ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3246/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea titlului de plată aferent sumei de 6.925 RON, actualizată în condițiile Legii nr. 165/2013, reprezentând despăgubirile stabilite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Decizia nr. 1579/FF/21.02.2008.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 7951 din 27 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că, întrucât nu s-a contestat vreo decizie a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor pentru a se pune în discuție competența funcțională, iar pârâta este o autoritate publică centrală, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.03.2018, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 2009 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, în raport de obiectul cererii cu care reclamantul a investit instanța, de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, în cazul emiterii unui titlu de despăgubire, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor urmează procedura proprie Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel, în raport de trimiterea făcută de legiuitor în cuprinsul textului legal menționat, care vizează procedura prevăzută la Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța a constatat că devine incidentă norma de competență prevăzută la art. 20, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, referitoare la competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

A mai reținut instanța că norma menționată a fost interpretată în sensul că este incidentă inclusiv în cazul acțiunilor privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată sau de conversie, pentru care nu există prevederi exprese în Legea nr. 247/2005, soluție adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 18 februarie 2013.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte constată că, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată (9 iunie 2017), în cauză, sunt incidente prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Demersul procesual declanșat de reclamant urmărește obligarea autorităților pârâte la emiterea unui titlu de plată, în temeiul dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, în raport de împrejurarea că titlul de despăgubire fusese emis în favoarea acestuia (Decizia CCSD nr. 1579/FF/21.02.2008 vizând despăgubiri în sumă de 6.925 RON).

Legea nr. 165/2013 reglementează modul de acordare a măsurilor compensatorii, iar dispozițiile sale sunt aplicabile dosarelor de despăgubire nefinalizate până la data intrării în vigoare a acestei legi, chiar dacă procedura a început anterior, în baza Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 RON. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

Astfel, art. 41 din Legea nr. 165/2013 stabilește obligația Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de emitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

Potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor intervine doar pentru emiterea titlurilor de despăgubire, etapă care, în cauză, a fost încheiată, fiind necesar a se urma procedura de valorificare a acestui titlu.

În acest sens, sunt relevante prevederile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în care se arată că, după emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, se urmează procedura prevăzută la capitolul V

1

, iar art. 20 din același titlu stabilește "competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul", ceea ce înseamnă că această competență se aplică demersurilor judiciare prealabile emiterii titlului de despăgubire, iar pentru procedura prevăzută de capitolul V

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se au în vedere, în prezent, dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Or, obiectul acțiunii în care se analizează prezentul conflict de competență îl reprezintă obligația de emitere a titlului de plată, în condițiile în care, prin Decizia nr. 1579/FF/21.02.2008, în temeiul art. 13 alin. (2) și al art. 16 alin. (7) din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, au fost stabilite despăgubiri în sumă de 6.925 RON, necontestate de către beneficiarul lor.

Temeiul juridic indicat de reclamant îl reprezintă art. 31 și art. 41 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2016.

În aceste condiții, revine instanței judecătorești competente rolul de a clarifica dacă cererea de chemare în judecată, cercetată din perspectiva temeiului de drept indicat, se încadrează în situațiile vizate de norma de drept ce a fost avută în vedere în conturarea cauzei juridice a acțiunii.

Din perspectiva analizării conflictului de competență, Înalta Curte reține că Legea nr. 165/2013 consacră competența secțiilor civile ale tribunalelor, în privința atacării deciziilor de compensare emise de către entitățile prevăzute de lege.

Optând pentru indicarea temeiului de drept ce reglementează atât obținerea unei decizii de compensare, conform art. 31 din Legea nr. 165/2013, cât și a unui titlu de despăgubire care să-l îndreptățească, ulterior, să pretindă emiterea unui titlu de plată, conform art. 41 din același act normativ, reclamantul conturează demersul său judiciar în sensul că solicită continuarea procedurii reglementate de Legea nr. 165/2013, după stabilirea dreptului la despăgubiri, conform Deciziei nr. 1579/FF/2008.

Măsurile stabilite în Capitolul IV din Legea nr. 165/2013, pentru urgentarea soluționării cererilor de retrocedare, vizează și emiterea deciziilor de compensare, prealabil emiterii titlului de plată despre care se face vorbire în cuprinsul art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Dacă în privința deciziilor de compensare, în raport de prevederile art. 35 al legii anterior amintite, competența este clar stabilită în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor, în referire la titlurile de plată a căror emitere se solicită, se consideră că revine competența materială acelorași instanțe ca cele din etapa precedentă, pentru rațiuni de ordin unitar al celor două proceduri aflate în relație de interdependență.

În același sens este și Soluția de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată în data de 22 mai 2017, conform căreia, instanța competentă să judece în fond litigiile având ca obiect cererile privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată este secția civilă a tribunalului.

În plus, Înalta Curte reține că, ulterior pronunțării celor două hotărâri judecătorești care au generat conflictul de competență, prin Legea nr. 212/02.08.2018 au fost completate dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, fiind adăugat alin. (1

1

), cu următorul cuprins:

"Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii."

Așadar, în prezent, prin voința expresă a legiuitorului, toate litigiile izvorâte din aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013, indiferent de actul atacat în speță, sunt atribuite în competența de soluționare a secțiilor civile ale tribunalelor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV