ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2590/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 02.07.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 15015/06.06.2018, emisă de pârât, și obligarea acestuia la plata sumei de 82.125 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând diferența dintre suma solicitată prin cererea de plată nr. x/17.10.2016 și suma acceptată și plătită de Fondul de Garantare a Asiguraților, în cuantum de 17.875 RON, la care să se adauge dobânzile și penalitățile legale de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la data efectivă a plății.

Prin sentința civilă nr. 1905 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia nr. 15015/06.06.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 9625 RON, cu consecința obligării pârâtului la plata suplimentar în favoarea reclamantei a unei astfel de sume cu titlu de despăgubiri morale. Totodată, instanța a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1350 RON, reprezentând taxa judiciara de timbru și onorariu avocațial.

Împotriva sentinței civile indicate anterior la punctul I.2, au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea majorării daunelor morale acordate, respectiv a admiterii în întregime a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 15015/06.06.2018 și a obligării pârâtului la plata sumei de 82.125 RON, la care să se adauge dobânzile și penalitățile legale de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până data efectivă a plății.

Din sinteza motivelor de recurs rezultă că, în susținerea căii de atac, reclamanta a invocat nelegalitatea hotărârii de fond, apreciind că, fără o argumentație clară, raportată la normele legale în materie, prima instanță a admis doar în parte cererea sa, considerând eronat că evaluarea cuantumului daunelor morale se poate realiza pe baza valorilor cuprinse în procedura internă de evaluare a daunelor adoptată de pârât.

A susținut recurenta - reclamantă că, în aplicarea principiilor care guvernează modalitatea de acordare a daunelor morale, instanța de fond era datoare să verifice dacă legea a fost aplicată corect de către pârât, demers pe care judecătorul de fond nu l-a realizat, câtă vreme s-a limitat, când a stabilit cuantumul daunelor morale, pentru fiecare de zi de îngrijire medicală, la Anexa 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, prin care s-a aprobat Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor morale și materiale izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese și a acordat doar suma de 500 de RON pe zi de îngrijire medicale, instanța încălcând, pe această cale, dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 20/2008.

Făcând trimitere la materialul probator administrat în cauză și realizând o descriere a afecțiunilor medicale cauzate acesteia cu ocazia accidentului de circulație din 11 martie 2012, ce a avut loc în comuna Ileanda, precum și a traumelor psihice și afective pe care le-a suferit și a modului în care viața sa familială, profesională și socială au fost restrânse, recurenta - reclamantă a învederat și că soluția instanței de fond încalcă prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., instanța fondului apreciind eronat circumstanțele de fapt care au fost dovedite în cauză. Din această perspectivă, recurenta a arătat că prin accidentul de circulație i-au fost produse numeroase vătămări corporale, precum: fractură de ramură ischivă pubiană stânga, atestată prin diagnosticul pus de medicul primar ortopedie - traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj Napoca, conform Biletului de trimitere nr. 335/27.03.2012, aspecte ce au fost reținute și în cuprinsul Certificatului medico - legal nr. 313/23.04.2012 emis de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, prin care au fost constatate leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri, constatându-se și dureri la nivelul bazinului și articulațiilor coxo femurale bilaterale. Astfel, în urma accidentului a suferit numeroase traume, suportând consecințele negative atât pe plan fizic, dar și psihic, fiindu-i afectate și lezate valorile morale, situația familială, profesională, socială și materială.

Din această perspectivă, recurenta - reclamantă a subliniat vârsta pe care a avut-o la data accidentului, de nici 20 de ani, fiindu-i afectată posibilitatea de a beneficia de avantajele acestei vârste, ceea ce-i conferă un drept special la reparație, cunoscut în doctrina sub denumirea de pretium juventutis, precum și faptul că la data accidentului se pregătea pentru a susține examenul de bacalaureat, în sesiunea iunie - iulie 2012, însă accidentul din martie 2012 nu i-a mai permis să îl susțină, iar în lipsa unei diplome de bacalaureat posibilitățile de angajare au fost limitate.

Totodată recurenta - reclamantă a învederat că temeiul de drept ce justifică solicitările sale este răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1349, 1357, 1381, 1385 și 1391 C. civ., învederând și că prevederile din materia asigurărilor pun în sarcina asigurătorilor RCA obligația de despăgubire, câtă vreme vehicul condus de șoferul vinovat de producerea accidentului era asigurat.

A mai arătat recurenta că judecătorul de primă instanță a înlăturat toate criticile aduse de aceasta modului de elaborare a Ghidului emis sub egida FPVS-ului, critici care demonstrau faptul că Ghidul în cauza conține grave erori, fiind un înscris sub semnătură privată, care nu are valoarea unei norme legale, iar prin acordarea daunelor doar în baza acestui Ghid, au fost ignorate dispozițiile legale în materia daunelor morale, mai precis principiile de drept naționale și convenționale aplicabile în această materie, care impun repararea prejudiciului moral.

