ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2017

Decizia nr. 2047/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 12.08.2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A.AFR-16300 din 22 iulie 2016 și desființarea tuturor măsurilor asigurătorii înființate în baza acestei decizii prin acte subsecvente.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3560 din data de 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că, potrivit art. 213 alin. (13) C. proc. fisc., împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii partea interesată poate formula contestație la instanța de contencios administrativ competentă.

Competența instanțelor de contencios administrativ este reglementată de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2005, însă curtea a reținut că decizia criticată în cauza de față nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât criteriul de determinare al competenței este dat de rangul autorității emitente a actului administrativ. Întrucât calitatea de autoritate emitentă revine Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București, autoritate cu rang regional, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1920 din data de 24 martie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că, în vederea stabilirii competenței, trebuie avut în vedere criteriul valoric și nu cel al autorității emitente. Tribunalul a considerat că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii are ca obiect taxe și impozite, respectiv asigurarea recuperării taxei pe valoare adăugată și impozit pe profit, presupus a fi datorate de societate, motiv pentru care aplicarea criteriului valoric impus de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este imperativă.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Înalta Curte constată că, obiect al contestării, în acțiunea de față, îl reprezintă Decizia nr. A.AFR-16300 din 22 iulie 2016, emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, prin care au fost instituite măsuri asigurătorii sub forma înființării sechestrelor asigurătorii asupra bunurilor mobile ale debitoarei și a popririlor asigurătorii asupra conturilor debitoarei, respectiv a popririlor la terți, pentru obligații de plată estimate la suma totală de 4.119.307 lei, din care T.V.A. în sumă de 2.951.259 lei și impozit pe profit în sumă de 1.168.048 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (13) C. proc. fisc.: „Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, (…), cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă”, textul normativ făcând trimitere, prin urmare, la dispozițiile generale în materia stabilirii competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ. Problema care a generat conflictul de competența între cele două instanțe privește prevalența unuia dintre cele două criterii, pornind de la analiza conținutului actului administrativ supus contestării, Curtea de Apel București apreciind că actul administrativ contestat „nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, astfel încât criteriul de stabilire a competenței este cel al rangului autorității emitente.

Cu caracter premergător, Înalta Curte reține că problema stabilirii competenței instanțelor judecătorești de a soluționa acțiunile judiciare formulate în temeiul art. 213 alin. (13) C. proc. fisc., prin care se contestă măsurile asigurătorii instituie de organele fiscale, a făcut obiectul soluției de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată în data de 22 mai 2017. Necesitatea abordării unei soluții de principiu a fost relevată de jurisprudența inconstantă, regăsită inclusiv la nivelul secției specializate a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca urmare a adoptării soluției de principiu, prin care s-a stabilit că acțiunile prin care se contestă măsurile asigurătorii vor fi judecate de instanțele competente în funcție de valoarea creanței pentru care s-au dispus aceste măsuri, și nu în raport de organul fiscal emitent al deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, completul investit cu soluționarea prezentei cauze își va schimba, prin decizia de față, propria jurisprudența, pentru a respecta rolul principal al Înaltei Curți de Casație și Justiție, acela de unificator al jurisprudenței, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2003: „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.”

Decizia nr. A.AFR-16300 din 22 iulie 2016, emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, având ca obiect instituirea unor măsuri asigurătorii pentru recuperarea unui debit estimat la suma de 4.119.307 lei, compus din T.V.A. și impozit pe profit, face parte, în mod evident, din categoria actelor administrative „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Această concluzie este dedusă din regimul juridic al deciziei contestate, care, deși are ca obiect instituirea unor măsuri necesare asigurării recuperării debitului pretins reclamantei, este indisolubil legată de creanța ce a generat nevoia adoptării acestor măsuri, creanță rezultată, în cazul de față, din taxe și impozite.

Criteriul normativ referitor la legătura actului administrativ cu debitele rezultate din taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora este îndeplinit și în cazul actelor administrative care nu vizează, în mod direct, stabilirea unor obligații fiscale în sarcina contribuabililor (decizii de impunere), ci doar urmăresc constituirea unor garanții de recuperare a creanțelor bugetare.

Prin urmare, Înalta Curte nu va primi opinia Curții de Apel București, apreciind că, dimpotrivă, actul administrativ contestat privește taxe și impozite și, astfel, este întemeiată soluția de stabilire a competenței pronunțată de Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în funcție de criteriul valoric, cu prevalență față de rangul autorității emitente.

A aborda o interpretare precum cea oferită de Curtea de Apel București, în sensul că deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, sau accesorii ale acestora, înseamnă a face abstracție totală de criteriul valoric și a determina competența de soluționare a acțiunilor îndreptate împotriva unui anumit tip de acte administrative doar în raport de criteriul rangului autorității emitente, ceea ce contravine voinței legiuitorului.

Având în vedere că decizia contestată în cauză privește o creanță ce depășește valoarea de 1.000.000 lei, Înalta Curte, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. SRL și B. și pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2017.