ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1218/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1218/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1218/2016

Asupra conflictului de competență

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 27

iulie 2015, sub nr. x/3/2015, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,

Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Padina și Comisia Județeană

de Fond Funciar Buzău, anularea deciziei de compensare nr. 3893 din 29

aprilie 2015 și obligarea la emiterea unei noi decizii de compensare prin care

numărul de puncte acordat să reprezinte adevărata valoare a imobilului,

valoare stabilită prin expertiză judiciară ce se va ordona în cauză,

cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept și-au întemeiat acțiunea

pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 și Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr.

1542 din 15 decembrie 2015 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din

oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a acțiunii

în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, Comisia Locală de fond funciar Comuna Padina

și Comisia Județeană de Fond Funciar Buzău, ca prin hotărârea

ce se va pronunța să fie anulată decizia de compensare nr. 3893

din 29 aprilie 2015 și obligarea la emiterea unei decizii de compensare prin

care numărul de puncte acordat să reprezinte adevărata valoare a

imobilului, valoare stabilită prin expertiză judiciară ce se va ordona

în cauză privind imobilul teren în suprafață de 20 ha situat în comuna

Padina, jud. Buzău, că, potrivit actelor dosarului, D. și C. au formulat

cerere de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de

20 ha situat pe raza comunei Padina, jud. Buzău, pe care au adresat-o Comisiei

Locale de Fond Funciar Padina, că, prin decizia nr. 224/2002 Comisia Județeană

Buzău a validat anexa nr. 39 a Comisiei Locale Padina unde la poziția

27 figurează cei doi petenți după autorul lor E. cu teren în suprafață

de 20 ha.

A reținut de asemenea că, prin

decizia de compensare nr. 34893 din 29 aprilie 2015 a Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor, a fost emisă decizie de compensare pentru terenul în

suprafață de 20 ha situat în comuna Padina, jud. Buzău, pentru 14.000

de puncte, pe numele reclamanților.

Tribunalul a reținut aplicabilitatea

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora

deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de

persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă

a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității,

în termen de 30 de zile de la data comunicării precum și ale art. 34

alin. (1) din același act normativ potrivit cărora „dosarele înregistrate

la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi

soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în

termen de 36 de luni și alin. (2) care stipulează că dosarele care

vor fi transmise Secretariatul Comisiei Naționale ulterior datei intrării

în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 luni de la data

înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi

soluționate în termen de 36 luni. Numărul dosarelor prevăzute la

alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2)

se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor

îndreptățite, potrivit alin. (3)”.

S-a reținut că, acest text de

lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate în raport de

care se stabilește competența de soluționare a cererii, că,

această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013,

respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

precum și ale O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită

cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările

și completările ulterioare.

Astfel, a apreciat că, din interpretarea

coroborată a dispozițiilor legale menționate, competența de

soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor aparține secției civile

a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității

investite cu soluționarea cererii, în speța de față, Tribunalul

Buzău, această instanță fiind cea mai în măsură a

analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în

vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului, administrarea

de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

A apreciat de asemenea că, sediul

Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie, un element mai

puțin important, care nu este în măsură a atrage competența,

această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării

dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25

alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile

investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale

în soluționarea acestora. Astfel, Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor

efectuate de entitățile arătate la lit. a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013

și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale, această

instituție nefiind în măsură a aprecia asupra suprafeței terenului,

a configurării imobilelor, a stării acestora la momentul preluării,

respectiv a coeficientului de confort, aspecte care sunt invocate prin contestația

formulată. A interpreta altfel ar însemna că totalitatea notificărilor

formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național

să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București,

ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv

și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului

celerității judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor

atât atunci când a procedat la modificarea C. proc. civ., cât, mai ales, la adoptarea

Legii nr. 165/2013.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului

Buzău, secția I civilă, sub nr. x/3/2015.