A subliniat recurenta că, deși în situația dată nu se poate vorbi despre o reparare integrală a prejudiciului, acest lucru nu însemnă că principiile de drept trebuie eludate, așa cum încearcă societățile de asigurare. De asemenea, a arătat că daunele morale sunt și trebuie să reprezinte o compensare morală efectivă, care să dea substanță și sa valideze dreptul constituțional la viață, iar reclamanta din prezenta cauză a fost pur și simplu traumatizată de vătămările suferite, motiv pentru care valoarea de 82.125 RON reprezintă un cuantum adecvat în demersul de compensare a suferințelor îndurate, în contextul în care suma acordată nu poate avea doar un caracter simbolic.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susținut, în contextul expunerii pe scurt a situației de fapt, că potrivit Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței acestuia.

De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale sale, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul și achitată sau acoperită în numele și pe seama asigurătorului în faliment, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

În plus, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat și din scopul în care a fost constituit Fondul, respectiv acela de a proteja în mod unitar toți creditorii de asigurare, cu respectarea particularității fiecărui caz în parte. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale și faptul că tendința creditorilor privind cuantumul solicitat este îndreptată către limita maximă a plafonului de 450.000 RON, Fondul a fost nevoit să adopte o procedură internă de acordare a unor astfel de daune, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale a asigurătorului, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii și prin raportare la practica judiciară în această materie, care a validat procedura FGA și a menținut actele administrative emise.

În opinia recurentului - pârât problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere.

A mai susținut recurentul - pârât că soluția primei instanțe încălcă dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreționar sau abuziv, ci în baza unor reguli clare, cu aplicabilitate generală, fiind astfel, nelegală soluția primei instanțe de a stabili că se impune acordarea unor despăgubiri într-un alt cuantum.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, recurenta - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 21 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 15015/06.06.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților ("F.G.A."), prin care acesta a admis în parte cererea de plată nr. x/17.10.2016, prin care reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru prejudiciului încercat în urma accidentului rutier din data de 11.03.2012 a cărui victimă a fost. Astfel, prin Decizia nr. 15015/06.06.2018 cererea de plată a fost admisă pentru suma de 17.875 RON, din totalul de 100.000 RON solicitați.

Prin sentința civilă nr. 1905 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, anulând în parte decizia atacată, prin reținerea ca fiind parțial întemeiate criticile prin care reclamanta a susținut necesitatea acordării unui cuantum suplimentar al despăgubirilor menite a acoperi prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, anulând în parte decizia nr. 15015/06.06.2018, în ceea ce privește neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 9625 RON, cu consecința obligării pârâtului la plata, în favoarea reclamantei, a unei astfel de sume.

Contrar tuturor criticilor evocate atât prin recursul formulat de reclamanta A. și subsumate de aceasta motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dar și de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin calea sa de atac întemeiată pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte împărtășește soluția pronunțată de prima instanță, motivat de faptul că aceasta a fost dată cu respectarea exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. și reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de recurenți.

Înalta Curte constată că, deși recurenta - reclamantă și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Deși a susținut, pasager, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recurenta nu a detaliat această critică, iar argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentința recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanța a analizat în mod adecvat susținerile părților, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar și fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile evocate atât de reclamanta A., cât și în ceea ce le privește pe cele exhibate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și subsumate de ambele părți cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza grupat, observând că, prin acestea, este supusă analizei, în esență, aceeași chestiune principală de drept.

Potrivit cazului de recurs reglementat de sus indicatul text normativ, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Din această perspectivă, de principiu, cuantumul/câtimea despăgubirilor morale stabilite de prima instanță conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă prin calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând sentința de fond prin prisma criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce permit, însă, doar verificarea manierei în care criteriile de identificare a prejudiciului moral au fost aplicate de primul judecător, iar nu și modul în care acesta și-a exercitat dreptul de apreciere din perspectiva câtimii valorii acordate cu titlu de despăgubire, instanța de control judiciar constată că un astfel de motiv de casare nu este incident în cauză.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Instanța de control judiciar reține că Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de plată adresată de recurenți FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate, având îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare ale fiecărui caz.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Astfel, întinderea despăgubirilor morale este subordonată unui drept de apreciere, a cărui existență este reglementată inclusiv de prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., intenția legiuitorului în acest sens fiind evidențiată de conținutul normativ al textului de lege, în care, în sintagma:

"poate fi acordată și o despăgubire", este utilizat verbului tranzitiv "a putea" (ce este un indicativ al unei opțiuni).

