ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3441/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20 iunie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 6302/31.05.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să acorde în întregime sumele solicitate prin cererea nr. x/02.06.2016, respectiv 47.764,11 RON despăgubiri materiale și 150.000 euro daune morale.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3981 din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3981 din 26 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În motivare a arătat, în esență, că în ceea privește neacordarea daunelor materiale, intimatul-pârât nu a motivat în Decizia nr. 6302/31.05.2017, că se resping de la plată pentru că nu sunt dovedite, acest argument fiind prezentat doar odată cu ocazia declanșării litigiului în fața instanței de judecată. Cu privire la daunele morale, recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept materiale incidente în cauză, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, nu sunt susținute nici de dovezile administrate în cauză, nici de practica judiciară în domeniu.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 februarie 2018, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală, reiterând, în esență, apărările formulate și în fața instanței de fond.

Răspuns la întâmpinare Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor susținute de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6302/31.05.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să acorde în întregime sumele solicitate prin cererea nr. x/02.06.2016, respectiv 47.764,11 RON despăgubiri materiale și 150.000 euro daune morale. Prin decizia contestată nr. 6302/31.05.2017 emisă de pârâtul F.G.A. s-a admis cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru suma de 72.000 RON și s-a respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată, ținâdu-se cont de înscrisurile aflate la dosarul administrativ, precum și de dispozițiile art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011. Înalta Curte nu poate reține critica recurentei-reclamante potrivit căreia se impune casarea sentinței pronunțate de către instanța de fond deoarece nu s-a avut în vedere că prin Decizia contestată nr. 6302/31.05.2017, nu a fost motivată respingerea cererii sale de plată referitoare la plata daunelor materiale. Astfel, în considerentele Deciziei contestate nr. 6302/31.05.2017, emisă de pârâtul F.G.A., se menționează că analiza cererii de plată s-a făcut pe baza înscrisurilor depuse la dosarul administrativ și în conformitate cu dispozițiile art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, forma în vigoare la data producerii accidentului, care stipulează că: "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: (…) d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România." Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a depus nici la dosarul de daună, nici la dosarul de fond sau la instanța de recurs, dovezi cu privire la plata sumei de 47.764,11 RON, reprezentând daunele materiale solicitate, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect legalitatea actului administrativ contestat sub acest aspect. Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentei, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale. Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale. De asemenea, se reține că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât F.G.A. s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.01.2017, precum și din Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care aceste proceduri au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie. Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamantă în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite. Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii. În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5". Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că atât "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.01.2017, cât și Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, reprezintă criterii obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale. Înalta Curte reține că, potrivit Anexei 1-Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de B. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, urmare a vătămării corporale ce a necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, este de 413 RON pe zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ținând cont și de particularitățile speței, a acordat o valoare superioară, și anume 600 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 72.000 RON. Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentei-reclamante potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, ar fi nesusținute de dovezile administrate în cauză și de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al F.G.A. a emis Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență B. S.A., dar și în considerarea rezultatului studiului FPVS 2011. Nu în ultimul rând, Înalta Curtea constată că în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere și că în cauză nu s-a susținut și dovedit că recurenta-reclamantă desfășura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate și regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de față sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 3981 din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,