ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5105/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 5.09.2018 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 16273/09.08.2018, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale si 235,73 RON plus 1.900 euro cu titlu de daune materiale, reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului S.C. B. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2013 din data de 14 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată și a fost anulată Decizia nr. 16273/9.08.2018 emisă de pârât.

A fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să admită în parte cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 1168,59 RON și echivalentul în RON al sumei de 1900 euro de la data plății, cu titlu de daune materiale, precum și suma de 55000 RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, după rejudecare, respingerea în întregime a contestației ca nefondată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a admis în parte contestația, a anulat în parte decizia atacată și a procedat și la stabilirea despăgubirilor. Însă, câtă vreme instanța exercită un control de legalitate, și nu de oportunitate a actului administrativ, prin cuantificarea sumei instanța și-a atribuit competențe care erau date de legiuitor în competența autorității administrative, respectiv Comisiei speciale din cadrul FGA.

Chiar dacă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situației ar putea prezenta caracter exclusiv formal. În speță, această situație nu se regăsește, instanța stabilind criterii proprii și procedând și la individualizarea întinderii prejudiciului, făcând astfel o evaluare proprie a acestuia, prin asumarea competențelor comisiei speciale din cadrul FGA, precum și a celor specifice institutelor de medicină medico-legală.

A arătat recurentul că în mod legal a adoptat criterii obiective de cuantificare a daunelor morale. Având în vedere obligația instituită în sarcina Comisiei speciale, care trebuie să instrumenteze cererile de plată ținând cont de legislația aplicabilă contractului de asigurare, în cauză contractului de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie ale cărui clauze pentru transparență au fost transpuse în Norma ASF nr. 23/2014, la nivelului Fondului s-a adoptat, prin Decizia nr. 142/26.05.2016, Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces.

Totodată, a susținut că prima instanță nu a arătat motivele pentru care a înțeles să înlăture concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă că reclamantul a necesitat pentru vindecare 9 zile, și nu câteva luni cum s-a reținut, afirmând că stabilirea timpului de recuperare medicală sau a legăturii cauzale între accident și leziunile traumatice și urmările acestora este în competența Institutului Legal de Medicină Legală Mina Minovici.

A mai arătat recurentul că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată fie nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie acestea sunt contradictorii, și, totodată, a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

A menționat că dosarul de daună a fost instrumentat conform dispozițiilor Normei ASF nr. 23/2014, iar instanța de fond a reținut în mod greșit aplicabilitatea Ordinului CSA nr. 5/2010.

A susținut recurentul că instanța de fond a făcut o dublă reparare a prejudiciului, pe de o parte acordând suma de 1900 Euro cu titlul de daune materiale, reprezentând contravaloarea intervenției chirurgicale, iar pe de altă parte acordând daunele morale într-un cuantum majorat ținând cont de împrejurarea că reclamantul a rămas cu o cicatrice accentuată și că se simte respins ca urmare a semnelor rămase în urma accidentului, dar, odată efectuată operația, dispare tocmai elementul care îi afectează acestuia respectul de sine.

Recurentul a mai arătat că prima instanță a enumerat anumite aspecte de natură a circumstanția starea de fapt și de drept, fără însă a prezenta un raționament integrat, care să cuprindă argumente care se coroborează sau se susțin reciproc, unele dintre acestea fiind contradictorii.

În acest sens, prima instanță a reținut că este firesc ca Fondul să țină seama de criterii determinante, ca apoi să constate că acesta ar fi ignorat gravitatea prejudiciului moral și restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

La emiterea actului administrativ au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, înlăturate de instanță fără să se indice motivele, iar în cauză nu s-a efectuat o coroborare a concluziilor ce rezultau din analiza probelor administrate, raționamentul instanței fiind întemeiat pe declarația unui martor.

În opinia recurentului, instanța a dat valoare probatorie propriilor susțineri ale reclamantului, nedovedite, care a arătat că urmările accidentului rutier au fost mult mai grave decât reiese din concluziile raportului de expertiză medico-legală.

