ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1293/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 15 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. 28816 din 30 august 2019 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, sub aspectul cuantumului măsurilor compensatorii, solicitând să se dispună stabilirea valorii reale a terenului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 790 din 8 iulie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Prin sentința nr. 791 din 20 mai 2021, Tribunalul Buzău – secția I civilă a admis contestația formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A anulat, în parte, decizia de compensare nr. 28816 din 30 martie 2019 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în privința numărului de puncte stabilit. A) obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de compensare, prin 12.000 puncte, pentru terenul situat în intravilanul comunei Cătina, jud. Buzău, în suprafață de 7.500 mp categoria livezi, precum și la plata cheltuielilor de judecată către contestator în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de expert.

Prin decizia nr. 3220 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă a respins apelul formulat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței nr. 791 din 20 mai 2021 pronunțate de Tribunalul Buzău – secția I civilă în contradictoriu cu intimații-contestatori A. și B., ca nefondat. A admis apelul incident declarat de reclamantul B. împotriva sentinței nr. 791 din 20 mai 2021 pronunțate de Tribunalul Buzău, secția I civilă. A schimbat, în parte sentința apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de compensare în favoarea contestatorilor, prin 22.500 puncte, pentru imobilul teren situat în intravilanul comunei Cătina, jud. Buzău, în suprafață de 7.500 mp categoria livezi. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins cererea apelantului–reclamant B. privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva deciziei nr. 3220 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă au declarat recurs reclamanții A. și B., susținând că, deși instanța de apel a reținut corect temeiul de drept și normele aplicabile în cauză, din eroare a menționat în dispozitiv valoarea menționată în expertiza de la fond.

Au susținut că instanța de apel trebuia să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, prin care să se stabilească valoarea terenului la data emiterii deciziei nr. 3220/2021, iar nu la data efectuării raportului întocmit la fond.

Recurenții au afirmat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii ce vizează respingerea cererii privind luarea la cunoștință a aspectelor relevate în cuprinsul raportului de expertiză efectuat la fond, fiind puși în situația de a nu putea formula obiecțiuni.

Au menționat că nu au fost avute în vedere tranzacțiile efectuate în anul 2013 și nici ofertele de tranzacționare a terenurilor intravilane pentru acest an. Valoarea terenului, astfel cum a fost identificată în hotărârea nr. 5/2014, a fost mai mare față de cea reținută în raportul de expertiză, neavând la bază grila notarială din care reiasă prețul cu care se vând imobilele în localitatea Cătina, sat Corbu.

În drept, motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 4 aprilie 2022, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prin rezoluția din 7 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 9 iunie 2022.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției de inadmisibilitate invocate de intimată prin întâmpinare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând recursul din perspectiva excepției de inadmisibilitate invocate de intimată prin întâmpinare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ce vizează contestația împotriva deciziei de compensare nr. 28816 din 30 august 2019 emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, sub aspectul cuantumului măsurilor compensatorii în raport de valoarea reală a terenului situat în comuna Cătina, sat Corbu, jud. Buzău.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legilor nr. 165/2013, nr. 18/1991, nr. 169/1997, nr. 1/2000 și nr. 247/2005.

Înalta Curte reține că, prin dispoziția a cărei anulare o solicită reclamanții, s-a dispus, în baza art. 17 alin. (1) lit. a) și b), art. 21 și art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, emiterea deciziei de compensare pentru terenul în suprafață de 0,75 ha, înscris la poziția 1 din anexa nr. 23, validată prin hotărârea nr. 440 din 24 aprilie 2014 a Comisiei Județene Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin 7.800 puncte în favoarea numiților A., B. și C..

Împotriva acestei decizii de compensare, reclamanții au formulat contestație, în baza art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, contestația fiind anulată în parte prin sentința nr. 791 din 20 mai 2021 a Tribunalului Buzău – secția I civilă, iar pârâta fiind obligată să emită o nouă decizie de compensare pentru terenul în litigiu.

Împotriva sentinței nr. 791 din 20 mai 2021 pronunțate de Tribunalul Buzău – secția I civilă, reclamanții și pârâta au exercitat calea de atac a apelului, cererile de apel fiind soluționate prin decizia nr. 3220 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării; (alin. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Rezultă, astfel, că decizia nr. 3220 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului.

Prin urmare, decizia care constituie obiect de analiză în cauză are caracter definitiv, făcând parte din categoria celor prevăzute de art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., precum și din cea reglementată de art. 483 alin. (2) din același act normativ, pentru care legiuitorul a exclus posibilitatea de exercitare a căii de atac a recursului.

În sensul celor arătate, Înalta Curte reține dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. care consacră principiul legalității căilor de atac, principiu cu valoare constituțională, prevăzut în art. 129 din Constituția României, conform căruia dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești se poate exercita numai în condițiile legii.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 3220 din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 3220 din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 402 C. proc. civ.