ÎCCJ, Decizia nr. 25/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea aflată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă, la data de 22.04.2021, reclamantele A., B. și C. au solicitat repunerea în termenul de a formula prezenta contestație împotriva deciziei de validare nr. 6072/14.09.2020 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, cu obligarea acestei instituții la invalidarea hotărârii 2409/2019 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003; au solicitat ca, în cadrul acestei acțiuni ce vizează anularea deciziei de validare a hotărârii nr. 2409/20.02.2019 emise de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, să se facă o analiză inclusiv a hotărârii, acesta singurul act administrativ care cuprinde motivele de respingere a notificării reclamantelor.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 146/03.02.2022, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a respins cererea de repunere în termenul de formulare a prezentei cereri de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a admis excepția tardivității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B., C., A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect ,,anulare act-Legea nr. 290/2003 - Legea nr. 165/2014”, ca tardiv formulată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 101A din 30.01.2023 Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantele - reclamante B., C. și A. împotriva sentinței civile nr. 146 din 03.02.2022 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 101A/2023 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs recurentele reclamante A., B. și C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea excepției tardivității cererii și trimiterea spre cauzei spre judecare pe fond. În motivarea recursului, recurentele reclamante au arătat că modificarea cererii prin care au solicitat anularea deciziei nr. 6072/2020 emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în dosarul nr. x/3/2019, la data de 24.09.2020, a fost depusă în termenul procedural de 30 de zile și că în speță a operat întreruperea termenului de prescripție, astfel încât prezenta cerere a fost formulată în termen. Recurentele reclamante au invocat cazul de casare instituit de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. și au arătat că acțiunea de față, respinsă ca tardiv formulată, are ca obiect contestație împotriva deciziei de validare nr. 6072/2020 emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, decizie care a fost emisă în timpul judecării dosarului nr. x/3/2019 ce viza anularea hotărârii nr. 2409/2019 date de Comisia de Aplicare a Legii 290/2003, de respingere a notificării formulate de reclamante în numele autoarei lor. Recurentele reclamante au susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit art. 2537 pct. 2 C.civ. raportat la termenul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 164/2014. Recurentele reclamante au arătat că instanța de apel a nu a analizat corespunzător cererea prin care au arătat că beneficiază de o repunere în termenul procedural al Legii nr. 164/2014, respingând cererea de apel. Cererea precizatoare nu a reprezentat o modificare a acțiunii introductive de instanță, ci o completare a acesteia, având în vedere legătura intrinsecă dintre cele două acte administrative supuse controlului judiciar. Recurentele reclamante au arătat că hotărârea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost de validare a hotărârii de respingere a dreptului lor la despăgubire astfel că, în precizarea formulată, motivele de nelegalitate ale deciziei de validare nr. 6072/2020 erau aceleași cu cele invocate în cererea de anulare a hotărârii nr. 2509/2019. Recurentele reclamante au arătat că decizia de validare a Hotărârii 2509/2019 le-a fost comunicată la 23.09.2020 însă au înțeles să nu o atace separat, întrucât făcea parte integrantă din Hotărârea nr. 2509/2019 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 290/2003. Întrucât precizarea privind constatarea nelegalității inclusiv a deciziei nr. 6072/2020 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care confirma hotărârea contestată nu presupune modificarea temeiului juridic, completarea probatoriului, modificarea cererii de chemare în judecată ce vizează tot obligarea pârâtelor la emiterea hotărârii de acordare a despăgubirilor pentru bunurile deținute de autorii lor ce formează obiectul dosarului nr. x/1589/12.11.2003, această precizare nu reprezenta o modificare a cererii inițiale și putea fi judecată împreună cu cererea vizând nelegalitatea hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Cererea formulată de reclamante la data de 23.09.2020 în care menționau că le-a fost comunicată decizia de validare a hotărârii deja atacate a întrerupt termenul de