Decizia nr. 236/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 102/2017 a Curții de Apel Constanța

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 102 din 3 mai 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța și a anulat Decizia nr. x din 16 ianuarie 2017.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 102 din data de 3 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr. 102/CA din data de 3 mai 2017 și rejudecând contestația, respingerea acesteia ca neîntemeiată, menținerea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 ca vădit temeinică și legală și respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată. I. Sentința civilă nr. 102 din data de 3 mai 2017 a fost data cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 alin. d) pct. 4 C. proc. civ. Astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de pârâtă doar în ceea ce privește clientul neîncasat A. SRL, înscris în contul 4111 conform balanței editată la 21 decembrie 2016. Direcția Regională Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Constanța este emitenta Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii x din 16 ianuarie 2017 care a fost dată în temeiul art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 pentru SC B. SRL, în conținutul căreia nu se regăsește în niciun fel contestatoarea SCA. SRL, iar la modul de ducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii a fost prevăzută poprire asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către terț. Reținerea instanței de fond potrivit căreia "prin Adresa nr. x din 18 ianuarie 2017 - fila x pârâta a comunicat reclamantei înființarea popririi asupra sumelor datorate către SC B. SRL ...". este total eronată, întrucât instituția emitentă a adresei de înființare a popririi este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța - instituție publică cu personalitate juridică astfel cum reiese din prevederile art. 13 alin. d) din H.G. nr. 520/2013 actualizată privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În speța de față, este vorba de o decizie emisă de un organ de control, respectiv de Direcția regională antifraudă Constanța, prin care au fost dispuse măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți, însă aceste măsuri au fost instituite efectiv de către organul de executare competent, în speță de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța. Instanța a reținut că "înființarea popririi asigurătorii a fost dispusă în considerarea Deciziei nr. 782 din 16 ianuarie 2017 și a referatului justificativ nr. x din 16 ianuarie 2017, acte din care nu rezultă că reclamanta ar datora vreo sumă de bani către B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terț poprit. Referitor la acest aspect, invocă prevederile art. 236 din Legea nr. 207/2017 privind Codul de procedură fiscală prin care este reglementată procedura ce vizează terțul poprit. Referitor la faptul că societatea A. SRL a făcut dovada în fața instanței de fond că nu are datorii la societatea B. SRL, reclamanta A. SRL putea proba acest aspect și în fata organelor de executare silită - Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați - Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța așa cum este statuat în art. 236 alin. (10) din C. proc. fisc. care prevede că "în situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înștiințează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi". Așadar, societatea A. SRL avea la îndemână instrumente prevăzute de legiuitor pentru a proba faptul că activitatea desfășurată cu societatea B. a fost încheiată prin stingerea creanțelor existente, dar a ales să atace în instanță o decizie emisă într-o chestiune care nu o privește în mod direct. Referitor la faptul că instanța a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de DRA 2 Constanța pentru contribuabilul B. SRL, invocă dispozițiile art. 237 C. proc. fisc. care prevede că "dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi". Având în vedere aspectele menționate, instanța de fond s-ar fi putut pronunța cu privire la măsura popririi asigurătorii instituite pentru reclamanta A. SRL și nu asupra întregii decizii doar pentru că în optica instanței "nu rezultă că reclamanta ar datora vreo suma de bani către B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terț poprit." Prin faptul ca instanța de fond a anulat în totalitate o decizia de instituire a masurilor asigurătorii adresata altui operator economic, în condițiile în care chiar contestatoarea SC A. SRL a solicitat anularea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii doar în ceea ce o privește, în calitate de terț poprit, instanța de fond, putea, cel mult, admite în parte contestația. II. Sentința civilă nr. 102/CA din data de 3 mai 2017 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. d) pct. 6 C. proc. civ. în ceea ce privește motivarea instanței, aceasta lipsește întrucât în dispozitivul hotărârii este reluată situația de fapt așa cum a fost aceasta percepută de părțile implicate în cauză. Instanța a făcut referire la art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de DRA 2 Constanța cu privire la contribuabilul B. SRL care a făcut obiectul unor verificări efectuate de inspectorii antifraudă din cadrul DRA 2 Constanța referitor la activitatea desfășurată în relație cu societăți cu comportament fiscal inadecvat. Totodată, atât referatul justificativ nr. x din 16 ianuarie 2017 cât și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 au fost emise cu respectarea prevederilor OPANAF nr. 25.46/2016 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formulare. Din analiza modelului de întocmire a deciziei așa cum este acesta prevăzut în anexa 3 din OPANAF nr. 2.546/2016, reiese faptul că precizarea instanței conform căreia din decizie nu rezultă că societatea A. SRL ar datora vreo sumă de bani societății B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terț poprit, nu este fundamentată întrucât în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 s-a procedat la identificarea sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane, în speță a sumelor datorate de societatea A. SRL către societatea B. SRL. