ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1618/2017

Decizia nr. 1618/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 19.04.2016 și înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat obligarea pârâtei la plata, începând cu trei ani anterior promovării acțiunii și până la achitarea integrală a creanței, a dobânzii legale aferente sumelor acordate prin decizia nr. 1840 din 31 ianuarie 2008.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1087/D din data de 14 noiembrie 2016, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată atât de pârâtă, prin întâmpinare, cât și de instanță, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Bacău a reținut că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților aparține administrației publice centrale, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 572/2013.

Față de aceste aspecte, având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, corelate cu prevederile art. 96 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Bacău a apreciat că litigiul, având natura unui contencios administrativ, este de competența Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 44 din data de 21 martie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Bacău, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că litigiul are natură civilă, calitatea părților fiind nerelevantă, fiind fondat pe dispozițiile art. 1531 și 1535 C. civ. Dispozițiile art. 19 alin. (1) teza I din cap. 6 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd că deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în contencios administrativ, nu sunt aplicabile speței, întrucât cauza nu are ca obiect contestarea unei astfel de decizii.

Prin urmare, Curtea a reținut că litigiul are natură civilă, și, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 și art. 111 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Bacău, secția I civilă, având în vedere următoarele considerente:

Din analiza cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate acesteia, precum și a apărărilor formulate de pârâtă, rezultă că reclamantele sunt beneficiarele titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform deciziei nr. 1840 din 31 ianuarie 2008, în cuantum de 161.274,62 lei. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit prin sentința civilă nr. 222/D din 13.04.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2004.

În cuprinsul art. 4 din Decizia nr. 1840 din 31 ianuarie 2008 se prevede că valorificarea titlurilor de despăgubire se va realiza conform procedurii prevăzute de Capitolul V

1

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007. Reclamantele au formulat opțiunea de plată a despăgubirilor în numerar, potrivit art. 18

1

și art. 18

2

din Capitolul V

1

al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, s-a reglementat o nouă procedură de plată, dispunându-se plata eșalonată a sumelor reprezentând despăgubiri, astfel: „Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.”

Pârâta a emis titluri de plată parțiale în cursul anilor 2014-2015, după apariția Legii nr. 165/2013.

Reclamantele au susținut, prin cererea de chemare în judecată, că sunt prejudiciate de modalitatea de plată stabilită conform Legii nr. 165/2013, apreciind ca neîntemeiate împrejurările care au justificat măsurile promovate prin această lege și considerând că, potrivit art. 1531 și art. 1535 C. civ., au dreptul la plata dobânzii legale aferente sumelor amânate la plată.

Înalta Curte, având în vedere motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, apreciază că litigiul are natură civilă, nefiind supus contenciosului administrativ, și se află în competența de soluționare a Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Obiectul prezentei cauze nu îl reprezintă contestarea unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nici obligarea unei autorități administrative la acoperirea prejudiciului cauzat printr-un act administrativ vătămător, potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Astfel cum a reținut și Curtea de Apel Bacău, reclamantele nu au solicitat anularea Deciziei emise în favoarea lor de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, ale cărei dispoziții le sunt favorabile, ci au înțeles să solicite daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru amânarea la plată a despăgubirilor stabilite conform Deciziei nr. 1840 din 31 ianuarie 2008, amânare operată prin dispozițiile Legii nr. 165/2013.

În aceste condiții, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (1) teza I din cap. 6 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd că deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate conform Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acest text fiind de strictă interpretare și aplicare, iar reclamantele, după cum s-a arătat anterior, nu au înțeles să conteste dispozițiile Deciziei nr. 1840 din 31 ianuarie 2008, ci modalitatea de plată a despăgubirilor, modificată ulterior emiterii deciziei, prin intervenția legiuitorului.

Acțiunea introductivă de instanță este fondată de reclamante pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 1531 și art. 1535 C. civ., dispoziții care concordă și se corelează cu motivarea în fapt a cererii, confirmând, astfel, caracterul civil al litigiului.

Înalta Curte constată că, față de natura civilă a litigiului, este irelevantă calitatea pârâtei de organ al administrației publice centrale, competența instanței de judecată fiind stabilită potrivit normelor de competență teritorială și materială prevăzute de art. 94-121 C. proc. civ., și nu în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului, ori la instanța de la sediul pârâtului, fiind stabilită, așadar, o competență teritorială alternativă, la alegerea reclamantului. Reclamantele au domiciliul stabilit în Municipiul Bacău, aflat în raza teritorială a Tribunalului Bacău, astfel încât această instanță are competența teritorială să judece prezentul litigiu.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că, raportat la natura civilă a litigiului, în acord cu dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele B. și A. și pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2017.