ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1918/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 28.02.2018, reclamanții A. și B., au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în principal, la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 145.232 RON, actualizată, la care urmează să se calculeze dobânda legala până la data plații, plătibilă într-o singură tranșă, iar în subsidiar la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 145.232 RON, plătibilă în cele 5 tranșe anuale egale prevăzute de lege, începând cu data de 01.01.2015, urmând ca instanța să stabilească termenele exigibilității creanței (1.01.2015, 1.01.2016, 1.01.2017, 1.01.2018, 1.01.2019). S-a solicitat, de asemenea, plata cuantumului actualizării calculate și a dobânzii legale calculate de la data emiterii Hotărârii nr. 184/12.12.2013 până la data plății efective.

Prin Sentința nr. 3.918 din data de 11 iunie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale invocate de pârâtă în cauza privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că pentru litigiile care izvorăsc din neîndeplinirea de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a obligațiilor de plată a despăgubirilor conform art. 10 din Legea nr. 164/2014, actul normativ nu a prevăzut o competență derogatorie de la prevederile Legii nr. 554/2004, astfel cum a prevăzut la art. 8 și art. 15 pentru litigiile privind deciziile și obligațiile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, și cele privind nerespectarea termenelor de soluționare a cererii.

Prin urmare, competența de judecată revine instanței de drept comun, determinate potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv în raport de criteriul poziționării autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice, prevederile art. 8 și art. 15 din Legea nr. 164/2014, neputând fi aplicate prin analogie la situația de față, fiind situații juridice diferite.

Cum pârâta este un organ de specialitate al administrației publice centrale fără personalitate juridică, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, s-a apreciat că revine Curții de Apel București, competența de soluționare a cauzei și s-a dispus declinarea către această instanță.

Prin Sentința nr. 120 din data de 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat cauza spre competența soluționare Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata în temeiul art. 134 din C. proc. civ., și a înaintat cauza secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3, 4, 8, 14 și 15 din Legea nr. 164/2014 și a apreciat că, deși nu există o reglementare expresă privitoare la instanța competentă a cenzura refuzul autorității publice centrale - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - de a emite titlul de plată corespunzător despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003, de vreme ce dispozițiile Legii nr. 164/2014 stabilesc în competența tribunalului de la domiciliul reclamantului soluționarea acțiunilor împotriva deciziilor de validare/invalidare a hotărârilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum și a acțiunilor persoanelor îndreptățite în cazul nerespectării termenelor reglementate la art. 14 pentru emiterea deciziei de validare/invalidare, nu există nicio justificare rezonabilă ca litigiile izvorâte în faza de executare a acestora să atragă competența curții de apel, doar în considerarea calității de autoritate centrală a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Această concluzie se impune în scopul stabilirii unui regim unitar al tuturor acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 164/2004, fie că privesc recunoașterea drepturilor acordate prin actul normativ anterior menționat (stabilirea despăgubirilor), fie plata efectivă a acestora.

Curtea de apel a subliniat faptul că și până la apariția Legii nr. 164/2014, pentru argumente similare, soluția de unificare a practicii judiciare adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 23 noiembrie 2009, a fost în sensul că acțiunea având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata în numerar a sumei stabilită cu titlu de despăgubiri prin hotărâre a Comisiei Județene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, este de competența secției de contencios administrativ, a tribunalului.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții au solicitat, în principal, obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 145.232 RON, stabilite prin Hotărârea nr. 184/12.12.2013 emisă de Comisia Județeană Buzău, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

La data introducerii acțiunii, dispozițiile Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, erau modificate și completate prin Legea nr. 164/2014, care a reglementat unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul unor legi speciale, printre care și Legea nr. 290/2003.

Printre modificările și precizările aduse de Legea nr. 164/2014, o deosebită importanță o prezintă cea instituită prin art. 8, conform căruia "Deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii."

De asemenea, dispozițiile art. 9 lit. a) și d) din aceeași lege statuează că "actul administrativ prin care se stabilește dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora este, după caz: a) hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; …. d)

decizia de validare, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu privire la hotărârile emise în temeiul … Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, de comisiile județene, respectiv a municipiului București, după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Cum art. 10 din Legea nr. 164/2014, instituie în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților obligația de a emite titlu de plată pentru fiecare tranșă anuală de plată a despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9, iar instanța la care face trimitere art. 8 sus menționat este secția civilă a tribunalului, dat fiind și regimul unitar al tuturor acțiunilor întemeiate pe dispozițiile acestei legi, Înalta Curte, constată că acțiunea reclamanților, decurgând din neîndeplinirea obligației de emitere a titlului de plată este de competența instanței civile și nu a celei de contencios administrativ.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2019.

GGC - OB