ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii judiciare

Prin sentința civilă nr. 20295 din 03 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a fost admisă contestația la executare, astfel cum a fost modificată de pe contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă București, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în Reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București, iar în temeiul art. 172 raportat la art. 129 alin. (11) și art. 130 C. proc. fisc., a dispus obligarea intimatelor la ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1343128 din 17 decembrie 2014 emisă de intimata Direcția generală antifraudă fiscală, Direcția regională antifraudă fiscală București.

Prin decizia civilă nr. 4652/A din 25.11.2016, Tribunalul București, secția a III- a civilă, a admis apelul formulat de apelantele-intimate Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București împotriva sentinței civile nr. 20295 din 03 noiembrie 2015 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 1 București, a anulat sentința apelată și a trimis cauza pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2372 din 12 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul a reținut în motivarea sentinței de declinare că în stabilirea competenței în cauză, prin aplicarea art. 10 din Legea nr. 554/2004 trebuie avut în vedere criteriul valoric, iar în raport de acest criteriu competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2280/12. 06. 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritoriala și funcțională și a dispus declinarea cauzei Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut în motivarea soluției de declinare că prin decizia civilă nr. 4652/A din 25.11.2016 (definitivă) a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, fiind stabilită în mod definitiv competența în favoarea sa, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, nu își mai putea declina în mod legal competența.

Mai mult, s-a apreciat că în cauză competența trebuie determinată în funcție de rangul autorității emitente a actului dedus judecății, iar nu în funcție de criteriul valoric, întrucât criteriul valoric este aplicabil doar în cauzele care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, iar în cauză emitentul deciziei este o autoritate publică locală, respectiv Direcția Regională Antifraudă Fiscală București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia fiind suspendată judecata cauzei până la soluționarea conflictului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Din actele dosarului rezultă că obiectul prezentului dosar este reprezentat de contestarea de către reclamantă a refuzului de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse cu privire la societate de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă București prin Decizia nr. 1343128 din 17.12.2014, prin care a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii.

În cauză, societatea contestatoare nu a criticat doar refuzul de ridicare a măsurilor asigurătorii, ci, interdependent de acesta, a contestat, în esență, legalitatea actelor administrative ce stau la baza emiterii măsurilor asigurătorii, prin prisma invocării incidenței Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale și lipsa oricărui răspuns din partea organelor fiscale la cererile formulate de aceeași societate privind solicitarea de ridicare a măsurii asigurătorii instituite.

În speță, în baza unui control efectuat în cadrul societății intimate contestatoare în perioada 13.10.2014 - 16.12.2014 de Direcția Regională Antifraudă București a fost emisă Decizia de instituire măsuri asigurătorii nr. 1343128 din 17 decembrie 2014 pentru obligații estimate în cuantum de 21.432.740 RON.

Înalta Curte constată că actul administrativ dedus judecății este un act administrativ, emis în urma unui control fiscal, prin care s-a evidențiat pe bază de estimare obligații de plată, însumând un total obligații estimate de plată la bugetul general consolidat, în cuantum de 21.432.740 RON.

Potrivit aliniatului 13 al art. 213 din Codul de Procedura Fiscală, "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (..) cel interesai poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă".

Așadar, dispozițiile noului cod de procedură fiscală fac trimitere, în ceea ce privește stabilirea instanței competente, la dispozițiile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

De altfel, prin Proces-verbal al ședinței din 22 mai 2017a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că în urma dezbaterilor, a fost adoptată, în unanimitate, soluția de unificare a jurisprudenței în sensul că: instanța de contencios administrativ competentă să judece în fond litigiile având ca obiect deciziile A.N.A.F. de instituire a măsurilor asiguratorii se determină în funcție de criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât actul contestat privește o creanță fiscală.

În cauză, valoarea acestor obligații de plată este de peste 1.000.000 RON, prag valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ceea ce atrage competența de soluționare a Curții de apel.

În ceea ce privește decizia civilă nr. 4652/A din 25.11.2016, prin care Tribunalul București, secția a III- a civilă, a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 20295 din 03 noiembrie 2015 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 1 București și a anulat sentința apelată, trimițând cauza pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a dezlegat problema de drept privind competența materială între Tribunal și Curtea de apel, ca să se poată reține o competență obligatorie a Tribunalului, respectiv nu a indicat în mod expres dacă a avut în vedere criteriul valoric sau criteriul rangului organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, astfel că instanțele ulterior investite își puteau verifica competența materială conform art. 131 din Noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că deși actul atacat este întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 92/2003 (vechiul cod de procedură fiscală), iar acțiunea este întemeiată pe dispozițiile noului cod de procedură fiscală, problema de drept a competenței materiale a instanței ce soluționează acest tip de litigiu trebuie să primească o rezolvare similară sub imperiul ambelor reglementări.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2017.