Decizia nr. 1145/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 303/2023 a Judecătoriei Mangalia

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. x/2022 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. x din data de 12 mai 2022. Cererea nu a fost întemeiată în drept. Prin sentința civilă nr. 303 din 16 februarie 2023 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. La data de 09 mai 2023 cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București iar prin sentința civilă nr. 3636 din 16 iunie 2023 a fost admisă excepția necompetenței funcționale și teritoriale a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului București și declinată cauza în favoarea secției I Civile din cadrul Tribunalului Constanța.

Încheierea Tribunalului Constanța Prin încheierea de ședință din data de 17 iulie 2024, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, a fost dispusă suspendarea judecății cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Împotriva aceste încheieri, reclamantul A. a declarat recurs.

Decizia Tribunalului Constanța Prin decizia civilă nr. 192/C, pronunțată în data de 12 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost admisă excepția nulității, și a fost anulat ca nesemnat recursul formulat de recurentul-reclamant A., împotriva încheierii din data de 01 iulie 2024 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat instanței de recurs să-i reexamineze situația și să nu permită prejudicierea dreptului său de proprietate. După expunerea situației de fapt și a litigiilor purtate în contradictoriu cu intimata-pârâtă, recurentul a arătat că suspendarea dosarului său este nelegală și netemeinică, întrucât prin înscrisul transmis instanței în data de 15 aprilie 2024 a încunoștințat că nu poate fi prezent și că cere judecarea procesului în baza actelor existente la dosarul cauzei. A mai învederat că dispozițiile art. 411 pct. 2 C. proc. civ., se referă la ambele părți ale cauzei, și a susținut că încheierea recurată este nedreaptă, întrucât dreptul său de proprietate a fost prejudiciat prin faptul că intimata-pârâtă nu a răspuns în termenul legal cu privire la formularea întâmpinării.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulate, motivat de faptul că s-a declarat recurs împotriva unei hotărâri date tot în recurs, care este și definitivă. Mai mult, intimata a precizat că prezentul recurs nu întrunește nici exigențele legale prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs nefiind semnată de recurent. S-a mai invocat și faptul că decizia civilă nr. 192/C, pronunțată în data de 12 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, nu poate fi casată, având în vedere faptul că recursul nu se încadrează în motivele de casare invocate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția inadmisibilității căii de atac invocată prin întâmpinare, a cărei soluționare este prioritară față de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului." Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei." În vederea soluționării excepției inadmisibilității recursului, urmează a fi analizat regimul juridic al hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente. În speță, recurentul supune căii extraordinare de atac a recursului decizia civilă nr. 192/C, pronunțată în data de 12 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, hotărâre prin care a fost admisă excepția nulității și a fost anulat ca nesemnat recursul formulat de recurentul-reclamant A., împotriva încheierii din data de 01 iulie 2024, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă. Pe cale de consecință, din moment ce decizia atacată are caracter definitiv, fiind pronunțată în recurs, aceasta nu mai poate forma obiectul analizei unui nou recurs, întrucât părțile nu pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, în afară de căile de atac prevăzute de lege. Înalta Curte reține că exercitarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. O atare concluzie nu prejudiciază drepturile părților, ci dimpotrivă, acestea au posibilitatea de a-și adapta conduita procesuală la dispozițiile legii, ceea ce răspunde rigorilor unei proceduri echitabile. În aceeași direcție s-a pronunțat și CEDO în jurisprudența sa, atunci când a reținut că dreptul de acces la instanțe nu este absolut, există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit), aceasta în special în cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa, necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei). Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.