ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele UAT Comuna Cătina, Comisia locală Cătina de fond funciar, Comisia Județeană Buzău de fond funciar, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor:

(i) obligarea pârâtelor să înainteze dosarul către Secretariatul General al Comisiei Naționale, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013;

(ii) obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte, conform art. 21 alin. (10) din Legea nr. 165/2013;

(iii) obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, conform art. 31 din Legea nr. 165/2013;

(iv) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017, Tribunalul Buzău a disjuns petitele formulate în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, privind emiterea deciziei de compensare prin puncte, respectiv emiterea titlului de plată, fiind formate dosare distincte.

2.1. Prin sentința civilă nr. 93/2018 din 18 ianuarie 2018, Tribunalul Buzău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta este organ de specialitate al administrației publice, cu personalitate juridică, constituită la nivel central, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului (art. 1 din H.G. nr. 572/2013). În același sens, art. 23 din O.U.G. nr. 96/2013 prevede că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice centrale.

Conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 (privind contenciosul administrativ), litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materia contenciosului administrativ și fiscal.

Instanța a mai reținut că, în materia litigiilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, competența tribunalului este strict reglementată, conform art. 33, art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (1)-(3) din legea specială.

2.2. La rândul său, prin sentința civilă nr. 995 din 6 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței competente să soluționeze conflictul, Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel a reținut că obiectul principal al cererii decurge din refuzul comisiilor locale și județene de soluționare a dosarului administrativ, iar Tribunalul Buzău, secția Civilă a constatat că este competent să soluționeze o astfel de cerere.

Ca urmare a aplicării art. 123 din C. proc. civ., Tribunalul Buzău trebuia să constate că, în temeiul prorogării legale a competenței, este competent să soluționeze și cererile accesorii, inclusiv obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată. Numai eventuala necompetentă generală a instanței ar fi atras necesitatea disjungerii și soluționarea dosarului nou format potrivit regulilor specifice acestei instituții de drept.

În plus față de aceste argumente, cererea care face obiectul prezentei cauze era de competența Tribunalului Buzău, secția civilă, chiar dacă ar fi fost invocată pe cale principală.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în 27.06.2017, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a tribunalului în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, solicitările reclamantei înscriindu-se între obligațiile prevăzute în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, entitate învestită de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor și de stabilire a măsurilor reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. f din actul normativ menționat.

Și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, norma de competență prevăzută la art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, referitoare la competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, a fost interpretată în sensul că este incidentă, inclusiv, în cazul acțiunilor privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată sau a titlului de conversie, pentru care nu există prevederi exprese în Legea nr. 247/2005, soluție adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație, în ședința din 18 februarie 2013.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 noul C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății (obligarea la emiterea titlului de plată) precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă, pentru motivele în continuare arătate.

Obiectul cererii deduse judecății în cauza de față îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui titlu de plată, în temeiul art. 31 din Legea nr. 165/2013.

Se constată, mai întâi, că aprecierile Curții de Apel București privind prorogarea competenței Tribunalului Buzău în temeiul art. 123 C. proc. civ. sunt nefondate, în condițiile în care cererea reclamantei privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată nu are caracterul unei cereri accesorii sau adiționale raportat la capătul de cerere privind obligarea autorităților locale pârâte să înainteze dosarul către Secretariatul General al Comisiei Naționale, chiar dacă se referă la o etapă ulterioară a procedurii instituite de Legea nr. 165/2013.

Conform dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a celor transmise Secretariatului Comisiei Naționale, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale respective.

Același act normativ prevede, la art. 35, că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării" (alin. (1) și "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor" (alin. (2).

Astfel, potrivit dispozițiilor legale citate, competența de soluționare a litigiilor apărute în legătură cu evaluarea imobilelor și cu acordarea de măsuri reparatorii, prevăzute în Legea nr. 10/2001, aparține secției civile a tribunalului.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2018.