ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2507/2017

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2016 sub nr. xx/2/2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală Antifraudă Fiscală București - Direcția Regională Antifraudă București și A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AAFR/9638 din 31 august 2016 emisă de ANAF.

Prin Sentința civilă nr. 82 pronunțată în data de 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei materiale a instanței și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legii nr. 554/2004, întrucât actul atacat, prin conținutul său nu privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, ci are ca obiect instituirea de masuri asigurătorii, astfel încât criteriul de determinare a instanței competente este rangul autorității emitente.

Cauza a fost înregistrată la data de 25 aprilie 2017, sub nr. yy/3/2017 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, iar la termenul de judecată din data de 25 aprilie 2017 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Prin Sentința nr. 2576/2017 pronunțată în data de 25 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscala a admis excepția necompetentei materiale, a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, privind acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală Antifraudă Fiscală București - Direcția Regională Antifraudă București și A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, a constatat ivit conflictul negativ de competenta și a înaintat cauza spre soluționarea conflictului negativ ivit la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî instanța a apreciat că, în cauză, criteriul valoric este esențial întrucât prin decizia contestata s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile ale debitorului pentru valoarea de 6.630.279 RON, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Reclamanta A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii seria AAFR/9638 din 31 august 2016, emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală Antifraudă Fiscală București.

Înalta Curte constată că actul dedus judecății este act administrativ, emis în urma unui control fiscal, prin care s-au evidențiat, prin estimare, obligații de plată către bugetul general consolidat în cuantum total de 6.630.279 RON.

Potrivit art. 213 alin. (13) Codul de procedură fiscală "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (...) cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă", textul normativ făcând trimitere, prin urmare, la dispozițiile generale în materia stabilirii competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Acest text de lege stabilește că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Se instituie, astfel, două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente.

În cauza de față, decizia seria AAFR/9638 din 31 august 2016, emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, având ca obiect instituire măsuri asigurătorii pentru recuperarea debitului estimat la suma de 6.630.279 RON, compus din: T.V.A. (3.978.167 RON), impozit pe profit (2.652.112 RON), face parte, în mod evident, din categoria actelor administrative "care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar cuantumul obligațiilor de plată depășește pragul valoric de 1.000.000 RON prevăzut de acest text de lege.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală Antifraudă Fiscală București - Direcția Regională Antifraudă București și A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM