solicitat în natură de

către reclamantă, care este situat în localitatea Covăsinț, jud. Arad. Această

reglementare a fost apreciată de către instanță ca fiind firească, pentru o mai

eficientă administrare a dovezilor necesare soluționării notificării,

verificării și stabilirii situației de fapt.

Instanța

a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013,

potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34

din acest act normativ pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită Ia secția civilă a tribunalului a cărui circumscripție se află

sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Analizând

dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, tribunalul a apreciat ea acest

text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate" în raport de

care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este

definită de art. 3 pct. 4 din actul normativ menționat, ca fiind unitatea

deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999,

republicată.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța a

apreciat că secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speță Tribunalul Arad,

este competent să soluționeze contestațiile formulate împotriva deciziilor

emise de C.N.C.I.

În opinia

instanței, această jurisdicție este cea mai în măsură să analizeze contestația,

în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul acesteia

constă în evaluarea terenului și în cererea de restituire în natură a acestuia,

administrarea de probatorii fiind, din această perspectivă, mai facilă.

Sediul

C.N.C.I. constituie, după aprecierea Tribunalului, un element mai puțin

important, care nu este în măsură să atragă competența, această instituție

având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a

imobilelor, astfel după cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din

Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu soluționarea notificărilor

au tranșat aspectele esențiale în acest scop.

Prin urmare,

Tribunalul București a apreciat că nu poate fi competent din punct de vedere

teritorial să reanalizeze o situație de fapt și de drept care a făcut obiectul

unei proceduri derulate în raza de competență a unei alte instanțe din țară,

chiar dacă unitatea ce a emis această decizie are sediul în București, cu atât

mai mult cu cât se va repune în discuție îndreptățirea reclamantei de a

benefica de măsurile reparatorii deja analizate și stabilite.

Prin

sentința nr. 247 din 16 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 12863/3/2014,

Tribunalul Arad, secția I civilă,

a

constatat necompetența sa teritorială în soluționarea contestației deduse

judecății și a stabilit competența în favoarea Tribunalului București.

Pentru a

dispune astfel, această instanță, verificând decizia contestată, a reținut că

este emisă de pârâta C.N.C.I. în temeiul Legii nr. 165/2013, care, la art. 35

stipulează că aceste decizii pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în

a cărui circumscripție se află sediul entității. Această competență teritorială

exclusivă a fost stabilită de legiuitor în termeni extrem de preciși, nelăsând

focul unei interpretări contrare.

Dimpotrivă,

legiuitorul a prevăzut la alin. (1) al aceluiași articol, că aceeași instanță

soluționează și refuzul entității de a emite decizia, iar la alin. (3) că

aceasta are competența de a se pronunța inclusiv asupra cererii de restituire

în natură a bunului. Mai mult, legiuitorul a înțeles să expliciteze la art. 3

semnificația unor termeni și expresii utilizate în lege, în speță prezentând

interes definițiile de la pct. 4 lit. g) și pct. 5, ce se referă la „entitatea

învestită de lege" C.N.C.I. și la „decizia" acesteia, delimitată clar

de „entitatea învestită eu soluționarea notificării", „unitatea

deținătoare" ori „comisiile de fond funciar". Prin urmare, decizia

contestată fiind emisă de pârâtă în temeiul atribuțiilor sale prevăzute de art.

17 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 165/2013, poate fi contestată strict

în condițiile reglementate de art. 35 alin. (1) din acest act normativ.

Examinând

conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauza, competența soluționării

pricinii revine Tribunalului București, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IIl-a civilă, la data de

14 aprilie 2014, sub nr. 12863/3/2014, reclamanta B.O. a formulat, în

contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., contestație împotriva Deciziei de compensare

nr. 177 din 23 ianuarie 2014, prin care a solicitat majorarea ceior 7.297

puncte acordate pentru terenul în suprafață de 4,13, situat în com. Covăsinț,

jud. Arad sau restituirea în natură a acestui lot.

Potrivit

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

considera îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul, entității, in termen de 30 de zile de la data

comunicării.

Aceste

prevederi legale instituie o normă de competență teritorială absolută, ce

atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității,

competența de soluționare a contestațiilor emise de aceasta cu respectarea

dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Referitor la

semnificația sintagmei „entitate învestită de lege", în art. 3 alin. (1) pct.

4 din actul normativ mai sus indicai sunt enumerate structurile cu atribuții în

procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii, printre acestea, la lit. g) fiind menționată și C.N.C.I., care

este, de altfel, și emitenta deciziei contestate de reclamantă.

Coroborând

prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanței competente

să soluționeze litigiului dedus judecății nu poate fi stabilită prin raportare

la instanța în a cărei rază teritorială este situat imobilul, așa după cum a

apreciat prima instanță învestită, întrucât, față de obiectul cererii de

chemare

în judecată, respectiv contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 177 din

23 martie 2014 emisă de pârâta C.N.C.I., competența teritorială aparține

instanței în a cărei circumscripție se atlă sediul acesteia.

Prin urmare,

în raport de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 35 alin. (1)

din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte reține ca entitatea învestită de lege, în

cauză, nu poate fi decât cea care a emis decizia atacată, motiv pentru care

competența de soluționare a litigiului revine, potrivit normelor legale

menționate, tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acesteia.

Cum pârâta C.N.C.I.

are sediul în București, sector 1, competența de a judeca pricina urmează a fi

stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015.