Totodată, a susținut că prima instanță a refuzat sa verifice legalitatea și temeinicia susținerilor sale - incidența procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 142/2016, recurgerea la o procedura standardizată pentru a răspunde la cerința de legală de constituire a rezervelor de daună - obligație instituită în sarcina Fondului.

Recurentul a apreciat că nu s-ar putea susține că Fondul ar fi stabilit în mod arbitrar și netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menționate în Anexa 1 a Deciziei nr. 142/26.05.216, astfel că nu se poate reține un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a acestor daune, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu.

Așadar, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale si nici este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparență în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru potențialii creditori de asigurare.

Prin urmare, admiterea contestației pentru motivele reținute constituie o greșită aplicare a normelor de drept material, iar sumele acordate sunt prea oneroase raportat la materialul probator luat în analiză de către pârât și depășesc granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au, aceea de compensare pentru persoanele vătămate care au fost supuse unor suferințe psihice.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea contestației ca nefondată și, implicit, menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 16273/09.08.2018 și obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale și 235,73 RON plus 1.900 euro cu titlu de daune materiale.

Prin decizia atacată, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată formulată de reclamant, dispunând plata sumei de 1.080 RON cu titlul de daune morale și 1.168,59 RON cu titlu de daune materiale, respingând în rest cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată de 50.000 euro echivalent în RON cu titlu de daune morale și cea acordată de 1.080 RON. De asemenea, a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferența de 235,73 RON cu titlu de daune materiale și suma de 1.900 euro (reprezentând costul operației pentru îndepartarea sechelelor cicatriciale posttraumatice regiune suprasprancenoasă dreapta și pavilion auricular drept - conform calculului estimat eliberat de clinica de chirurgie estetică Dr. C.) cu același titlu.

Soluția primei instanțe de admitere în parte a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de recurent ca fiind incident față de soluția de anulare a deciziei atacate și de stabilire a cuantumului despăgubirilor, deși consecința anulării deciziei atacate ar fi trebuit să fie, în opinia recurentului, aceea a obligării pârâtului la reanalizarea cererii de plată, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit în raport cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, prevederi care nu au fost încălcate în cauză.

Astfel, nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagmă prin care se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, ținând cont că autoritatea publică pârâtă a analizat temeinicia pretențiilor formulate prin cererea de plată a reclamantului, considerând că se impune admiterea acestora în parte.

Altfel spus, pârâtul a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit de către reclamant, apreciind cu privire la cuantumul sumei solicitate drept despăgubiri.

Or, în aceste condiții nu se poate susține că prima instanță a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 care trasează coordonatele generale ale conținutului hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, fără a trata în mod diferențiat contenciosul obiectiv (de anulare) și contenciosul subiectiv, caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv fiind consacrat de alin. (1) și (2) ale acestui text de lege.

Astfel, în situația în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat și, în acest scop, poate să dea curs solicitării reclamantului, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

O asemenea măsură se încadrează în soluțiile pe care instanța de contencios administrativ este îndrituită să le pronunțe potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, prin urmare, o interpretare contrară, astfel cum susține recurentul, este de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a făcut trimitere la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau sunt contradictorii, apreciind că nu este prezentat un raționament integrat, nefiind verificată legalitatea și temeinicia susținerilor sale.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru soluționarea cauzei lor. Acest drept poate fi considerat efectiv numai dacă observațiile părților sunt într-adevăr "ascultate" adică examinate temeinic de către instanța sesizată (Hotărârea din 19 aprilie 1994, Van de Hurk contra Olandei, par. 59).

Întărind cele menționate în jurisprudența sa anterioară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că exigența motivării hotărârilor judecătorești nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, însă ea presupune totuși ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Ruiz Torija contra Spaniei).

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlului judiciar ulterior.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, criticile recurentului sunt centrate pe susținerile conform cărora prima instanță, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, a încălcat prevederile legale incidente.

