ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1269/2016

Decizia

nr. 1269/2016

După

deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 07 iulie 2015 pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, sub nr. x/3/2015, reclamantul

A., cu domiciliul în comuna B., jud. Arad, în contradictoriu cu pârâta Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București,

a formulat contestație împotriva deciziei de validare parțială

nr. 3851 din 29 aprilie 2015, solicitând modificarea deciziei, în sensul

majorării numărului de puncte de compensare acordate pentru teren în

suprafață de 244,8 mp și construcții în suprafața de

244,8 mp.

În

motivare, reclamantul a susținut că are calitatea de persoană

îndreptățită, iar prin decizia contestată i s-a recunoscut

dreptul la măsuri reparatorii.

De

asemenea, a arătat că prin dispoziția nr. 442 din 22 iunie 2004

emisă de primarul comunei B. s-a constatat imposibilitatea restituirii în

natură a imobilului situat în com. B., cu nr. top. 335 - 336 și s-a

stabilit ca valoare echivalentă suma de 102.465.800 iei. Prin decizia de

validare parțială nr. 3851 din 29 aprilie 2015 a fost validată

dispoziția primarului pentru teren în suprafață de 244,8 mp

și contracții în suprafață de 244,8 mp, fiind emisă

decizia de compensare prin 13696 puncte, arătându-se în motivare că

se invalidează parțial dispoziția pentru teren în

suprafață de 1805,2 mp și construcții de 106,1 mp.

Reclamantul

a considerat că se impune efectuarea unei expertize care să

stabilească în mod corect valoarea despăgubirii ce i se cuvine,

invocând în drept dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Pârâta

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca fiind nelegală și

netemeinică.

Prin

Sentința nr. 1189 din 16 octombrie 2015, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a admis excepția de

necompetență teritorială și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Pentru

a dispune astfel, această instanță a reținut incidența

în cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33

și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării.

Totodată,

s-a reținut că art. 34 alin. (1) din același act normativ

prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni

de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția

dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de

luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise

Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare

a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data

înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi

soluționate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute

la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin.

(2) se publică pe pagina de internet a Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se

comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite, potrivit alin.

(3).

Tribunalul

a opinat că acest text de lege nu tranșează cu claritate

noțiunea de "entitate", în raport de care se stabilește

competența de soluționare a cererii. S-a considerat că

această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr.

165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr.

250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările

și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, precum și al

O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu

soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu

modificările și completările ulterioare.

Astfel,

din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate

în precedent, Tribunalul București a reținut competența de

soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea

secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se

află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în

speța de față Tribunalul Arad.

De

asemenea, a constatat că această instanță este cea mai în

măsură a analiza contestația, în raport de locul situării

imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie

și evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă

de către această instanță.

S-a

statuat, astfel, că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea

Imobilelor constituie un element mai puțin important, care nu este în

măsură a atrage competența, această instituție având

atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a

imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din

Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale

în soluționarea acestora. Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor are atribuții de verificare și de validare a

lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit. a) pct.

4 din Legea nr. 165/2013 și de evaluare a punctelor exclusiv prin

aplicarea unei grile notariale. Această instituție nu este în

măsură a aprecia asupra suprafeței terenului, a

configurării imobilelor, a stării acestora la momentul

preluării, respectiv a coeficientului de confort, aspecte care sunt

invocate prin contestația formulată. A interpreta altfel ar însemna

ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001

și a Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie soluționate

de cele trei secții civile ale Tribunalului București, ceea ce ar

duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv

și de stabilire a măsurilor reparatorii.

La

rândul său, prin Sentința nr. 239 din 6 aprilie 2016, Tribunalul

Arad, secția I civilă, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat intervenit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru

a se pronunța astfel, Tribunalul Arad a reținut că obiectul

cererii de chemare în judecată îl constituie modificarea deciziei de

validare parțială emisă de pârâta Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor.

Potrivit

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Decizia

contestată în prezentul dosar este emisă de pârâta Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor, entitate ce își are

sediul în București, respectiv în raza teritorială a Tribunalului

București.

Prin

urmare, față de textul legal indicat, Tribunalul Arad a considerat

că litigiul de față este de competența tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității

emitente. A reținut că în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, prin

deciziile nr. 1812/2015, nr. 1977/2015, nr. 2296/2015 și nr. 2498/2015.

Examinând

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține ca, în

cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului

București, pentru considerentele ce succed:

Prin

cererea înregistrată la data de 07 iulie 2015 pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, sub nr. x/3/2015, reclamantul

A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor, contestație împotriva deciziei de validare

parțială nr. 3851 din 29 aprilie 2015, solicitând modificarea

deciziei, în sensul majorării numărului de puncte de compensare acordate

pentru teren în suprafață de 244,8 mp și construcții în

suprafața de 244,8 mp.

Potrivit

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

considera îndreptățită la secția civilă a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării.

Aceste

prevederi legale instituie o normă de competență

teritorială absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui

rază teritorială se află sediul entității

competența de soluționare a contestațiilor emise de aceasta cu

respectarea dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Referitor

la semnificația sintagmei "entitate învestită de lege", în

art. 3 alin. (1) pct. 4 din actul normativ mai sus indicat sunt enumerate

structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate

abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea, la

lit. g) fiind menționată și Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor, care este, de altfel, și emitenta deciziei

contestate de reclamant.

Coroborând

prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanței

competente să soluționeze litigiului dedus judecății nu

poate fi stabilită prin raportare la instanța în a cărei

rază teritorială este situat imobilul, așa după cum a

apreciat prima instanță învestită, întrucât, față de

obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv contestație

împotriva deciziei de validare parțială nr. 3851 din 29 aprilie 2015,

emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,

competența teritorială aparține instanței în a cărei

circumscripție se află sediul acesteia.

Prin

urmare, în raport de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile

art 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte reține că

entitatea învestită de lege, în cauză, nu poate fi decât cea care a

emis decizia atacată, motiv pentru care competența de

soluționare a litigiului revine, potrivit normelor legale menționate,

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acesteia.

Cum

pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are sediul în

București, competența de a judeca pricina urmează a fi

stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică astăzi, 2 iunie 2016.

Procesat

de GGC - GV