ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă sub nr. de dosar x25.05.2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat obligarea pârâtei, în principal, să emită titlul de plată corespunzător sumei de 468.222,36 RON, actualizată la data plății, plătibilă într-o singură tranșă, iar în subsidiar, obligarea pârâtei să emită titlul de plată corespunzător sumei de 468.222,36 RON, actualizată, plătibilă în cele 5 tranșe anuale egale începând cu data de 01.01.2014, urmând ca instanța să stabilească termenele exigibilități creanței reclamantului.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 247/2005, Legea nr. 165/2013 și art. 1516 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1531 din 31.10.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și Fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, întrucât acestea se referă la situația nesoluționării dosarelor administrative de către CNCI, iar obiectul prezentei cauze - obligarea ANRP la emiterea titlului de plată, reprezintă o situație pentru care nu este prevăzută de lege competența specială a Tribunalului București.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art. 2 din H.G. nr. 572/2013 ANRP este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului - Ministru, iar printre atribuțiile sale se include și aceea menționată la art. 2 lit. p, respectiv de a emite titlu de plată în condițiile Legii nr. 165/2013.

Tribunalul a reținut că, în contextul în care se solicită obligarea ANRP la emiterea titlului de plată, instanța competentă să se pronunțe pe fond cu privire la cererea reclamantei este secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, motiv pentru care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

La data de 24.11.2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x2017.

Prin sentința civilă nr. 594 din 13.02.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanta urmărește sancționarea de către instanță a neîndeplinirii de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a unei obligații legale, referitoare la emiterea titlului de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubire.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente "După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată (…)". În continuare, capitolul VI din lege reglementa modul de valorificare a titlurilor de despăgubire.

Atât dispozițiile art. 18, cât și cele ale capitolului VI din Legea nr. 247/2005, au fost abrogate, în întregime, prin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 reglementează modul de acordare a măsurilor compensatorii, iar dispozițiile sale sunt aplicabile dosarelor de despăgubire nefinalizate până la data intrării în vigoare a acestei legi, chiar dacă procedura a început anterior, în baza Legii nr. 247/2005.

Aplicarea în timp a legii speciale rezultă din art. 4 al Legii nr. 165/2013, potrivit cărora "dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (…)".

Art. 41 din Legea nr. 165/2013 stabilește obligația Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de emitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

Curtea de apel a reținut că, dacă deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de emitere a titlului de plată se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013, cu finalitatea constatării incidenței art. 35 din lege, stabilește în mod expres competența de soluționare a cererilor referitoare la deciziile vizate de art. 34, alături de cele vizate de art. 33 din aceeași lege.

Art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013 au în vedere decizii emise de diferitele entități implicate în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv. Acest proces trebuie înțeles în sens larg, ca acoperind atât etapa reglementată prin Legea nr. 10/2001, cât și pe cea acordare a măsurilor compensatorii, reglementată prin Legea nr. 165/2013, deoarece din întreg cuprinsul Legii nr. 165/2013 rezultă că prevederile sale sunt aplicabile ambelor etape procedurale, dacă nu se prevede altfel în mod expres. În acest sens s-a pronunțat constant și Curtea Constituțională (de exemplu, prin Decizia nr. 88/2014, dată în interpretarea art. 4 din lege).

Astfel, prevederile art. 33 din lege vizează deciziile emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, în timp ce art. 34 se referă la deciziile emise de entitățile învestite de lege în procedura de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Dată fiind atribuția de emitere a titlului de plată prevăzută de art. 41, deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se încadrează în cea din urmă categorie de entități. De altfel, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este menționată în mod expres în art. 3 pct. 4 lit. g din Legea nr. 165/2013 ca fiind o "entitate învestită de lege", respectiv una dintre structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

În ceea ce privește soluționarea contestațiilor împotriva deciziei de emitere a titlului de plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, nu există vreo normă specială de competență în cuprinsul Legii nr. 165/2013.

Ca atare, față de incidența art. 34 din lege în cazul acestor decizii, se consideră că este aplicabil art. 35 alin. (1), care prevede că acestea pot fi atacate de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, fără să distingă în privința diferitelor entități abilitate să emită decizii în procedura Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 165/2013.

În speță, însă, nu a fost emisă o decizie privind titlul de plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, caz în care este incident art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care reglementează tocmai ipoteza cererilor adresate instanței de judecată atunci când vreuna dintre entitățile învestite de lege nu se pronunță asupra dreptului persoanei îndreptățite în termenul legal.

Întrucât alin. (2) trimite la instanța competentă stabilită potrivit alin. (1) al art. 35, față de considerentele expuse anterior în legătură cu această instanță, rezultă că cererea decurgând din neîndeplinirea obligației Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de emitere a titlului de plată este de competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, și nu de competența instanței de contencios administrativ.

Față de considerentele expuse și având în vedere faptul că sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se află în raza teritorială a Tribunalului București, Curtea de apel a admis excepția de necompetență materială a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de emitere a titlului de plată corespunzător sumei de 468.222,36 RON, actualizată la data plății, în raport de care sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Acest act normativ reglementează situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă și dispune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013:

"Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni".

Dispozițiile art. 35 alin. (1), (2) și (3) din același act normativ statuează în mod expres că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi."

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă că, în cazul în care, persoana care se consideră îndreptățită la emiterea deciziei privind propunerea acordării de despăgubiri/măsuri compensatorii este nemulțumită de conținutul deciziei, se poate adresa secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente, precum și în situația în care entitatea învestită de lege nu emite decizia.

Față de considerentele expuse anterior, în raport de dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a V-a civilă, în a cărui circumscripție se află sediul entității pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, este instanța competentă să soluționeze cauza ce are ca obiect emiterea titlului de plată.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2018.