ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2152/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. - prin curator B. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, contestație împotriva Deciziei nr. 3153 din 19.12.2016, emisă de pârât, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 313.491,19 RON, reprezentând diferența cuantumului despăgubirilor solicitate și neacordate, constând în daune morale și materiale raportat la traumele suferite în urma evenimentului rutier din data de 05.09.2015.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3642 din 11 octombrie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2017, a respins acțiunea formulată de reclamantul A.- prin curator B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și, rejudecând, admiterea contestației, așa cum a fost formulată. În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a relevat scurt istoric al cauzei și a criticat sentința recurată, ca nelegală și netemeinică, considerând că încalcă principiul răspunderii civile și principiul proproționalității, în dezvoltarea motivelor de recurs susținând, în esență, următoarele: Hotărârea de fond este nemotivata in ceea ce privește motivele pe care le-a avut in vedere la formularea contestației si, practic, Curtea se rezuma doar la a face referire la motivele prezentate de parata in întâmpinare si de a analiza cele susținute de aceasta. Apărarea paratei referitoare la aspectul ca despăgubirile morale trebuie acordate intr-un cuantum decent care sa aibă rolul de a constutui o alinare a suferințelor, poate fi primita, dar condiția lipsei continuității menționata de aceasta nu poate fi reținuta. Practic, parata face afirmații care sunt contrare realității in sensul ca, din actele medicale, nu rezulta caracterul de continuitate al suferințelor contestatorului. Or, se arată, la acest moment, contestatorul in urma accidentului, a rămas imobilizat intr-un cărucior cu rotile, permanent, fara posibilitate de vindecare, iar aceasta situație nu are cum sa nu dovedească caracterul de continuitate al suferințelor acestuia. Recurentul-reclamant susține că nu poate fi analizat un calcul al despăgubirilor sub aspectul minimal al unei operatiuni simple de înmulțire a zilelor de spitalizare (150) cu cuantumul de 750 RON. Calculul unei despăgubiri, astfel cum prevede si principiul răspunderii civile trebuie sa aibă in componenta sa elemente diferite, altele decât cele doua, inclusiv raportul dintre prejudiciul efectiv suferit de victimă si momentul in care a avut loc evenimentul. A mai susținut că parata face referire la principiul nediscriminarii, iar instanța de fond ii retine in considerente, dar, mențiunile paratei cu privire la acest principiu sunt subiective, fara temei legal si fara fundament juridic. Se face afirmația ca suma solicitata nu constituie o creanța certa, lichida si exigibila si, mai mult, se face referire la aspectul ca suma datorata cu titlu de daune morale trebuie raportata la ceilalți creditori. A enunța pur si simplu un principiu, in cazul nostru cel al proportionalitatii, fara a-l susține cu dovezi si fara a face minime mențiuni cu privire la condițiile de legalitate ale aplicării acestuia, si, mai mult, a te raporta la situații cu totul diferite comparativ cu o situație particulară, consideră recurentul că sunt apărări făcute fără acoperiri legale și total neîntemeiate. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate, având în vedere absenta unor criterii legale pe baza cărora sa poată fi realizata o cuantificare obiectiva a valorii lor, recurentul-reclamant consideră că acestea ar fi trebuit sa fie stabilite în raport de toate aceste elemente, și nu de criterii subiective prezentate de pârâtă, în continuare, recurentul prezentând, din nou, traumele și suferințele, intensitatea acestora, cu atingerile aduse. Mai arată recurentul că, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. Referitor la acest aspect, precizează că realiza un venit important pentru asigurarea nevoilor familiei, desfășura o activitate profesionala continua de 22 de ani, fiind practic persoana din familie cu cele mai mari venituri, iar prin munca si activitatea mea suplimentara susținea si celelalte activități familiale creând practic o stare de siguranța familiei mele. Recurentul-reclamant a mai susținut că Decizia atacată nu respectă în niciun fel cu art. 49 pct. 1 lit. f) și art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul 5/2010 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, și nu are în vedere niciun criteriu de cuantificare a daunelor morale. Consideră că suma de 95.000 euro pe care a solicitat-o, nu este o sumă care sa aline nici pe departe suferința sa, nu este o sumă care să facă posibilă refacerea vieții de familie anterioara accidentului, nu este o sumă ce repară în vreun fel handicapul pe care-l are în prezent si, este doar o sumă care sa-i asigure un trai cat de cat normal, o suma care sa asigure nevoile de zi cu zi familiale, o suma care sa înlocuiască o parte din veniturile pe care le-as fi produs in cazul in care as fi fost apt de munca cu o viata normala si nu una in condițiile actuale. Cu privire la daunele materiale, a susținut recurentul, Curtea a reținut ca s-au avut in vedere la calculul acestora doar documentele prezentate în fața comisiei, fara a se lua in calcul documente ce au fost prezentate ulterior. Or, recurentul arată că a depus toată documentația, atât medicala, dar si care sa ateste munca depusa înainte de accident, iar o analiza a documentelor fiscale ar fi trebuit sa se facă in cadrul analizei fondului, fapt ce nu s-a întâmplat, instanța de fond limitandu-se in a retine ca nefiind depuse in fata comisiei documente fiscale din care sa reiese veniturile, nu se mai pot analiza si, practic, parata a procedat corect atunci când a calculat suma reprezentând daunele materiale. Recurentul-reclamant precizează că nu este de acord cu o astfel de analiza si susține ca prejudiciul material suferit, conform prevederilor art. 1378 alin. (1) C. civ., este in raport direct cu despăgubirea care trebuie sa acopere atât cheltuielile de îngrijire medicala, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viata, precum si orice alte prejudicii materiale. A făcut dovada clara a tuturor cheltuielilor si intr-o noua analiza se poate observa ca si in cazul cuantumului despăgubirilor materiale, dar Curtea a analizat in parte documentele justificative. (cu titlu de exemplu: a se vedea fluturasii salariali lunari depuși in cadrul dosarului de fond).