Cu toate acestea, cuantificarea daunelor morale trebuie realizată cu respectarea principiului proporționalității. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor social ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit), fără a fi depășită sfera unor compensații echitabile, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că, prin cererea sa de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamantă, astfel cum au fost constatate de instanța de fond, ci a invocat legalitatea actului administrativ atacat, apreciind că valoarea despăgubirilor acordate a fost determinată în raport de utilizarea unor criterii rezonabile și transparente de evaluare a prejudiciilor, fără a justifica, însă, reperele avute în vedere la stabilirea, prin actul administrativ, a sumei de 325 RON/zi de îngrijire medicală, în contextul în care, potrivit anexei nr. 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016, pragul 2, aplicabil în cazul vătămărilor corporale care au avut consecințe precum cele suferite de recurenta - reclamantă, prevedea un interval al valorilor despăgubirilor cuprins între 210-500 RON/zi de îngrijire medicală, sau care au fost categoriile concrete de prejudicii morale reținute în vederea identificării unui astfel de cuantum.

Înalta Curte constată că, deși prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care trebuie privită în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează, în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru acestea.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de aceasta, demersul instanței nereprezentând o simplă stabilire formală a cuantumului daunelor pe baza unei proceduri care nu ar ține seama de particularitățile fiecărui caz analizat, din considerentele sentinței recurate rezultând că judecătorul fondului, analizând caracterul echitabil al despăgubirilor morale, s-a raportat inclusiv la criteriile consecințelor negative suferite de persoana păgubită.

Astfel, prima instanță a realizat o analiză a circumstanțelor particulare ale cauzei din perspectiva criteriilor de individualizare a tipurilor de prejudicii morale indicate în jurisprudența relevantă, reținând, în determinarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciilor suferite de recurenta - reclamantă, printre altele, tipurile de afecțiuni medicale generate de accident reclamantei și consecințe multiple ale acestora, faptul că accidentul a schimbat radical viața reclamantei, ce, dintr-o persoana veselă și activă, care practica înotul, a devenit o persoana ursuză, retrasă, care și-a pierdut încrederea în ea, fiind nevoită să stea mai mult în casă, că reclamanta trebuia să susțină examenul de bacalaureat în anul 2012, însă, din cauza accidentului, nu l-a mai susținut niciodată și, din acest motiv, nu a reușit să-și găsească un loc de munca, că reclamanta a suferit o traumă psihică după accident, fiind nevoită să recurgă la ședințe de psihoterapie, întrucât avea atacuri de panică dese, că dată fiind vârsta reclamantei la data accidentului, de doar 19 ani, consecințele negative suferite în plan psihic și afectiv au fost considerabile, la fel și intensitatea cu care au fost percepute de reclamantă (pretium juventutis).

Înalta Curte constată că parametrii concreți ai cauzei au fost analizați în mod adecvat de prima instanță, care a concluzionat cu privire la caracterul echitabil al sumei de 500 RON/zi de îngrijire medicală în raport de intensitatea prejudiciului suferit. Contrar susținerilor recurentei - reclamante, în analiza sa, prima instanță a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dar această reparație nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă elementele concrete ale cauzei (susținute de probele administrate) nu conduc spre această concluzie, consecințele negative de ordin psihic suportate de reclamantă fiind considerate de prima instanță ca fiind acoperite prin plata sumei sus indicate.

Înalta Curte reține ca fiind de necontestat faptul că viața familială și socială a recurentei-reclamante au fost alterate, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi nici negată și nici cuantificată. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentei - reclamante de consecințele evenimentului rutier, o asemenea suferință nefiind evaluabilă în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În acest context, nu pot fi validate criticile recurentei - reclamante, în sensul că nu ar fi fost analizate argumentele sale și nu s-ar fi procedat la un examen propriu al instanței, pentru că judecătorul fondului nu s-a limitat la aplicarea unor procente și la plafonul despăgubirilor prevăzute de lege, ci a administrat probele apreciate a fi utile și pertinente în raport cu dispozițiile de drept material incidente. Faptul că, în urma unei astfel de verificări, prima instanță a concluzionat că valoarea de 500 RON/zi de îngrijire medicală (ce corespunde, într-adevăr, valorii maximale a pragului 2 din anexa nr. 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016) reprezintă un cuantum rezonabil, nu înseamnă că judecătorul fondului a desconsiderat principiile incidente în materia acordării daunelor morale, printre care și cel al proporționalității raportat la atingerea adusă, în contextul în care au fost avute în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, precum și intensitatea și gravitatea unei astfel de atingeri.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși este adevărat că procedurile interne ale FGA au doar o valoare orientativă, fiind necesară corelarea lor cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și cu jurisprudența instanțelor, nu se poate nega importanța lor în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în condițiile în care nu există elemente obiective de evaluare a acestora.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în față instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri, motiv pentru care orientarea judecătorului fondului către valoarea maximală a pragului 2 din anexa nr. 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016 nu poate fi calificată ca nelegală. De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că nu pot fi reținute alegațiile recurentei - reclamante referitoare la credibilitatea și forța probantă a Ghidului emis de FPVS, din perspectiva membrilor fondului, întrucât aceste elemente nu fac obiectul analizei instanței.

În concluzie, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei A. pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1905 din 4 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.