ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1528/2023

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 19 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. 27132 din data de 6 iunie 2019 emise cu privire la imobilul teren în suprafață de 3 ha situat în municipiul Constanța, județul Constanța. Au solicitat să se dispună anularea acestei decizii și emiterea unei noi decizii de compensare în favoarea lor, în condițiile Legii nr. 165/2013. În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă Prin sentința civilă nr. 2729 din data de 2 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Constanța. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 15 ianuarie 2020, sub nr. x/2019. Prin sentința civilă nr. 2907 din data de 4 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 27132 din data de 6 iunie 2019 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a obligat pârâta să emită o decizie de despăgubire pentru 3.711.750 puncte în favoarea reclamantelor. Conform art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000, a stabilit onorariul definitiv în cuantum de 1.000 RON în favoarea expertului C., achitat cu chitanța x din data de 12 martie 2020, pe care figurează expert D. înlocuit cu C. prin încheierea din data de 3 noiembrie 2020 și a dispus emiterea unor adrese către expert și către Biroul Local în vederea efectuării plății. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 2907 din data de 4 octombrie 2022 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. și B.. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă să emită o decizie de despăgubire pentru 82.077 puncte. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Cererea de recurs Împotriva deciziei civile nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, au declarat recurs reclamantele A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare; pentru situația în care se va păstra cauza spre judecare, au solicitat să se dispună în sensul menținerii ca temeinice și legale a sentinței pronunțate de tribunal. II.2. Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 art. 483 alin. (2) teza finală și art. 457 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. A solicitat admiterea excepției inadmisibilității prezentei căi de atac și respingerea recursului ca inadmisibil. Recurentele-reclamante A. și B., în termen legal, au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepție inadmisibilității recursului. Astfel, au arătat că recursul este o cale extraordinară de atac, putând face obiect al acestuia, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, doar pentru motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calificate de legiuitor ca fiind motive de nelegalitate. Au invocat și că acest caracter extraordinar al căii de atac a recursului rezultă chiar din calificarea sa legală, atribuită expres chiar de C. proc. civ., prin amplasarea regulilor referitoare la recurs în Cartea II - "Procedura contencioasă", Titlul II - "Căile de atac", Capitolul III - "Căile extraordinare de atac", Secțiunea 1 - "Recursul". Totodată, au precizat că recursul este o cale de atac de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, aspect relevat de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar, potrivit jurisprudenței instanței supreme, interesul de a exercita prezenta cale de atac își găsește o legitimă justificare în faptul că hotărârea instanței de apel conține o soluție ce le este nefavorabilă; prin prezentul demers se tinde la completa valorificare a apărărilor formulate în cadrul procedurii judiciare care are ca obiect verificarea legalității și temeiniciei actului juridic emis. Au arătat și că în acest sens este și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2129 din data de 20 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, într-o cauză similară, fundamentată pe Legea nr. 290/2003. Recurentele-reclamante au solicitat a se observa că, în materia legilor de restituire a proprietăților și de acordare de compensații pentru averile abandonate în teritoriile pierdute în Cadrilater, Basarabia și Bucovina de Nord, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor pronunțate în apel. Tot în susținerea acestei afirmații au făcut referire și la deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 725 din data de 5 aprilie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2020 și nr. 1128 din data de 19 mai 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2020, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. De asemenea, au apreciat că hotărârea recurată este supusă recursului și prin raportare la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și la valoarea terenului în litigiu care depășește suma de 500.000 RON. II.3. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2019, la data de 12 august 2023 și a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului nr. 2. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 iunie 2023, în temeiul art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 10 octombrie 2023, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care recurentele-reclamante A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. 27132 din data de 6 iunie 2019 emise cu privire la imobilul teren în suprafață de 3 ha care face obiectul dosarului de despăgubire nr. x din data de 6 iunie 2017, solicitând să se dispună anularea acestei decizii și emiterea unei noi decizii de compensare în favoarea lor, în condițiile Legii nr. 165/2013. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocat drept temei al acțiunii: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (1 1 ) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." Reiese, așadar, că potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Prin urmare, decizia civilă nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în soluționarea unui apel exercitat împotriva unei sentințe date de tribunal într-un litigiu ce se circumscrie reglementării art. 35 din Legea nr. 165/2013, este o hotărâre definitivă ce nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Susținerile prin care recurentele-reclamante justifică posibilitatea atacării cu recurs a deciziei pronunțate în cauză de către instanța de apel, prin natura caracterului de cale extraordinară de atac a recursului, nu își au suport legal. Astfel, pe de o parte, acest caracter nu are semnificația că orice hotărâre dată în apel poate fi atacată cu recurs pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci presupune că recursul poate fi utilizat numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, așa cum s-a mai arătat, față de dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Prin urmare, pentru a se aprecia că partea are deschisă calea de atac a recursului, nu este suficient ca aceasta să atace o hotărâre pronunțată în apel și să invoce motive de nelegalitate dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci se impune ca însăși hotărârea atacată să aibă aptitudinea de a fi supusă recursului și, prin urmare, să nu fie o hotărâre pentru care această cale de atac a fost suprimată prin lege, așa cum este cazul în speță, față de dispozițiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Nu sunt de natură a determina concluzia că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este supusă recursului nici argumentele aduse de către recurentele-reclamante prin raportare la interesul pe care îl justifică în exercitarea prezentei căi de atac, precum nici cele prin care se invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia legilor de restituire a proprietăților și de acordare de compensații pentru averile abandonate în Basarabia și Bucovina de Nord. Interesul este o condiție a exercitării căii de atac și reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin respectivul demers judiciar, fără ca acesta să poată avea vreo relevanță din perspectiva căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva unei hotărâri judecătorești, aceasta fiind reglementate doar prin lege. Totodată, jurisprudența instanței supreme, invocată prin răspunsul la întâmpinare, nu are, de asemenea, niciun fel de influență în prezentul litigiu, în condițiile în care aceasta nu se referă la acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ci privesc o altă materie (așa cum au arătat chiar recurentele-reclamante - "materia legilor de restituire a proprietăților și de acordare de compensații pentru averile abandonate în teritoriile pierdute în Cadrilater, Basarabia și Bucovina de Nord"), respectiv acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 9/1998 și ale Legii nr. 290/2003. Nici împrejurarea că valoarea obiectului litigiului este de peste 500.000 RON nu prezintă vreo importanță în analiza excepției inadmisibilității recursului, în condițiile în care inadmisibilitatea prezentei căi de atac este determinată de obiectul acțiunii și nu de valoarea acestuia. De altfel, în cuprinsul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. (în forma aplicabilă prezentului litigiu, demarat în anul 2019), nu se mai prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018. Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Prin urmare, cum, față de cele reținute anterior și de dispozițiile legale evocate, decizia civilă nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, este o hotărâre definitivă, ce nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva acesteia de către reclamantele A. și B..