Apărarea cauză Intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR nu a formulat întâmpinare în recurs.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În speță, pe calea acțiunii în contencios administrativ deduse judecății, reclamantul A. - prin curator B. a solicitat anularea Deciziei nr. 3153 din 19.12.2016, emisă de intimatul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a respins cererea sa de plată cu privire la suma de 313.491,19 RON, reprezentând diferența cuantumului despăgubirilor solicitate și neacordate, constând în daune morale și materiale, și obligarea pârâtului la plata diferenței de despăgubire. Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamantului, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat. Verificând sentința recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele: Se reține că recurentul-reclamant a criticat cuantumul daunelor morale acordate și care, în opinia sa, nu reflectă suferința fizică și psihică cauzată de leziunile suferite și de sechelele traumatice, raportat la traumele suferite în urma evenimentului rutier din data de 05.09.2015. Dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru evaluarea prejudiciului moral. Așadar, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată, include o doză de aproximare, dar are la bază o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Principiul care se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei. Referitor la daunele morale solicitate în speță, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul- pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv, zilele de îngrijiri medicale. Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale. De asemenea, se reține că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât F.G.A. s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul C. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care aceste proceduri au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie. Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite. Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamantului și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii. În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5". Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că atât "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul C. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă criterii obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale. Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, ar fi nesusținute de dovezile administrate în cauză și de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al F.G.A. a emis Decizia nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență C. S.A., dar și în considerarea rezultatului studiului FPVS 2011. Totodată, Înalta Curte reține că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând a unei satisfacții morale, pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Totodată, în cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de circulație, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să se țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum și de toate consecințele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declarații de martori. Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor privată, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Este o certitudine faptul că leziunile cauzate persoanei vătămate și intervențiile chirurgicale suferite de aceasta în vederea recuperării sale au produs o suferință fizică și psihică considerabilă și au împiedicat-o să-și desfășoare viața cotidiană în aceleași condiții ca și înainte de accident. Însă, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a avut în vedere criteriile de apreciere a daunelor morale, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența instanțelor naționale și europene și în doctrină, cu trimitere la dispozițiile legale mai sus citate. Totodată, a indicat, prin raportare la cazul persoanelor care au suferit un prejudiciu din cauza unui accident de circulație, care sunt vătămările produse acestora, instanța făcând referire în considerentele hotărârii atacate la probele administrate în cauza de față. Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că, instanța de fond a analizat toate motivele și argumentele invocate de părți, probatoriile administrate, arătând considerentele care fundamentează hotărârea adoptată, cu referire la elementele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care conduc la soluția pronunțată. Hotărârea pronunțată răspunde exigenței impuse de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de a indica cu suficientă claritate motivele care stau la baza adoptării sale și de a examina efectiv aspectele esențiale care îi sunt supuse aprecierii. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.