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 a fost întocmită pe baza documentelor puse la dispoziție de societatea B. SRL, respectiv balanța sintetică și balanța terți editate la 31 decembrie 2016. Punerea în aplicare a a măsurilor prevăzute în decizia sus menționată a revenit organelor de executare. III. Sentința civilă nr. 287 din data de 5 octombrie 2016 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8N C. proc. civ.). Societatea B. SRL pentru care a fost emisă de decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 de către DRA 2 Constanța a formulat acțiune în instanță prin care a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, stadiu procesual fond, Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, iar prin faptul că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 a fost anulată în totalitate prin sentința recurată, apreciază că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Atât societatea B. SRL cât și furnizorii acesteia, respectiv societățile C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, fac parte dintr-un circuit evazionist pentru care s-a încheiat act de sesizare penală care a fost înaintat organelor de urmărire penală. Totodată, sunt aplicabile prevederile art. 227 alin. (2), respectiv art. 304 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.. Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, informațiile referitoare la stadiul cercetărilor penale nu pot fi comunicate întrucât este necesară asigurarea confidențialității informațiilor dosarului penal, în vederea evitării compromiterii intereselor justiției și a divulgării informațiilor nepublice.

Apărările formulate în cauză Intimata A. SRL, legal citată, a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Nu contesta faptul ca în balanța societății controlate B. SRL societatea reclamantă figurează ca și client neîncasat în contul 4111, însă nu poate fi responsabilă de corectitudinea înregistrărilor contabile ale lui B. SRL, Suma datorată de societatea A. SRL este zero, având în vedere următoarele considerente: • În procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, reclamanta a depus plan de reorganizare în cadrul căruia a prevăzut plata creanțelor creditorilor înscriși la masa credală, plan aprobat de adunarea creditorilor și confirmat de instanța prin Sentința civilă nr. 3231 din 22 octombrie 2012 (publicată în BPI nr. 15905 din 8 noiembrie 2012), plan întocmit în baza tabelului definitiv al creanțelor în care B. SRL nu a fost înregistrat. • Potrivit disp. art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "Când sentința prin care se confirma un plan intra în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan pentru executarea silită a acestor creanțe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentința de confirmare a planului" După închiderea procedurii insolvenței nu au mai existat relații contractuale între cele două societăți Totodată, nu îi este imputabil faptul că societatea B., deși notificată cu respectarea art. prevederilor art. 61 și 62 din Legea nr. 85/2006 asupra deschiderii procedurii insolvenței, nu a înțeles să efectueze operațiunea de înregistrare în propria evidență contabilă, în contul nr. 4118 - clienți incerți sau în litigiu, creanța ce pretindea a o deține față de noi. Se impunea ca B. SRL să formuleze cerere de admitere a creanței până la data de 14 iunie 2012, termen ce i-a fost notificat prin Adresa nr. x din 7 mai 2012, astfel încât creanța să fie înscrisă în tabelele preliminar și definitiv. Or, societatea controlată de intimată nu a formulat o astfel de cerere și nici nu a atacat cu contestație tabelul preliminar cu privire la neînregistrarea creanței sale. Procedând în maniera arătată, B. nu a dobândit calitatea de creditor în procedura insolvenței. Obligațiile asumate prin planul de reorganizare au fost executate, Tribunalul Constanța - judecătorul sindic prin Sentința civilă nr. 931 din 25 aprilie 2016 publicată în BPI nr. 8510 din 3 mai 2016 a constatat executat planul de reorganizare, a dispus radierea mențiunilor înscrise potrivit Sentinței civile nr. 539 din 7 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2012, în temeiul art. 132 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței și, potrivit art. 135 din lege, a dispus notificarea sentinței către DGRFP Galați, AJFP Constanța și Oficiul Registrului Comerțului. În atare situație, potrivit art. 76, B. nu mai are dreptul să-și realizeze creanțele împotriva intimatei-reclamante, ulterior închiderii procedurii, întrucât societatea nu a fost condamnată pentru bancrută simplă sau frauduloasă.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 ianuarie 2020.

