ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3876/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 4980/15.03.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței în cuantum de 449.908,23 RON, compusă din suma de 449.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 908,23 RON cu titlu de daune materiale, conform cererii de plată înregistrată sub nr. x/26.01.2016.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3497 din 5 octombrie 2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia nr. 4980/15.03.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în sensul majorării daunelor materiale acordate reclamantei cu suma de 198,69 RON, reprezentând diferența dintre suma de 908,23 RON solicitată de aceasta și suma de 709,54 RON acordată de pârât și a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că prin hotărârea pronunțată, instanța a încălcat norme de drept material, interpretând eronat legea, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de fond a reținut, cu încălcarea legii, că pârâtul s-a raportat în mod corect la "un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale", că procedura utilizată de pârâtă nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii ce reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă și corespunzătoare a situației reale și a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale". Prima instanță nu s-a referit absolut deloc la jurisprudența în materie, deși trimiterea la aceasta este prevăzută de lege ca fiind aplicabilă, cu caracter orientativ în demersul de cuantificare a daunelor morale. Recurenta consideră că instanța de fond a pierdut din vedere faptul că indicatorul medico-legal al duratei îngrijirilor medicale este o noțiune care a fost concepută în vederea aplicării legislației penale. Legiuitorul a conceput o manieră de a evalua gravitatea faptei (constând în loviri și alte violențe, vătămarea corporală etc), nu de a dimensiona prejudiciul. Acest criteriu, indiferent cât de obiectiv se pretinde, conține prin definiție o doză de apreciere din partea medicului legist, fiind stabilit prin aproximare, în baza unui barem prestabilit. Prin hotărârea pronunțată judecătorul fondului validează utilizarea de către o autoritate publică - în procedura de evaluare a prejudiciului moral - a unor șabloane, ceea ce presupune în ultimă instanță standardizarea unor importante valori ale societății, respectiv viața, integritatea corporală, sănătatea, demers pe care recurenta îl consideră ca fiind nu numai nelegal, dar și imoral. În materia daunelor morale nu pot exista astfel de "praguri valorice", simpla existență a acestora încălcând cele mai elementare valori ale societății moderne, atât norme morale, cât și de drept. În opinia recurentei instanța de fond nu a luat în considerare anumite elemente concrete care dau specificitate cazului și care reclamă compensații bănești într-un cuantum mai ridicat, respectiv prezența sechelelor posttraumatice, a repercusiunilor leziunilor asupra vieții psihice, asupra armoniei înfățișării fizice cu impact la nivel emoțional, repercusiuni asupra funcționalității întregului organism. Prima instanță, era îndreptățită și totodată datoare să țină seama de o multitudine de factori rezultați din probatoriul administrat, care definesc situația concretă și să valorizeze corespunzător elementele probatorii existente, inclusiv expertiza medico-legală, în raport de doctrina și de practica judiciară în materie. Instanța de fond, raportându-se la unul dintre motivele contestației, acela potrivit căruia FGA a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale (prin folosirea unor praguri valorice standardizate), apreciază - în flagrantă contradicție cu legea - că această critică nu ar fi întemeiată motivat de faptul că acest mod de cuantificare are la baza o procedură adoptată prin decizia FGA nr. 142/26.05.2016, ce reprezintă o procedură internă validată de asigurător. În speță, reținând că procedura internă standardizată de cuantificare a daunelor morale, procedură aprobată printr-o decizie internă a FGA este în măsură a asigura un tratament echitabil, prima instanță lipsește de eficiență posibilitatea conferită de lege celor vătămați în drepturile lor de a obține controlul de legalitate al actelor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților. De vreme ce instanța de fond apreciază că deciziile interne ale emitentului actului administrativ sunt mai presus de lege și de principiul reparării integrale a prejudiciului, de art. 1387 alin. (1) și art. 1391 alin. (1) C. civ., prin Decizia nr. 142 FGA a statuat într-o manieră ce nu poate fi cenzurată pe cale judecătorească asupra modului în care se cuantifică daunele morale în România. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. 4980/15.03.2017 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost admisă cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 55.709,54 RON, din care 55.000 RON cu titlu de daune morale și 709,54 RON cu titlu de daune materiale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferența rezultată dintre suma solicitată și suma acordată. Având în vedere că vătămarea corporală a reclamantei a avut drept consecințe fractură ram ilio-ischio pubian drept, fractură gambă 1/3 inferioară ambele oase dreapta, fractură col chirurgical humerus drept, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de 100 de zile de îngrijiri medicale, s-a stabilit acordarea unei sume de 550 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând un cuantum al despăgubirii în valoare de 55.000 RON cu titlu de daune morale. Intimatul-pârât a stabilit cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii și limite legale, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale. Reținând că, în cazul recurentei-reclamante, evenimentul rutier a cauzat leziuni traumatice sau afectarea sănătății persoanei, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, intimatul-pârât a acordat un punctaj orientat spre minim, de 550 RON/zi de îngrijiri medicale. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, nu poate fi reținut refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor morale solicitate având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea publică, ce nu a fost exercitat discreționar sau cu abuz de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, precum și lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale și aprecierile generale ale recurentei-reclamante privind prejudiciul moral suferit. Fondul de garantare a asiguraților este constituit ca persoană juridică de drept public prin Legea nr. 213/2015 și are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Fondul de garantare a asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015. De asemenea, Fondul de garantare a asiguraților nu plătește despăgubiri pentru asigurătorul în faliment, așa cum nici asigurătorul în faliment nu plătește prin Fondul de garantare a asiguraților. Potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 Fondul de garantare a asiguraților a procedat la verificarea dosarului de daună și a sumelor de bani solicitate prin cererea de plată, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractul de asigurare auto obligatorie (de tip RCA) a cărui încheiere este certificată, conform art. 2200 alin. (2) din C. civ. Înalta Curte apreciază că instanța de fond, temeinic și legal a reținut că suma acordată de pârât cu titlu de daune morale apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamantă în condițiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, iar în cauză nu s-a susținut și dovedit că reclamanta desfășura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională sau o activitate recreativă cu caracter de continuitate și regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de față sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare ori că activitatea aceasta (profesională sau recreativă) se afla în strânsă legătură cu înfățișarea fizică, iar din cauza cicatricilor rămase pe piciorul drept nu ar mai putea fi desfășurată. De asemenea, în mod corect s-a reținut că nicio sumă de bani nu are capacitatea virtuală de a repara, prejudiciul moral suferit astfel încât, atunci când este vorba de prejudicii morale, acestea nu pot fi reparate prin echivalentul lor în bani, întrucât viața omului, sănătatea, numele, onoarea persoanei nu pot fi evaluate în bani și, prin urmare, nu se poate pune problema reparării acestor prejudicii pe cale materială. Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.