ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2246/2016

Decizia nr. 2246/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 aprilie 2015, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei la revocarea Actului nr. 57874 din 30 ianuarie 2015, la emiterea titlului de plată aferent sumelor stabilite conform titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 1708 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, de Decizia civilă nr. 727 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția civilă și de Dispoziția nr. 18253 din 03 iulie 2014 a Municipiului București prin Primar General, și la plata de daune morale în cuantum de 400.000 lei.

Prin Sentința civilă nr. 1666 din 15 martie 2016, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în esență, că reclamanții contestă acte administrative, inclusiv sub forma refuzului nejustificat, emise de pârâtă, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu rangul autorității pârâte, competența revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

A apreciat Tribunalul că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013 prin care a fost modificat art. 20 din Legea nr. 247/2005.

Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 2215 din 27 iunie 2016, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în esență, că, față de obiectul și cauza pretențiilor deduse judecății, reținându-se și stadiul dosarului în care se află dosarul de despăgubire întocmit pe numele reclamanților, sunt incidente prevederile art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Astfel, dacă legea stabilește competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în soluționarea contestației împotriva deciziilor fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, luate pe fond, nu există niciun motiv de a considera că cererile privind refuzul nejustificat de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr. 247/2005 nu ar fi de competența aceleiași instanțe, emiterea titlului de plată înscriindu-se între obligațiile prevăzute de Legea nr. 247/2005 pentru entitățile învestite de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea de Apel București, în baza art. 133 și urm. C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată potrivit Dispoziției Municipiului București prin Primar General nr. 18253 din 03 iulie 2014 emise în baza Deciziei civile nr. 727 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, prin care Municipiul București a fost obligat la a face propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, astfel cum a fost identificat prin Sentința civilă nr. 1708 din 19 noiembrie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Conform art. 41 din Legea nr. 165/2013,

"Art. 41. - (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

În raport cu circumstanțele cauzei, litigiul se circumscrie ipotezei reglementate de art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, vizând plata unei sume stabilite prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și revocabilă înainte de data intrării în vigoare a acestei legi, sumă pentru care reclamanții solicită obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, conform art. 20 alin. (1) teza întâi din Titlul VII - "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, "Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul".

Astfel, pricina intră sub incidența dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013.

În raport cu interpretarea teleologică a dispozițiilor citate, Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal, Curtea de Apel București a reținut că rațiunea legiuitorului a fost de a stabili în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect litigiile izvorâte din aplicarea Legii nr. 247/2005, vizând atât titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât și titlul de plată emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2016.

Procesat de GGC - NN