Soluția instanței de recurs Cu privire la sentința atacată, analizată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor intimatei-reclamante, invocate prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază că temeinică și legală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta A. SRL s-a adresat Curții de Apel Constanța solicitând efectuarea unui control jurisdicțional de legalitate asupra actului administrativ Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța. Reclamanta se consideră vătămată prin actul administrativ contestat, invocând mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că, în fapt, prin Adresa nr. x din 18 ianuarie 2017 emisă în Dosarul fiscal nr. x/2017, AJFP Constanța - Serviciul de Colectare și Executare Silită a Persoanelor Juridice i-a comunicat înființarea popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului B. SRL, cu sediul în sat Poarta Albă, comuna Poarta Albă, jud. Constanța. Adresei de înființare a popririi asigurătorii i-a fost anexată Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. înregistrare x din 16 ianuarie 2017 emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța. În decizia menționată se consemnează că măsurile asigurătorii - sechestru asigurător și poprirea asigurătorie asupra conturilor bancare și asupra sumelor datorate debitorului de către terți - au fost dispuse întrucât s-a constatat existența pericolului ca B. SRL să se sustragă de la urmărire, să ascundă sau să risipească patrimoniul sau, în condițiile în care prejudiciul adus bugetului a fost estimat la suma de 3.107.767 RON. În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că potrivit dispozițiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015: (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. (3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. Prin Decizia nr. 792 din 16 ianuarie 2017 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii, în temeiul art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015, până la concurența sumei de 4.661.650 RON, asupra bunurilor mobile, sumelor datorate de terțe persoane și conturilor de disponibilități ale SC B. SRL. Prin Adresa nr. x din 18 ianuarie 2017 - fila x - pârâta a comunicat reclamantei înființarea popririi asigurătorii asupra sumelor datorate către SC B. SRL, până la concurența sumei de 3.107.768 RON, reprezentând obligații fiscale - impozit pe profit, TVA, accize - datorate bugetului de stat. Înființarea popririi asigurătorii a fost dispusă în considerarea Deciziei nr. 792 din 16 ianuarie 2017 și a Referatului justificativ nr. x din 16 ianuarie 2017, acte din care nu rezultă că reclamanta ar datora vreo sumă de bani către SC B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terț poprit. Reclamanta face obiectul procedurii insolvenței, prin Sentința civilă nr. 539 din 7 mai 2012 fiind deschisă procedura insolvenței în formă generală, debitoarea - reclamantă exprimându-și intenția de reorganizare a activității. Hotărârea de deschidere a procedurii a fost publicată în B.P.I. nr. 7431 din 24 mai 2012, iar notificarea comunicată către SC B. SRL la data de 7 mai 2012, fără ca aceasta să se înscrie la masa credală. În atare situație, SC B. SRL nu mai are calitatea de creditoare a debitoarei-reclamante SC A. SRL și, pe cale de consecință, înființarea popririi asigurătorii este nelegală. Aceasta pentru că la momentul înființării popririi asigurătorii reclamanta nu se mai legitima din punct de vedere a calității de terț poprit, aceasta nedatorând vreo sumă de bani către debitoarea SC B. SRL. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., se susține de către recurentă faptul că Sentința civilă nr. 102 din data de 3 mai 2017 a fost data cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. În dreptul procesual civil, excesul de putere evocă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de recurs ce atrage casarea hotărârii atacate. Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive. Extinderea sferei de aplicare a dispozițiilor procedurale, privind acest motiv de recurs, vizează situații precum: denegarea de dreptate ori ignorarea cadrului procesual al litigiului. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Prin cererea de chemare în judecata, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 emisa de parata doar în ceea ce privește clientul neîncasat A. SRL, înscris în contul 4111, conform balanței editata la 21 decembrie 2016. Faptul că Adresa nr. x din 18 ianuarie 2017 prin care s-a comunicat reclamantei înființarea popririi asupra sumelor datorate către SC B. SRL a fost emisă de către Direcția General Regională a Finanțelor Publice Galați -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța iar în speța de față se contestă o decizie emisă de un organ de control, respectiv de Direcția Regională Antifraudă Constanța, prin care au fost dispuse măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți, nu prezintă relevanță în cauză, prin prisma criticilor formulate de către recurentă, instanța de fond reținând judicios că "înființarea popririi asigurătorii a fost dispusă în considerarea deciziei nr. 782/16 ianuarie 2017 și a referatului justificativ nr. x din 16 ianuarie 2017, acte din care nu rezultă că reclamanta ar datora vreo sumă de bani către B. SRL, respectiv că ar avea calitatea de terț poprit." Este evident că efectele hotărârii judecătorești se produc inter-partes, ea fiind obligatorie și producând efecte numai între părți, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., astfel că anularea actului administrativ-fiscal contestat vizează doar măsurile ce o privesc pe reclamantă. Referitor la susținerea potrivit căreia societatea A. SRL putea proba faptul că nu are datorii către B., în considerarea art. 236 alin. (10) din Codul de procedură fiscală care prevede că "în situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înștiințează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi, textul legal nu o privează de accesul la justiție recunoscut celor care se consideră vătămați printr-un act administrativ. Calea aleasă de reclamantă nu este incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 237 C. proc. fisc. care dispune că "dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi". De altfel, recurenta pârâtă nici nu a invocat, în fața instanței de fond, o presupusă inadmisibilitate a demersului reclamantei, prin prisma dispoz. art. 237 C. proc. fisc. , instanța de fond pronunțându-se, indirect, cu privire la măsura popririi asigurătorii instituite pentru reclamanta A. SRL, prin anularea deciziei de instituire a măsurii asigurătorii în ceea ce o privește. Așa cum s-a arătat mai sus, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a anulat în totalitate decizia de instituire a masurilor asigurătorii adresata altui operator economic, ci doar în ceea ce privește masurile asigurătorii ce o privesc pe reclamantă, raportat la principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 C. proc. civ., acesta vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza nemotivării. Contrar afirmației recurentei, hotărârea are o argumentare logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ. De principiu, un raționament logico-juridic eronat pot conduce la o nemotivare însă faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu acesta nu poate echivala cu o nemotivare. În analiza deciziei recurate se constată că instanța de fond a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Nici susținerile potrivit cărora Sentința civilă nr. 287 din data de 5 octombrie 2016 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) nu pot fi primite. Se susține de către recurentă că societatea B. SRL pentru care a fost emisă de decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017de către DRA 2 Constanța a formulat acțiune în instanță prin care a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, stadiu procesual fond, Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, iar prin faptul că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 ianuarie 2017 a fost anulată în totalitate prin sentința recurată, apreciază că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Pentru considerentele deja expuse, raționamentul părții nu poate fi primit.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța împotriva Sentinței nr. 102 din 3 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,