contestare a deciziei nr. 6072/2020 comunicate la 22.09.2020. Recurentele reclamante au arătat că motivarea efectivă a contestației împotriva deciziei pe aceleași critici de nelegalitate ce au făcut obiectul contestației împotriva hotărârii nr. 2509/2019 a fost înregistrată la data de 29.10.2020. Această nouă cerere de chemare în judecată a fost formulată având în vedere că termenul de contestare a deciziei de validare a fost întrerupt la data de 23.09.2020 când au formulat prima cerere incidentală, înștiințând instanța că le-a fost comunicată decizia de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și solicitând un termen să precizeze cererea față decizia de validare emisă de această entitate. Recurentele reclamante au considerat că sunt incidente dispozițiile art. 2537 pct. 2 C.civ. coroborate cu art. 2539 C.civ., cererea lor, chiar dacă a fost formulată în fața unei instanțe necompetente sau chiar dacă nu a fost formulată respectând forma, întrerupând prescripția de a solicita anularea acestui act. Cererea lor reprezintă o cerere incidentală formulată într-un proces deja început, în strânsă legătură cu decizia contestată, fiind evidentă solicitarea în fața instanței de judecată de acordare a unui termen pentru formularea cererii și împotriva deciziei de validare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în condițiile în care au depus inclusiv dovada de comunicare a deciziei ce cuprinde două rânduri, nefiind motivată. Această cerere precizatoare a fost analizată abia la termenul din 21.04.2021, fiind calificată ca o cerere modificatoare pe care instanța nu o poate avea în vedere, motiv pentru care, de la această dată, începe să curgă un alt termen.

Apărările formulate în cauză. Intimata pârâtă Autoritatea Națională pentru-Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de către recurentele reclamante A., B. și C. În motivarea întâmpinării, intimata pârâtă a arătat că în motivarea recursului nu se precizează un motiv de nelegalitate a deciziei civile nr. 101 A din 30.01.2023. Recurentele reclamante susțin că nu au pierdut termenul de a ataca legal Decizia de validare nr. 6072/14.09.2020 emisă de Autoritatea Națională pentru-Restituirea Proprietăților, întrucât data la care au formulat cererea precizatoare în dosarul nr. x/3/2019 este 24.09.2020, însă, recurentele reclamante nu au depus nicio dovadă în acest sens. Mai mult, acest argument nu poate fi reținut întrucât, potrivit celor reținute de instanță prin încheierea din 21.04.2021 în dosarul nr. x/3/2019, cererea a fost depusă la 21.01.2021, mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 164/2014, având în vedere că Decizia nr. 6072 din 14.09.2020 a fost comunicată, celor trei reclamante, la data de 21.09.2020. La termenul din 14.05.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Obiectul prezentului demers judiciar este reprezentat de repunerea în termenul de a formula contestație împotriva deciziei de validare nr. 6072/14.09.2020 emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu obligarea acestei instituții la invalidarea hotărârii nr. 2409/2019 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003. Astfel cum au reținut instanțele de fond, prin Hotărârea nr. 2409/20.02.2019, Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a respins cererea privind acordarea de despăgubiri formulată în baza Legii nr. 290/2003 și a propus neacordarea de compensații bănești reclamantelor A., B. și C. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis decizia nr. 6072 din 14.09.2020 prin care a validat hotărârea nr. 2409/20.02.2019 și a stabilit neacordarea de compensații bănești, hotărâre ce a fost comunicată reclamantelor la data de 21.09.2020 conform dovezilor de comunicare depuse la dosar, astfel cum a arătat prima instanță. Potrivit art. 8 din Legea nr. 164/2014, deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate cu contestație în termen de 30 de zile de la comunicare. Astfel, textul legal menționat prevede posibilitatea de atacare a deciziilor de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților instituind și un termen în acest sens. În ceea ce privește calificarea termenului, în mod corect a considerat instanța de apel că acesta este un termen de decădere nu de prescripție, astfel cum în mod eronat susțin apelantele-reclamante. În primul rând, este de observat că textul art. 2547 C.civ., avut în vedere de prima instanță, potrivit căruia, dacă din lege sau din convenție nu reiese cu claritate că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripția extinctivă, nu este incident în speță întrucât el este aplicabil în privința stabilirii naturii juridice a unui termen de drept substanțial ca fiind de prescripție extinctivă sau de decădere. Termenul instituit de art. 8 din Legea nr. 164/2014 nu este însă