ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2097/2017

Decizia nr. 2097/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. x/110/2016, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurii asiguratorii din 17.03.2016.

2.1. Prin sentința civilă nr. 722 din 27 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, reținându-se dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. fisc., potrivit cărora împotriva actelor prin care se dispun sau se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172 din același cod, fiind deci aplicabile dispozițiile referitoare la contestația la executare fiscală, inclusiv în ceea ce privește instanța de judecată competentă. Astfel fiind, cererea prin care este atacat un act de instituire a unor măsuri asiguratorii pentru garantarea executării silite fiscale a unor creanțe bugetare, este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea silită, iar nu în competența instanței de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1378 din 2 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Bacău s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, reținându-se prevederile art. 213 alin. (13) C. proc. fisc., adoptat prin Legea nr. 207/2015, faptul că emitentul deciziei din 17.03.2016, este o structură fără personalitate juridică, care potrivit art. 15 alin. (1) Secțiunea 1 din H.G. nr. 520/2013, face parte din aparatul central al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, prin urmare este o autoritate publică centrală, precum și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.3. Prin sentința nr. 56 din 6 aprilie 2017 pronunțată de pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a considerat că actul contestat emană de la o autoritate publică județeană și nu centrală, neavând relevanță faptul că Direcția Regională Antifraudă Constanța, emitentul actului, nu are personalitate juridică, emitentul actului fiind o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, reținând incidența prevederilor art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu cererea formulată reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, prin care s-a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurii asiguratorii emisă la 17.03.2016, în temeiul art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc.

Înalta Curte reține că inspectorii antifraudă din cadrul instituției pârâte, în temeiul art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc., au dispus instituirea măsurii asiguratorii - sechestru asigurator asupra bunului mobil autogreder, motivat de faptul că există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012-2015, au fost derulate de către societate operațiuni concretizate în înregistrarea în evidența financiar-contabilă de cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale și care au avut ca rezultat prejudicierea bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit și TVA, fiind estimat un prejudiciu în sarcina societății reclamante în cuantum de 195.360 lei.

Constată instanța că actul administrativ dedus judecății este un act administrativ, emis în urma unui control fiscal, prin care s-a evidențiat, pe bază de estimare obligații de plată, un total obligații estimate de plată la bugetul general consolidat, în cuantum de 195.360 lei, sumă compusă din: 78.144 lei - impozit pe profit și 117.216 lei - TVA.

Pentru recuperarea acestui prejudiciu, D.G.A.F. - D.R.A.F. Constanța a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din data de 17 martie 2016, în temeiul prevederilor art. 213 C. proc. fisc.

Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (13) C. proc. fisc., „împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (...) cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă”.

Așadar, dispozițiile noului C. proc. fisc. fac trimitere, în ceea ce privește stabilirea instanței competente, la dispozițiile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Înalta Curte constată că, în cauză, valoarea acestor obligații de plată este de până la 1.000.000 lei, prag valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ceea ce atrage competența de soluționare a tribunalului.

Având în vedere cele arătate anterior, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța în favoarea Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2017.