ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1445/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța în data de 08 iulie 2019, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecata Agenția Natională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca, în conformitate cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire a proprietăților, să se dispună restituirea către acesta a suprafeței de 11,7 ha, conform certificatului de moștenire depus la dosar, precum și să impună A.N.R.P. sa specifice clar valoarea unui hectar și/sau termenul de plata al despăgubirilor, pentru a nu lăsa loc de interpretare. Prin notele de ședință formulate în data de 27 aprilie 2021, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând faptul că reclamantul a formulat o contestație împotriva Deciziei de compensare nr. 38270/05.01.2021 emisă de Comisia Națională a Compensării Imobilelor.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2136 din data de 26 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin încheierea de ședință din data de 02 noiembrie 2021 a fost dispusă suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării niciuneia dintre părți la judecată și a neformulării de către niciuna dintre părți a unei cereri de judecare a cauzei în lipsă. Recursul formulat de reclamant împotriva încheierii de suspendare a judecății din data de 02 noiembrie 2021 a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1.084 din 18 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2021. Prin decizia nr. 266/C din data de 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă a constatat perimat apelul civil formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2136 din data de 26 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța, la 14 decembrie 2022, a formulat cerere de recurs reclamantul A., fără a formula în scris motivele în susținerea căii de atac.

Apărările formulate în cauză În data de 10 februarie 2023 intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității cererii de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport cu excepțiile procesuale invocate, Înalta Curte constată următoarele: II.1. Cu privire la excepția tardivității, invocată de intimată prin întâmpinare. Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. În speță, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 266/C a fost pronunțată în data de 22 noiembrie 2022, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului, iar calea de atac a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanța, și a primit dată certă, în 14 decembrie 2022, astfel cum reiese din dovada aflată la dosarul Înaltei Curți. Or, raportat la datele menționate, recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care s-a împlinit la 28 noiembrie 2022. În cauza de față, se constată și faptul că recurentul nu a invocat intervenită nicio împrejurare, temeinic justificată, care să îl fi pus în imposibilitate obiectivă pentru exercitarea căii de atac în termenul legal și nici nu a formulat o cerere de repunere în termenul de exercitare a recursului. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. II. 2. Cu privire la excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de instanță, din oficiu. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. De asemenea, în conformitate cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de casare de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, recurentul-reclamant nu a indicat motivele pentru care apreciază ca fiind nelegală hotărârea atacată, cererea cuprinzând doar susținerea potrivit căreia acesta nu are calitate de unic moștenitor. Astfel, recurentul nu a făcut vreo trimitere la considerentele instanței de apel, la modalitatea în care a fost aplicată instituția perimării, și nici nu a indicat vreo normă de drept încălcată de curtea de apel, ce ar putea atrage, prin ipoteză, casarea deciziei recurate. Ca atare, lipsa totală a motivării și inexistența unor critici de nelegalitate a hotărârii atacate nu poate conduce la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății. Drept urmare, având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 489 alin. (2) din același act normativ. Având în vedere aceste excepții, precum și efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepția nulității recursului pentru tardivitate. Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 266/C din data de 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă în dosarul nr. x/2021.