un termen de drept substanțial, ci un termen de drept procesual, fiind stabilit pentru efectuarea unui act de procedură, și anume, pentru exercitarea căii de atac a contestației împotriva deciziilor de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Această concluzie în privința calificării termenului rezultă și din decizia nr. 25/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În această decizie, s-a statuat, în par. 69, că termenele instituite de dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene procedurale legale, imperative sau prohibitive și absolute. Printre aceste termene se regăsește și termenul de 30 de zile de la data comunicării pentru atacarea deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din lege. Pentru identitate de ipoteză de reglementare, statuarea este valabilă și în privința termenului de 30 de zile de la comunicare pentru atacarea prin contestație a deciziilor de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților reglementat de art. 8 din Legea nr. 164/2014. Având în vedere că dezvoltarea motivelor de recurs privește modul de aplicare a acestui termen precum și cauzele de întrerupere aplicabile, examinarea criticilor recurentelor reclamante trebuie realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., fiind în discuție aplicarea unor norme de procedură. În ceea ce privește cauzele de întrerupere a termenului procedural instituit de art. 8 din Legea nr. 164/2014, acestea sunt cele prevăzute de art. 184 alin. 3 și 4 C.proc.civ., neputând fi aplicate cauzele de întrerupere din dreptul substanțial invocate de recurentele reclamante, care vizează termenele având altă natură juridică. În această situație, nu poate fi reținut motivul de recurs încadrat de recurentele reclamante în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., normele de drept material invocate în susținerea incidenței acestui caz de casare nefiind aplicabile în cauză. Astfel, conform art. 184 alin 3 C.proc.civ., termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe față de cel lipsit de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp nu a fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să îl asiste. Termenul procedural se întrerupe și un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări, conform art. 184 alin. 4 C.proc.civ., în următoarele cazuri: 1. când a intervenit moartea uneia dintre părți; în acest caz, se face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al părții decedate, pe numele moștenirii, fără să se arate numele și calitatea fiecărui moștenitor; 2. când a intervenit moartea reprezentantului părții; în acest caz, se face din nou o singură comunicare părții. Împrejurarea invocată de recurentele reclamante drept cauză de întrerupere a termenului stabilit de lege pentru contestarea deciziei emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, și anume, formularea cererii la data de 23.09.2020 în care au menționat că le-a fost comunicată decizia de validare a hotărârii deja atacate, nu se încadrează în niciuna din ipotezele anterior expuse. De asemenea, astfel cum în mod corect a considerat instanța de apel, potrivit art. 185 alin. 1 C.proc.civ., atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, afară de cazul în care legea dispune altfel. Astfel, pentru aplicarea sancțiunii decăderii, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: existența unui termen imperativ care să impună obligația exercitării dreptului înăuntrul său, neexercitarea dreptului înăuntrul termenului și inexistența unei derogări exprese de la sancțiunea decăderii. În cauză, art. 8 din Legea nr. 164/2014 stabilește termenul imperativ care impune obligația exercitării căii de atac a contestației înăuntrul său și nu există o derogare expresă de la sancțiunea decăderii astfel încât această sancțiune intervine ca o consecință a neexercitării căii de atac înăuntrul termenului imperativ stabilit de lege. Pentru a stabili că reclamantele nu au exercitat calea de atac înăuntrul termenului stabilit de lege, instanța de apel a reținut că, în dosarul nr. 12148/3/2019 în care reclamantele au solicitat anularea hotărârii nr. 2409/19.04.2019 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003, la termenul din data de 23.09.2020, apelanta-reclamantă A. a solicitat acordarea unui nou termen de judecată susținând că la data de 22.09.2020 a fost înștiințată că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a soluționat dosarul administrativ ce conține hotărârea Comisiei Municipiului București, urmând a formula o cerere precizatoare față de decizia de invalidare emisă de această entitate. De asemenea, instanța de apel a reținut că data la care apelantele-reclamante au depus în dosarul nr. x/3/2019 o cerere precizatoare prin care au arătat că înțeleg să conteste și decizia