ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 456/2023

Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 15.09.2020, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare a imobilului situat în București, str. x.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă Prin sentința civilă nr. 802 din 21 mai 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția prematurității, a admis cererea și a obligat pârâta să soluționeze dosarul administrativ nr. x/CC privind imobilul situat în București, str. x, prin emiterea deciziei de compensare aferente.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 287 A din 07 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admisa apelul formulat de pârâta Comisia națională pentru compensarea imobilelor; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția prematurității cererii și a respins cererea ca prematură.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 287 A din 07 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și F..

Înregistrarea dosarului Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă în 06 septembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr.

Înalta Curte a stabilit termen de judecată la data 09 martie 2023, în vederea soluționării recursului, când a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității și cea a nulității căii de atac, pentru lipsa motivării. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în sensul că cererea este nemotivată. În această situație, suntem în prezența unei neregularități procedurale a cererii de recurs, prin neîndeplinirea unei cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, se constată că recursul declarat în cauză este îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) și art. 634 pct. (5) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar, potrivit alin. (2), în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc. Drept urmare, Înalta Curte urmează să analizeze, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac, întrucât această excepție vizează inexistența căii de atac, în timp ce nulitatea vizează modul (condițiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac. Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare a imobilului situat în București, str. x. Cererea a fost formulată la 15 septembrie 2020 și a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania. Înalta Curte constată că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reglementează, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dreptul persoanei îndreptățite să atace decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competența curții de apel (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor). Conform art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, dispozițiile alin. (1) fiind incidente și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară." Art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede că:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." . Reiese, așadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă, purtând această mențiune în dispozitiv, și nu este susceptibilă de recurs. Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, rezultă că decizia nr. 287 A din 07 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanții A., C., D., E. și F., ca inadmisibil.