ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6072/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 3 aprilie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 4981 din 15.03.2017, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la emiterea, conform cererii de plată nr. x/26.01.2016, a unei decizii de aprobare a plății creanței în sumă totală de 69.882,47 RON, compusă din: 62.424,60 RON daune morale (echivalent al sumei de 14.000 Euro); 4.498,87 RON daune materiale; 2959 RON cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu avocat).

Prin sentința civilă nr. 4111 din 3 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat parțial Decizia nr. 4981/15.03.2017, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 5750 RON daune morale și 1801,57 RON daune materiale;

(iii) a obligat pârâtul să emită o nouă decizie, prin care să dispună plata sumelor suplimentare menționate;

(iv) a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată;

(v) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 de RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 4111 din 3 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii introductive.

Recurentul-pârât a susținut că sentința primei instanțe este pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 30, coroborate cu dispozițiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015, a art. 1499. art. 1497 și art. 1500 C. civ.

Recurentul critică stabilirea greșită a întinderii daunelor materiale, arătând că nu au fost depuse documente fiscale care să ateste plata serviciilor de kinetoterapie, conform Facturii proforme nr. 2MC/21.01.2014, în sumă de 196,92 RON și nici plata ședințelor de terapie laser din 26.02.2014 și 17.03.2014, în sumă de 300 RON.

În privința daunelor morale, pârâtul critică greșita aplicare a procedurii interne de către instanța de fond, prin încadrarea vătămării corporale suferite de reclamantă în pragul 2 al procedurii, corespunzător unui număr de 30-90 de zile de îngrijiri medicale, iar nu în pragul 1. Criteriul de încadrare în prag îl reprezintă numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin certificatul IML, respectiv 14-16 zile în cazul reclamantei, iar nu criteriul suferințelor fizice și psihice resimțite de aceasta. Numărul de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al gravității leziunilor traumatice, iar apariția unor complicații ulterioare este supusă unei cuantificări separate de zilele de îngrijiri medicale.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În privința motivului de recurs vizând daunele morale, a apreciat intimata că instanța de fond a avut în vedere, în stabilirea întinderii prejudiciului, ansamblul circumstanțelor personale, astfel cum au fost dovedite prin probatoriul administrat, care au condus la concluzia unei gravități sporite a vătămării corporale suferite de reclamantă.

Referitor la cuantumul daunelor materiale, intimata-reclamantă susține că acestea au fost integral dovedite prin probatoriul administrat în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare la greșita stabilire a valorii despăgubirilor morale cuvenite reclamantei vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reținând că prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraților. A susținut recurentul că, raportat la numărul de 14-16 zile de îngrijiri medicale, stabilit prin certificatul medico-legal, necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice suferite de reclamantă, aceasta se încadrează în pragul 1 din procedură, prag căruia îi corespunde o valoare de 125-200 de RON pe fiecare zi de îngrijire medicală, însă instanța de fond a încadrat vătămarea suferită de reclamantă în pragul 2 din procedură, căruia îi corespunde o valoare de 210-500 RON pe fiecare zi de îngrijire medicală.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri suplimentare în sumă de 5750 RON pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în raport de valoarea pragului 1 din procedura internă, doar în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice, să fie inadecvată situației relevate în speță. Prin cererea de recurs, pârâtul nu a contestat urmările negative suferite de reclamantă, astfel cum au fost constatate de instanța de fond, ci a invocat existența, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, și anume numărul de zile de îngrijiri medicale. Înalta Curte reține că, deși prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferințelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conținut economic, intensitatea suferințelor resimțite trebuie privită în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate.

Prin urmare, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, luând în considerare circumstanțele personale ale reclamantei și atenuând, astfel, aplicarea criteriului singular utilizat de FGA la emiterea deciziei contestate, constând în durata îngrijirilor medicale.

În consecință, criticile subsumate acestui motiv de recurs vor fi respinse, ca nefondate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât referitoare la cuantumul daunelor materiale stabilit de instanța de fond la valoarea totală de 1.801,57 RON.

Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că, deși a depus Factura proformă nr. 2MC/21.01.2014, emisă pentru Abonament kinetoterapie, în sumă de 196,92 RON, reclamanta nu a prezentat și dovada plății acestor servicii de recuperare fizică.

Totodată, pentru ședințele de terapie laser cervical și genunchi, reclamanta a depus bonuri fiscale de plată a ședințelor din 22.01.2014, 28.01.2014 și 13.02.2014, lipsind dovada plății ședințelor pretins realizate la datele de 26.02.2014 și 17.03.2014, în sumă de 300 de RON.

Întrucât reclamanta nu a depus la dosar documente justificative prin care să facă proba plății sumei de 496,92 RON, pretinse cu titlu de daune materiale, Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a obligat pârâtul la plata unui prejudiciu nedovedit, fiind nesocotite dispozițiile art. 1385 C. civ., referitoare la întinderea reparației și ale art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care prevăd despăgubiri pentru cheltuielile efectuate de persoana vătămată "cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative."

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și va casa în parte sentința recurată, în sensul înlăturării din cuantumul daunelor materiale acordate reclamantei A. a sumei de 496,92 RON, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4111 din 3 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând:

Înlătură din cuantumul daunelor materiale acordate reclamantei A. suma de 496,92 RON.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.