În ceea ce privește susținerile recurentului în sensul că judecătorul fondului ar fi reținut în mod eronat că sunt incidente prevederile Ordinului CSA nr. 5/2010 și că dosarul de daună a fost instrumentat conform dispozițiilor Normei ASF nr. 23/2014, ordinul respectiv fiind abrogat, instanța de control judiciar reține că, deși instanța de fond s-a referit la art. 49 din Norma ASF nr. 5/2010, acesta are, de fapt, un conținut identic cu art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin decizia contestată, recurentul-pârât a admis în parte cererea de plată formulată de reclamant, dispunând plata sumei de 1.080 RON cu titlul de daune morale și 1.168,59 RON cu titlu de daune materiale, respingând în rest cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată de 50.000 euro echivalent în RON cu titlu de daune morale și cea acordată de 1.080 RON. De asemenea, a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferența de 235,73 RON cu titlu de daune materiale și suma de 1.900 euro (reprezentând costul operației pentru îndepartarea sechelelor cicatriciale posttraumatice regiune suprasprancenoasă dreapta și pavilion auricular drept - conform calculului estimat eliberat de clinica de chirurgie estetică Dr. C.) cu același titlu.

În ceea ce privește daunele materiale, având în vedere chitanțele și bonurile fiscale atașate, în mod corect a constatat instanța de fond că reclamantul are dreptul la plata sumei de 1168,59 RON, precum și la plata sumei de 1900 Euro, reprezentând costul operației efectuate în vederea îndepărtării cicatricii rămase în urma accidentului, având în vedere că aceasta este o consecință a accidentului produs.

În evaluarea prejudiciului nepatrimonial, instanța de fond a reținut că, din probele administrate, respectiv înscrisurile depuse și din depoziția martorului audiat, a rezultat că: reclamantul a necesitat spre vindecare 9 zile de îngrijiri medicale, raportat la diagnosticul plagă regiune frontală dreapta, plagă UD, contuzie coloană lombară; leziunile suferite nu au dus la încadrarea reclamantului în grad de handicap, viața reclamantului nu a fost pusă în pericol, reclamantul nu prezintă incapacitate adaptativă conform înscrisurilor medicale, nu a fost afectată capacitatea de muncă a reclamantului, nu prezintă infirmitate fizică/pierdere de organ, a rămas cu o cicatrice accentuată, se simte respins ca urmare a semnelor rămase în urma accidentului, în urma accidentului a prezentat o traumă psihică severă, pentru depășirea căreia a urmat ședințe de psihoterapie pe o perioada de 3 luni, activitatea de curier îi este afectată deoarece îi este greu să pună casca pe cap datorită cicatricilor din zona urechii, a lipsit de la cursuri aproximativ o lună de zile.

Astfel, în mod corect prima instanță nu s-a raportat doar la numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, ci a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulație, respectiv suferințele fizice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului, suferințele psihice, dar și consecințele inevitabile ale situației create asupra vieții sale sociale.

În ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte reține că, în lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri preciși/exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorității învestite cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporțional al despăgubirilor acordate, în raport de consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, precum și de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată.

Prin urmare, în raport cu toate probele administrate, se reține că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că o reparație corespunzătoare ar fi trebuit acordată la nivelul sumei de 55.000 de RON, luând în considerare prejudiciul efectiv suferit de reclamant, raportat la circumstanțele particulare a cauzei.

Totodată, având în vedere prejudiciul suferit de reclamant până la îndepărtarea cicatricii, instanța de control judiciar apreciază că sunt neîntemeiate susținerile recurentului privind faptul că, pe de o parte s-a acordat suma de 1900 Euro cu titlul de daune materiale, reprezentând contravaloarea intervenției chirurgicale, iar pe de altă parte, daunele morale au fost acordate într-un cuantum majorat ținând cont tocmai de împrejurarea că reclamantul a rămas cu o cicatrice accentuată și că se simte respins ca urmare a semnelor rămase în urma accidentului.

Înalta Curte are în vedere și faptul că, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantului într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, pârâtul și-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părții la despăgubiri.

Totodată, Înalta Curte reține că aprecierea instanței de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinței recurate și acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu și pentru motive de temeinicie.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2013 din data de 14 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2013 din data de 14 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 octombrie 2021.