ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6072/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă cu nr. x/2016 contestatoarea S.C. A. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu intimatele Agentia Natională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Agentia Natională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/15.07.2016 emisă de intimată, și a actelor subsecvente acesteia și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2617/02.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Ilfov a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1256 din 19 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele Agentia Natională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Agentia Natională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală. S-a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/15.07.2016 emisă de DGAF.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Agentia Natională de Administrare Fiscală solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și respingerea contestației contestației. Prin motive de recurs circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 din C. proc. civ. recurenta-pârâtă a invocat împrejurarea că instanța a dat o interpretare greșită a normelor de drept material incidente în cauză, faptele fiind întreținute greșit în raport cu exigentele textului de lege Conform articolul 213 alin. (2) și (4) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și conform prevederilor pct. 2.1 lit. a) și c) din procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii aprobată prin OPANAF numărul 2605/2010, întrucât au fost reținute și identificate operațiuni economice și financiare cu incidență fiscală cât și aspecte care se circumscriu prevederilor legale care sancționează fapte de evaziune fiscală, s-a procedat la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Aceasta a fost emisă ca urmare a constatărilor efectuate în timpul controlului de inspectorii antifraudă pe lanțul de tranzacționare și în baza documentelor financiar -contabile justificative puse la dispoziție reprezentanții societății în cauză cat și din explicațiile scrise date de persoane angajate pe funcții reprezentative, constatări menționate în cuprinsul proceselor-verbale încheiate Contestatoarea nu a făcut niciun fel de dovadă a existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de organele de control, și, întrucât, conform dispozițiilor C. civ. și ale articolului 213 din Codul de procedură fiscală acesteia îi incumbă sarcina probei, și întrucât în speță nu se poate reține existența unei cauze nulitate absolută a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, trebuie constatat că forța probantă a acestui act nu a fost înlăturată, bucurându-se e în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită prin lege în favoarea sa.

Apărările formulate în cauză Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs prin care a solicitat respingerea căi de atac ca neîntemeiate cu efectul menținerii sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală. În mod corect a reținut prima instanță că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu respectă exigența motivării potrivit prevederilor articolului 213 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. Organul de inspecție nu a motivat care sunt împrejurările în care s-a constatat incidența acestei situații primise și s-a limitat la a preciza că s-a constatat acest pericol, pentru a încerca să justifice lipsa unei motivări corespunzătoare în instituirea măsurii asiguratorii. Pericolul sustragerii de la executoare nu poate fi intrinsec faptelor controlate, eventualele erori de înregistrare a unor operațiuni în contabilitate, nefiind suficiente prin ele însele pentru constatarea unei atare pericol.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere următoarele argumente: Instanța a fost sesizată cu exercitarea controlului de legalitate asupra Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/15.07.2016, în baza căreia a fost emis Procesul-verbal nr. x/18.07.2016, de sechestru Asigurator pentru bunuri imobile, respectiv asupra terenului de 31.650 mp situată în Județul Ilfov, tarlaua x, parcela x, x, în temeiul art. 213 alin. (2), (3) și 4 din Codul de procedură fiscală, pentru suma estimată de 1.368.260 RON. Măsura a fost dispusă de organele fiscale, având în vedere constatările inspectorilor antifraudă, în urma controlului efectuat în perioada 18.05.2016 - 18.07.2016 la societatea A. S.R.L., având ca obiectiv verificarea tranzacțiilor comerciale derulate în perioada 01.01.2015 - 31.03.2016, între societatea verificată si societățile B. S.A., Elveția și C. S.A. care au avut ca obiect producerea si comercializarea produsului D. cu destinație finală E., beneficiar final fiind F. S.A., Franța. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care constituie motive distincte de recurs, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Reține instanța de control judiciar că, potrivit dispozițiilor articolului 13 din Legea nr. 554/2004 La primirea cererii, instanța dispune citarea părților. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Articolul 13 din Legea contenciosului administrativ reglementează o serie de măsuri privind pregătirea judecății prin norme complementare celor corespunzătoare cuprinse în C. proc. civ. la art. 201 și art. 203. În lipsa unei prevederi exprese derogatorii, articolul 13 din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretat și aplicat în corelație cu prevederile art. 200 din C. proc. civ., astfel că la primirea cererii completul căruia cauză a fost repartizată parcurge procedura de verificare și regularizarea cererii. Dat fiind caracterul deplină jurisdicție în contenciosul administrativ român, soluționarea contestației formulate împotriva deciziei privind instituirea măsurilor asigurătorii implică, pe lângă depunerea la dosar de către reclamant a actului atacat, instituirea pentru organul fiscal emitent a obligației atașării întregii documentații care a stat la baza emiterii respectivei decizii de impunere. Instanța de recurs constată că nu a fost atașat cauzei dosarul administrativ, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute în articolul 213 din Codul de procedură fiscală realizând-se pe baza unui probatoriu insuficient, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Prin urmare, in raport de nerespectarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, hotărârea atacată este lovită de nulitate în condițiile art. 175 din C. proc. civ. iar, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Față de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul - pârât subsumate motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., acestea având legătură cu fondul litigiului, ele urmând să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.