de validare nr. 6072/14.09.2020 a fost data de 21.01.2021. Această dată este situată după împlinirea termenului prevăzut de art. 8 din Legea nr. 164/2014. Susținerea recurentelor reclamante vizând cererea greșit îndreptată nu pot fi avute în vedere. Într-adevăr, aplicarea principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greșit îndreptate și fie transmise jurisdicției competente să le soluționeze, astfel cum s-a statuat în Decizia Curții Constituționale nr. 737/24 iunie 2008. Premisa aplicării principiilor menționate este însă dată de formularea unei cereri care să fi fost greșit îndreptată, or, în cauză, astfel cum au precizat și în cererea de recurs, reclamantele au arătat, la data de 23.09.2023, în fața Tribunalului București, în dosarul nr. x/3/2019, că le-a fost comunicată decizia de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și au solicitat un termen să precizeze cererea față decizia de validare emisă de această entitate. În această situație, în realitate, la termenul menționat, reclamantele au solicitat amânarea judecății pentru formularea contestației împotriva deciziei de validare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, și nu o contestație împotriva acestei decizii, aceasta fiind formulată ulterior, la data de 21.01.2021 potrivit celor reținute de instanță prin încheierea din 21.04.2021 în dosarul nr. x/3/2019. Susținerea recurentelor reclamante în sensul că motivele de fapt și de drept invocate în privința hotărârii nr. 2409/19.04.2019 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt aceleași cu cele invocate în privința deciziei emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu sunt relevante în lipsa formulării actului de procedură apt a fi calificat drept contestație împotriva acestei decizii. În privința acestei cereri, în acel proces, tribunalul a constatat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 204 alin. 2 C.proc.civ. iar prin sentința civilă nr. 791/12.05.2021 a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă. Astfel cum corect a considerat instanța de apel, față de împrejurarea că reclamantele nu au formulat calea de atac a apelului în acel dosar, calificarea dată de instanță cererii precizatoare ca reprezentând o cerere modificatoare intră sub efectul autorității de lucru judecat, nemaiputând fi pusă în discuție. În ceea ce privește punctul de plecare a termenului procedural, acesta este reprezentat, ca regulă, de momentul comunicării actului de procedură, dacă legea nu prevede în mod expres un alt moment, astfel cum stabilește art. 184 alin. 1 C.proc.civ. Data comunicării este aceea menționată în dovada de înmânare sau în procesul-verbal întocmit de agentul procedural, aceasta neputând fi completată, în lipsă de mențiune, cu probe extrinseci. În speță, instanța de apel a reținut că data de la care începe să curgă termenul de 30 zile pentru contestarea actului emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este cea a comunicării deciziei de validare către apelantele-reclamante. Instanța de apel a reținut că, potrivit încheierii de ședință din data de 21.01.2021, pronunțată în dosarul nr. x/3/2019, cererea de modificare, prin care s-a solicitat și anularea deciziei nr. 6072/2020 a fost depusă la data de 21.01.2021, astfel încât cererea a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 164/2014. În ceea ce privește cererea de repunere în termen, potrivit art. 186 alin. 1 C.proc.civ., invocat de recurentele reclamante în susținerea cererii, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute (ca forța majoră). Examinând această cerință a textului legal, instanța de apel a considerat că, după cum în mod judicios a stabilit și prima instanță, reclamantele nu au făcut dovada unor împrejurări care exclud culpa acestora, care să le fi împiedicat să introducă contestația împotriva deciziei de validare în termenul de 30 zile de la comunicarea acesteia, culpa pentru depășirea termenului aparținându-le, cererea modificatoare nefiind depusă la instanță în cadrul termenului de 30 zile reglementat de art. 8 din Legea nr. 164/2014, ci doar la data de 21.01.2021. De altfel, recurentele reclamante nu au invocat existența unor motive temeinic justificate, în sensul art. 186 alin. 1 C.proc.civ., care le-ar fi determinat să piardă termenul procedural, ci au susținut că au formulat cererea modificatoare prin care au solicitat anularea deciziei de validare nr. 6072/2020 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în dosarul nr. x/3/2019 cu respectarea termenului procedural de 30 de zile precum și că în speță a operat întreruperea termenului de prescripție, susțineri care nu pot fi primite pentru considerentele anterior expuse. Reținând că motivele de recurs nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele reclamante.