ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1851/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/06.02.2018, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța.

Prin sentința nr. 178 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea promovată de reclamanta societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A_FCT 1827/06.02.2018, emisă de ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța.

Împotriva sentinței nr. 178 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și, în rejudecare, respingerea contestației în ceea ce privește anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii atacată.

Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei deduse judecății, respectiv cu nerespectarea prevederilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată nu este motivată. În ceea ce privește lipsa indiciilor sau a pericolului ca debitorul să se sustragă ori să își risipească patrimoniul, menționează recurenta că, inspectorii antifraudă au motivat în decizie, existența indiciilor sau a pericolului ca debitorul să se sustragă ori să își risipească patrimoniul.

De altfel, instanța de fond a reținut că pentru dispunerea de măsuri asiguratorii trebuie să existe indicii, doar că greșit a limitat sfera acestora la ascundere, sustragere și risipire în condițiile în care odată produse aceste acțiuni practic s-ar lipsi de eficiență măsurile asiguratorii care au simplul rol de conservare a bunurilor și disponibilităților bănești ale societăților în vederea recuperării prejudiciului identificat.

Concluzionează recurenta că, înregistrarea în evidențele contabile a unor documente care nu reflectă operațiuni reale, cât și declararea acestora către organele fiscale, existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau să își risipească patrimoniul fiind evidentă.

În stadiul procesual al recursului s-a formulat întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. S.R.L. invocând excepția lipsei de interes a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele în continuare expuse.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanta, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/06.02.2018 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța.

Prin sentința nr. 178/CA/01.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a admis contestația formulată de societatea recurentă și s-a dispus anularea Deciziei de Instituire a masurilor asiguratorii nr. x/06.02.2018, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța.

Astfel, potrivit art. 213 alin. (7) din Lega nr. 207/2015: În situația în care măsurile asiguratorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanță acestea încetează dacă titlul de creanță nu a fost emis și comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asiguratorii. În cazuri excepționale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligația să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asiguratorii să elibereze garanția".

În cauza de față, se observă că, termenul de 6 luni reglementat de dispozițiile legale anterior menționate s-a împlinit la data de 06.08.2018, fără ca organul competent să fi dispus, prin decizie, prelungirea termenului până la un an, în ipoteza în care ar fi reținut că ar exista un "caz excepțional", de natură a justifica prelungirea acestui termen.

Prin urmare, recurenta nu justifică un interes actual în exercitarea, în cauză, a recursului, întrucât, până la împlinirea termenului de 6 luni reglementat de art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, nu a fost emis și comunicat societății intimate un titlu de creanță fiscală, astfel că, măsurile asiguratorii dispuse prin decizia contestată au încetat de drept.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune. Această condiție condiție generală necesară pentru existența dreptului la acțiune trebuie să fie îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac, atât la promovarea, cât și pe parcursul soluționării acestora.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului.

Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtilor nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâți ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 178 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.