ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1601/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 21 noiembrie 2016, contestatorii A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea parțială a deciziei nr. 10450/31.08.2016 și obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziții care să cuprindă măsuri compensatorii și pentru imobilul teren în suprafață de 800 mp, situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În ședința publică din data de 08.11.2017, contestatorii au precizat că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, emitentul actului, situație în care tribunalul a reținut că este lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă Prin sentința civilă nr. 1750/29.11.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins contestația formulată de contestatorii A. și C., ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., B. și C., solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 484 A din 18 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat perimat apelul declarat de apelanții reclamanți A., B. și C., împotriva sentinței civile nr. 1750/29.11.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 484 A din 18 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanții C., A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin criticile formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., recurenții au învederat că hotărârea prin care s-a constatat perimarea apelului este nelegală. Au susținut că la 24 iunie 2019 s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, întrucât nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar, în termenul prevăzut de lege, pentru a nu opera perimarea căii de atac, au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere care a primit termen la data de 14 octombrie 2019, termenul de perimare fiind astfel întrerupt; la acel termen, instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei. Au mai arătat că, la data de 16 octombrie 2019, au formulat o nouă cerere de repunere pe rol, fiind întrerupt termenul de perimare, cererea primind termen la data de 17 februarie 020, când, în temeiul Hotărârii nr. 2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel București, cauza s-a amânat la 11 mai 2020, dată la care dosarul a fost suspendat de drept în baza Decretului Președintelui României nr. 195/2020. Instanța a stabilit termen de judecată la 18 iunie 2020, termen la care s-a constatat perimarea apelului. Recurenții au învederat că, în cauză, termenul de perimare nu s-a împlinit, întrucât a fost întrerupt la data de 16 octombrie 2019, la două zile după ce s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol, astfel încât nu sunt legale considerentele deciziei recurate, în sensul că reclamanții ar fi lăsat dosarul în nelucrare. Conchizând, recurenții au arătat că cererea de repunere pe rol formulată la data de 16 octombrie 2019 nu a putut fi discutată la termenul stabilit în februarie 2020 din cauza protestului magistraților, iar la următorul termen de judecată din cauza stării de urgență; prin urmare, momentul de referință îl constituie data de 16 octombrie 2019, când au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere care, în opinia recurenților, trebuia pusă în discuție la termenul din 18 iunie 2020, când instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a constatat perimarea apelului.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 21 iulie 2020 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la 3 august 2020. Prin încheierea din 17 martie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 484 A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fiind stabilit termen de judecată în ședință publică, pentru soluționare, la data de 12 mai 2021, cu citarea părților. 6. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, în dosar, ultimul act de procedură a fost la data de 24 iunie 2019, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat potrivit considerentelor expuse în cele ce succed. Motivele invocate de recurenții-reclamanți sunt susceptibile de încadrare în teza de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât acestea vizează aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept procesual, în concret, aplicarea greșită de către instanța de apel a sancțiunii perimării. În cererea de recurs, recurenții susțin, în esență, că în cauză nu a intervenit perimarea, întrucât la data de 16 octombrie 2019, au formulat cea de-a doua cerere de repunere pe rol a cauzei, aceasta neputând fi discutată succesiv la două termene din cauza protestului magistraților, respectiv a stării de urgență. Așadar, fixarea termenului de judecată ultim, din data de 18 iunie 2020, a avut loc ca urmare a învestirii cu soluționarea cererii de repunere pe rol, iar nu ca urmare a împlinirii termenului de perimare. Înalta Curte are în vedere că, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că, prin încheierea din 24.06.2019, s-a dispus suspendarea judecării cererii de apel, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă. Cererea de repunere pe rol înregistrată de partea apelantă în data de 25.06.2019 a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 14.10.2019, fiind menținută măsura suspendării dispusă la data de 24.06.2019, întrucât partea nu a înțeles să solicite judecarea cauzei în lipsă. O nouă cerere de repunere pe rol a fost înregistrată în data de 16.10.2019, ce a primit termen de soluționare în data de 17.02.2020, fiind amânată cauza ca urmare a protestului. Constatându-se că noua cerere de repunere pe rol a fost depusă formal, fără a se solicita judecarea cauzei în lipsă, a fost respinsă ca neîntemeiată și având în vedere lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei, instanța de apel a admis excepția de perimare invocată din oficiu. Raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel privind cursul judecății cererii de apel, se constată că în cauză nu s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privitoare la perimare. Astfel, se cuvine a aminti că suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecății și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor. Măsura suspendării, în prima ipoteză, se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară, atare prezumție fiind dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă. Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă. Art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privitor la suspendarea voluntară, determinată de lipsa părților, are caracter imperativ, iar nu facultativ și, drept urmare, obligă instanța de judecată să dispună suspendarea judecății dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea în lipsă. Înalta Curte are în vedere că, în conformitate cu art. 41 din Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, "prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile". Prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, starea de urgență a fost instituită pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile, din 16 martie 2020 până în 14 aprilie 2020, fiind prelungită pe încă 30 de zile prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, începând cu data de 15 aprilie 2020 până în data de 14 mai 2020, pe durata stării de urgență fiind suspendat cursul perimării. Potrivit prevederilor legale menționate mai sus, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la momentul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul scurs înaintea suspendării. În cauză, cererea de repunere pe rol formulată de reclamanții C., A. și B. la data de 16 octombrie 2019 nu a putut fi discutată la termenul din 17 februarie 2020, din motive neimputabile părții, iar la termenul următor acordat în cauză, 11 mai 2020, a operat măsura măsurii suspendării judecării cauzelor fără caracter urgent, cum era și cauza pendinte, prin Decretul nr. 240/2020, prelungită până la data încetării stării de urgență, 14 mai 2020. La data de 15 mai 2020, ca urmare a încetării stării de urgență, prin rezoluția administrativă aflată la dosarului, din oficiu, curtea de apel a repus cauza pe rol și a acordat termen de judecată la 18 iunie 2020. Se constată că prezenta cauză nu a fost lăsată în nelucrare din culpa părții, ci, dimpotrivă, este incidentă situația în care, în cazul în care nu se poate fixa termen, din motive care nu sunt imputabile părții, perimarea nu operează. Recurenții apelanți au manifestat stăruință în judecată, formulând, în data de 16 octombrie 2019, cerere de repunere pe rol a cauzei. Respectiva cerere nu a putut fi discutată la termenele de judecată ulterioare, fără ca aceștia să aibă vreo culpă. Așadar, decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie de perimare, prevăzute de art. 416 din C. proc. civ., instanța de apel apreciind greșit că termenul de perimare a fost împlinit. Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte reține întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 496 și 497 din același cod, va admite recursul reclamanților, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.