ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2402/2016

Decizia nr. 2402/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 ianuarie 2016, sub nr. de dosar x/3/2015, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești având în vedere refuzul nejustificat de emitere a acesteia.

Prin Încheierea de ședință din 15 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și a trimis dosarul spre competentă soluționare la secția civilă a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 7 ianuarie 2016 sub nr. de dosar x/3/2015**.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

I. Prin Sentința civilă nr. 329 din 4 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosar nr. x/3/2015*, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, invocată din oficiu de către instanță și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamanții au precizat în mod expres faptul că cererea îndeplinește condițiile unei acțiuni în contencios administrativ conform Legii nr. 554/2004, iar prin intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 nu se poate aprecia că Legea nr. 554/2004 este lipsită de efecte sau a devenit caducă având în vedere că sunt două domenii de reglementare distincte.

În continuare, reclamanții au menționat că nu au înțeles să învestească instanța de judecată cu analiza fondului dosarului administrativ respectiv să se pronunțe asupra existenței și întinderii drepturilor sale astfel cum prevede art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, ci să se plângă pentru încălcarea unui drept legitim de către o autoritate publică prin nesoluționarea cererii sale în cadrul legal prevăzut de legea contenciosului administrativ.

În acest caz particular, în care reclamanții au și demarat procedura prealabilă prin formularea plângerii administrative depuse la dosar în copie, Tribunalul a apreciat că problema stabilirii competenței este distinctă de problema existenței sau nu a căii procedurale alese de reclamanți.

Competența generală, materială (funcțională) și teritorială a instanței se stabilește în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, de temeiurile de fapt și de drept invocate și de lămuririle date de parte. În cazul de față, reclamanții consideră că au deschisă calea contenciosului administrativ, separat de calea contenciosului civil, formulând cererea în termenii actuali în deplină cunoștință de cauză și în scopul explicit al exercitării căii date de Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 aprilie 2016 sub nr. x/3/2015**.

II. Prin Sentința nr. 1.883 din 3 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București; s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal și s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat, raportat la prevederile art. 33 - 35 din Legea nr. 165/2013, că dacă legea stabilește competența tribunalului, secția civilă, de soluționare a contestației împotriva deciziilor prevăzute de art. 33 și 34, luate pe fond, nu există niciun motiv pentru a considera că cererile privind refuzul nejustificat de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr. 165/2013 nu sunt de competența aceleiași instanțe.

În mod evident intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili competența exclusivă a tribunalului, secția civilă, în ceea ce privește toate litigiile izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, cu atât mai mult cu privire la emiterea deciziei de compensare.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Dispozițiile Legii nr. 165/2013 prevăd procedura de urmat și competența de soluționare a cererilor prin care se urmărește obținerea de despăgubiri, prin art. 50 alin. (1) lit. c) din acest act normativ fiind abrogate dispozițiile contrare din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel încât, după data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, orice cerere urmează procedura de soluționare prevăzută de acest act normativ.

Conform prevederilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. și a celor care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale enunțate.

Potrivit art. 35 din același act normativ, "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a tribunalului în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, emiterea titlului de plată înscriindu-se între obligațiile prevăzute în sarcina A.N.R.P., entitate învestită de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor și de stabilire a măsurilor reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. f) din actul normativ menționat.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B. în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I. în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N