Decizia nr. 845/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 763/2019 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 14 noiembrie 2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și S.C. C. S.A., obligarea pârâtei S.C. C. S.A. să predea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul administrativ în cadrul căruia s-a emis Dispoziția nr. 1021 din 15 mai 2002, validarea Dispozitiei nr. 1021 din 15 mai 2002 emise de pârâta S.C. C. S.A. și obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru cota din dreptul de proprietate ce revine reclamanților din suprafața de teren de 1238,76 mp situată în perimetrul străzilor x. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 și urm. din Legea nr. 165/2013.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința civilă nr. 763 din 16 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția prematurității capetelor doi și trei de cerere și a respins capetele doi și trei de cerere ca prematur formulate; a respins, ca neîntemeiat, capătul unu din cererea formulată de reclamanții A. și B..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 3 A din 6 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 763 din 16 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanții A. și B. au declarat recurs.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenții au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat ca instanța să constate admisibilitatea recursului formulat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și S.C. C. S.A., obligarea pârâtei S.C. C. S.A. să predea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul administrativ în cadrul căruia s-a emis Dispoziția nr. 1021 din 15 mai 2002, validarea Dispozitiei nr. 1021 din 15 mai 2002 emise de pârâta S.C. C. S.A. și obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru cota din dreptul de proprietate ce revine reclamanților din suprafața de teren de 1238,76 mp situată în perimetrul străzilor x. Cererea a fost formulată la 9 iulie 2018 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania. Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. În speță, atât prima instanță, cât și cea de apel au calificat litigiul ca fiind unul legat de aplicarea Legii nr. 165/2013, soluționându-l ca atare. Or, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stipulează la art. 35 alin. (4) că hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) al aceluiași articol sunt supuse numai apelului. Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, rezultă că decizia nr. 3A din 6 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018 nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Această concluzie este susținută și de principiul legalității căilor de atac, principiu reglementat prin prevederile art. 457 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 3A din 6 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca inadmisibil.