ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța a formulat contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.08.2016 emisă de pârâtă.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 70/CA din 23 martie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: a admis excepția inadmisibilității cererii privind suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și a respins cererea privind suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, ca inadmisibilă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța; a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/04.08.2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 2 Constanța, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta - pârâtă a arătat că verificările efectuate de inspectorii antifraudă s-au făcut pentru evaluarea și analizarea relațiilor comerciale desfășurate de societate cu un număr destul de mare de societăți cu comportament fiscal inadecvat.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii x/04.08.2016 este emisă de DRA 2 Constanța, instituție din cadrul ANAF, ca urmare a unor motive întemeiate și bine documentate avute în vedere de inspectorii antifraudă și nu vine în completarea și/sau răsturnarea raportului de inspecție fiscală din cadrul ANAF.
De asemenea, a arătat că pe parcursul derulării controlului, inspectori antifraudă i-au solicitat explicații lui B., referitoare la tranzacțiile efectuate de către societatea A. S.R.L. cu societățile sus-menționate, în perioada august 2012 - decembrie 2015, explicații care au fost consemnate în notele explicative date și înregistrate la DRA 2 Constanța sub nr. x/21.03.2016 și y/01.08.2016. Prin explicațiile date prin notele explicative, drepturile sale sau ale societății nu au fost limitate sau cenzurate în niciun fel, asigurându-se în acest fel transparență din partea autorității statului asupra actului de control, obiectivitate prin faptul că acesta nu a fost constrâns să răspundă într-un anumit fel la întrebările puse inspectorii antifraudă, ci a dat liber răspunsurile în modul în care a considerat că îi apără drepturile.
A mai susținut recurenta că măsurile asigurătorii au fost instituite cu respectarea reglementărilor în vigoare, respectiv prevederile art. 213 din Legea nr. 207/20115 privind Codul de procedură fiscală, ale OMFP 2605/2010 privind aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii (în vigoare la instituirea măsurilor asigurătorii), a O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF și având în vedere comportamentul fiscal al societății A. S.R.L. care înregistrează în evidența financiar-contabilă documente care nu au la bază operațiuni reale, cât și cuantumul ridicat al prejudiciului calculat.
În ceea ce privește relațiile comerciale cu furnizorii analizați și verificați de organul fiscal, societatea dispune de dreptul său la apărare și acces la justiție garantate pe care este liberă să le probeze conform legislației în vigoare.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.
La data de 04.08.2016 a fost emisă de către ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Constanța decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x, prin care s-a dispus, în temeiul art. 213 alin. (2) din legea nr. 207/2015 și a pct. 2.1 lit. a) și 5.8 din Ordinul nr. 2605/21.10.2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii, instituirea de măsuri asigurătorii pentru suma de 4.606.395 RON reprezentând 150% din valoarea prejudiciului calculat.
Problema de drept dedusă judecății în prezenta cauză este aceea dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, conform art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):
"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile."
Din analiza textului legal anterior menționat, rezultă că pentru a se institui măsurile asigurătorii trebuie îndeplinite anumite condiții, respectiv existența unor cazuri excepționale, existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, iar prin aceste acțiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.
Prima instanță a reținut că pericolul mai sus-menționat trebuie indicat în motivele deciziei, or, în speța de față, se reține că aspectele care ilustrează dificultatea sau chiar imposibilitatea obiectivă a debitoarei de a achita eventualele creanțe fiscale nu se circumscriu ipotezelor expres reglementate de legiuitor pentru dispunerea de măsuri asigurătorii; ceea ce interesează în cauză este prezența elementului volitiv care să configureze existența unui pericol concret de sustragere, ascundere ori risipire a patrimoniului, element care să reiasă din comportamentul debitoarei și nu al partenerilor contractuali ai acesteia.
Înalta Curte reține ca principiu corectitudinea susținerilor primei instanțe, în sensul că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată prin descrierea pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operațiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.
Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere și prevederile din Ordinul nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, pct. 2.1 din Ordinul nr. 2605/2010 prevede că:
"2.1. Organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a) poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situații:
a) în urma constatării unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală și vamală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare."
Astfel, ideea esențială care se desprinde este aceea că se poate emite o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii în situația în care există indicii privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, în cazul cărora creanțele fiscale nu sunt stabilite prin acte administrative fiscale.
Din modul de reglementare a acestei ipoteze, se poate desprinde ideea că, într-o asemenea situație, legiuitorul a intenționat să creeze o prezumție simplă de existență a pericolului de sustragere/ascundere/risipire a patrimoniului debitorului.
Din cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise în cauza de față rezultă că există indicii în sensul că reclamanta este beneficiara unui circuit tranzacționat simulat, operaționalizat în perioada 2012-2015 prin intermediul unor societăți de tip "conductă". Astfel, tranzacțiile investigate prezintă caracterul unor operațiuni fictive, întrucât partenerii entității A. S.R.L. au un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu aveau posibilitatea efectivă de a livra bunurile și de a presta serviciile înscrise în facturile fiscale emise.
Ca urmare, instanța de recurs apreciază că recurenta-pârâtă a făcut dovada contrară celor reținute de prima instanță, relevând acte, fapte și operațiuni concrete din care rezultă pericolul și intenția ca intimata-reclamantă să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, iar prin aceste acțiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.
În concluzie, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat de recurenta-pârâtă.
În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L privind anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/04.08.2016 emisă de ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, ca neîntemeiat; va păstra în rest sentința recurată (în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 2 Constanța împotriva sentinței civile nr. 70/CA din 23 martie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:
Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L privind anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/04.08.2016 emisă de ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, ca neîntemeiat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.