Prin sentința civilă nr. 308

din 24 martie 2016, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a III-a civilă.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul Buzău a reținut următoarele:

Așa cum corect a reținut și

Tribunalul București, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea

nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot

fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar obiectul

prezentei contestații îl reprezintă decizia de compensare emisă de

Comisia Națională pentru Compensare Imobilelor nr. 34893 din 29

aprilie 2015 privind terenul în suprafață de 20 ha situat în comuna Padina,

jud. Buzău, pentru 14.000 de puncte, pe numele reclamanților.

Cu privire la acest aspect legat de modul

de stabilire a instanței competente să soluționeze acest tip de cereri,

Tribunalul Buzău a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție,

investită fiind cu soluționarea unor conflicte negative de competență

a pronunțat hotărârile nr. 1737 din 30 iunie 2015 și nr. 1812

din 23 septembrie 2015, prin care a constatat că Tribunalul București

este competent să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor

de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

În acest sens, prin acestea s-a reținut

că, norma de competență incidentă raportului juridic litigios

este cea prevăzută de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea

nr. 165/2013, că dispozițiile legale menționate instituie o normă

de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite

de lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

S-a reținut de asemenea că noțiunea

de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1)

pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

S-a mai reținut, de asemenea, că,

întrucât, în cauză decizia a cărei modificare se solicită a fost

emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, așa

cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Tribunalului București, potrivit

art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea

de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din

același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Cum Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București,

aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza

dedusă judecății.

Raportat la cauza de față, Tribunalul

Buzău a constatat că, instanța a fost investită cu contestație

împotriva deciziei de compensare nr. 3893 din 29 aprilie 2015 emisa de către

pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, astfel că

față de considerentele mai sus menționate, a constatat că excepția

de necompetentă teritorială a instanței, invocată din oficiu,

este întemeiată urmând a fi admisă ca atare și în temeiul art. 132

alin. (3) C. proc. civ., și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

București, secția civilă.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 raportat la

art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma de competență

incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două

instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Dispozițiile legale sus-menționate

instituie o normă de competență teritorială absolută, ce

conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

entității învestite de lege competența de soluționare a contestației

formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită

de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013

în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu

atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deținătoare, în înțelesul

H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și

completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar,

comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în

temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare;

d) comisia județeană de fond

funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București,

constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările

și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare

a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din

România;

f) Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică;

g) Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, înființată potrivit legii

”.

Se observă că instanțele

aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate”

folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Se reține însă că,

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

contestația

formulată împotriva deciziei de compensare nr. 3893 din 29 aprilie 2015 emisa

de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor

, astfel încât, rezultă cu evidență că,

în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut

și calitatea de emitentă a deciziei contestată în prezenta procedură,

motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul

de față este de competența (teritorială și materială)

a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității

emitente.

Având în vedere că sediul Comisiei

Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția

Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial

să soluționeze cauza dedusă judecății.

Textele legale citate anterior au caracter

imperativ și nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât aceea a

existenței unor norme de competență teritorială exclusivă,

incidente în acele categorii de litigii avute în vedere de legiuitor.

În plus, fiind învestită cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 43 din 9

februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 336 din 03 mai 2016, a respins, ca

neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând în

considerentele hotărârii că, din coroborarea dispozițiilor art. 3

lit. g), art. 17, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 rezultă că

toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, precum și refuzul acesteia de a soluționa

cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietății

vor putea fi contestate numai la secția civilă a Tribunalului București.

O atare soluție legislativă vizând

competența exclusivă a unei singure instanțe de soluționare

a anumitor cauze este în acord cu prevederile Constituției, Curtea Constituțională

apreciind că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiției,

prin reglementarea prevăzută în art. 35 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul

român a avut ca scop și realizarea obiectivului de asigurare a interpretării

și aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau

prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist

în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea

unui cadru normativ corespunzător.

Prin urmare, nu are relevanță

sub aspectul stabilirii normei de competență incidente în cauză,

împrejurarea că administrarea probelor ar fi mai facilă la tribunalul

în a cărui rază teritorială se află imobilele, după cum

nu prezintă semnificație juridică sub acest aspect, nici considerentele

legate de o supraîncărcare a instanțelor din București.

În consecință, Înalta Curte va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în

circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 mai 2016.